Vatra veche 2. 2011,BT

Primii care au prilejul să ajungă în vest sunt elevii
claselor germane. Sunt invitaţii localităţii Zell am See
din Austria, unde, după război, s-au stabilit câteva
familii de saşi.
În anul 1994, şcoala primeşte numele marelui
savant român Augustin Maior, fost elev al şcolilor
germane din oraşul său natal. Numele oficial:
Gimnaziul de Stat „Augustin Maior”. La festivitatea
"botezului" şcolii, este evocată în mod patetic tradiţia
seculară: "Un asemenea moment de aleasă şi înălţătoare
bucurie a sufletelor a însemnat ziua de 21 martie 1994,
pentru elevii şi dascălii fostei Şcoli Generale nr. 5,
şcoala cu o vechime de peste 500 de ani..." (prof. Zoe
Pârâianu). "Participăm, astăzi, la un fericit eveniment,
Şcolii Generale nr. 5 din Reghin acordându-i-se numele
Gimnaziul de Stat "Augustin Maior". Se împlineşte,
astfel, o inspirată şi îndreptăţită iniţiativă, care onorează
deopotrivă venerabila instituţie de învăţământ şi pe cel
mai de seamă om de ştiinţă născut pe aceste meleaguri
şi care i-a fost elev..." (Grigore Ploeşteanu). Aceste sunt
citate din articole apărute în Gazeta Reghinului nr.5 mai
1994. Nici acum nu se explica legitimarea pretenţiei de
a pune şcoala română adică Şcoala Generală nr.5, în
tradiţia Gimnaziului Evanghelic German şi a şcolilor
germane din Reghin. Frecventarea acestei şcoli, acestor
şcoli, de către elevi români nu poate constitui un factor
explicativ. Secţia germană ar avea această legitimare,
vehiculând secţia română şi secţia maghiară, dar, devenind
parte componentă a Şcolii Generale nr. 5 nu mai e
în stare să pună accentele şi amprentele hotărâtoare în
spiritul acestei tradiţii. Istoricul reghinean Ioan I.Costea
arăta, în lucrarea sa Şcolile Reghinului, că Şcoala
generală nr. 5 a fost înfiinţată în septembrie 1964, aşa
cum o cunosc şi au trăit-o generaţii de reghineni.
Continuarea tradiţiei unei şcoli nu se poate legitima
numai prin ocuparea clădirilor şcolii respective.
Dreptate târzie: în decembrie 2004, ca
urmare a unei decizii judecătoreşti, biserica evanghelică
- implicit comunitatea săsească - obţine retrocedarea
clădirilor de pe str. Călăraşilor şi de pe str. Şcolii.
Primăria oraşului Reghin va închiria aceste clădiri,
pentru a garanta pe mai departe funcţionarea procesului
de învăţământ în centrul oraşului. Toate clasele cu
limba de predare germană s-au mutat în clădirea de pe
str. Călăraşilor. Numărul elevilor care frecventează
aceste clase este destul de mare, în schimb, numărul
copiilor de origine germană este foarte redus. Şi mai
redus (aproape inexistent) este numărul celor cu limba
germană ca limbă maternă. În final, o apreciere a
istoricului român Vasile Ciobanu: „Saşii nu ies din
istorie, cum s-a afirmat în urmă cu câţiva ani, ei sunt
doar aproape de sfârşitul existenţei lor ca etnie distinctă
în Transilvania, dar urmele existenţei lor în istorie, ale
rolului lor pe aceste meleaguri, nu se vor şterge cu
uşurinţă şi vor trebui păstrate, ca toate celelalte mărturii
istorice, pentru că odată intraţi în istorie, pentru o
durată atât de lungă, ei nu mai pot fi ignoraţi fără a leza
adevărul, a cărui căutare permanentă a fost şi va rămâne
întotdeauna misiunea istoricului”.
HANS GANESCH
BAT CLOPOTELE TAINIC ÎN ARDEAL
Bat clopotele tainic în Ardeal,
Pe crengi lumina plouă înserare,
Fug norii pe sub cer, spre depărtare,
Bat clopotele tainic în Ardeal.
Coboară soare roşu peste deal,
Un vuiet grav din Oaşa se aude,
Şi altul la Nicula îi răspunde,
Bat clopotele tainic în Ardeal.
Se unduie pădurea val cu val
Pe dealuri valuri clătinându-şi ramuri,
Din schituri risipite pe drumeaguri
Bat clopotele tainic în Ardeal.
Din Făgăraş în cântec de caval,
De la Râmeţi din suflet de lumină,
Mai sus de Rohia cântarea se anină:
Bat clopotele tainic în Ardeal.
Cu vechi răsunet de adânc metal,
Din Apuseni la sfintele izvoare,
Din Râul Negru pân’ la Satu Mare,
Bat clopotele tainic în Ardeal.
Miroase Ţara a tămâi şi ceară,
Miroase Ţara a Ortodoxie,
Credinţa veche, tânără şi vie,
Îi cântă Ţării taină milenară.
Şi-n noaptea ce se lasă dintre stele,
Privind din vale culmea unui deal,
Ascult în taină clopote-n Ardeal,
Cântând dureri şi visurile mele.
MIHAI ANDREI ALDEA
___________
(n. 1973), teolog (Parohia „Cuv. Daniil Sihastru” din
Bucureşti), etnolog (doctorand în folcloristică la Institutul
de Etnografie şi Folclor al Academiei Române, cu
lucrarea „Predestinare şi liber-arbitru în basmul fantastic
românesc”), scriitor (versuri Zboruri, 2005, Zbor prin
vâltoarea vremilor, 2007, volumul de proză „Cei trei şi
Pădurea cea Mare”, 2008, primul din proiectata trilogie
„Drumul spre Vozia”, numeroase articole şi studii etnoistorice,
între care „Tipologia călătoriei iniţiatice în
basmul fantastic românesc”). (RL.)
55