Vatra veche 2. 2011,BT

presupune o bună
cunoaştere chiar şi a
unor regiuni, în special
aceea a Istrului şi a
coastei Pontului.
Comparativ cu hărţile
vremii, în care sunt
prezentate aceleaşi
zone, harta lui Bonâ
este cea mai exact
întocmită. Dat fiind
importanţa sa
deosebită, documentul
se cere discutat aparte
şi amplu. Aici mă
mulţumesc să relev numai cele ce se înscriu ca
argument în sprijinul tezelor mele – fără a aduce, asupra
acestora, comentarii, ce ar fi cerute de document – şi
anume, numai cele ce sunt în legătură cu Istrul din
primul mileniu înainte de Christos, şi cu ţărmul vestic al
Pontului Euxin, din acea vreme, în locurile ajunse de
apele Istrului.
Se disting din document: a) cursul Istrului ce se
desparte, după ce trece de „Carsium”, şi se duce să se
verse la „Istropolis”; b) gurile acestui curs (două) de la
locul de vărsare („Istropolis”); c) orientarea uneia din
guri „cu faţa întoarsă către Euros” (aceea întreruptă
pentru a se face loc figurării oraşului Istropolis); d)
lacul Halmyris, desfăcut din apa fluviului, mai sus de
Istropolis; e) micul adăpost de coastă (golfuleţul) ales
pentru zidirea cetăţii Istros; f) coasta mării, care la Nord
de Itropolis, este figurată în continuitate, fără profilarea
lacului Razelm; g) primul braţ al fluviului ce se
desprinde după „Arrubium” – ultima localitate indicată
de document, înainte de guri -, al cărui loc de vărsare
în Pont este numit „Sacrum et Peuce Ost.” Şi al cărui
traseu corespunde celui precizat de Ptolemeu; h) braţul
cu gura „Naracum” şi braţul cu gura „Calum”, înainte
de a deveni independente, au o albie comună care se
continuă cu aceea a braţului sudic precedent; i) ramura
cea mai nordică, înainte de vărsare – „Boreum Ostium”
– ocoleşte pe la Sud o limbă de pământ ce pătrunde
între fluviu şi mare; acest detaliu este de importanţă
majoră: el indică în zonă, din punct de vedere geologic,
prezenţa unei formaţiuni dure monoclinale, iar
hidrografic, un traseu subsecvent; această limbă de
pământ este actualul grind al Chiliei, în faţa căruia, cum
observase deja Antipa, acest braţ nordic a trebuit să
muncească secole adunate până să îl poată străpunge şi
să curgă pe unde curge în zilele noastre; j) insula
„Achillis seu Leuce”, nu departe de ţărmul mării, între
„Calum Ost.” şi „Naracum Ost.”; k) influenţa
confuziunii referitoare la teritoriul insulei Peuce, prin
faptul că autorul – sprijinit pe autoritatea unui erudit ca
Piccolomini – asimilează întreaga deltă cu „Peuce”, pe
care, fireşte, nu o mai numeşte insulă, pentru că nu se
mai poate numi insulă.
CAŞIN POPESCU
MEDIEVALĂ
Sunt trubadurul rătăcit prin veac
Şi-am să vă zic în hang de alăută
Un cântec împletind blestem şi leac;
Vă voi rosti Balada Neştiută.
Sunt aprig, tânăr, gândul mi-i rebel,
Călare vin de ieri zorind spre mâine,
Gonit dintr-un castel spre alt castel,
Eu cânt doar pentru vin şi pentru pâine!
Ca pâinea-i rodul bobului de grâu
Pe care Cel din slavă-şi lasă chipul
Mai luminos ca aurul din râu
Pe care îl iveşte-arar nisipul...
Şi vinul poartă-n el un legământ,
Cu adevăr să-ţi ude buza arsă.
E sângele Graalului cel sfânt
Ce pentru voi şi pentru mulţi se varsă...
Iar împreună, pâine şi cu vin,
Ce foamea-ţi sting şi setea-ţi sting sub haină,
Îmbină mistic trupul cel divin
Cu care ne împărtăşim în taină...
Sunt trubadurul rătăcit prin veac
Şi-am să vă zic în hang de alăută,
Un cântec împletind blestem şi leac.
Vă voi rosti Balada Neştiută!
Iar când s-o stinge ultimul acord,
De v-a plăcut cumva, aduceţi darul;
Şi-acestui trubadur venit din Nord,
Să-i frângeţi pâinea, umpleţi-i paharul!
BALADA VISULUI DE IARNĂ
Visez la câte-o iarnă nemaivăzut de albă
Venind pe cai de gheaţă, călare, de la poli,
Să spulbere troiene ca spuma de pe-o halbă,
Solfegiind sub streşini în game cu bemoli!...
Visez la câte-o iarnă gonind pe cai albaştri
Ce se dezbracă-n lunca răchiţilor de scrum
Şi cântă-n spic de trestii, doar către plopi sihaştri,
Balade îngheţate, pe naiuri gri, de fum.
Visez la câte-o iarnă învârtejită-n ceruri,
Alunecând pe ape şi peste cerbii muţi,
Să îi prefacă-n steiuri sub mângâieri de geruri,
Ca-n umbre-ncremenite vechi paloşe s-ascuţi...
Visez la iarna-n care văzduhul vânăt cerne
Fuioare lungi de ceaţă-mpletite peste văi;
Şi-atunci de vărs paharul cu vinul din taverne,
Mă-mbăt ...visând azurul adânc din ochii tăi!
VASILE VAJOGA
52