Vatra veche 2. 2011,BT

Fuziune spirituală
„Omul valoros nu poate fi oprit
din destinul său de nici-o vitregie.”
Constantin Noica
– Deşi este un moment foarte sensibil, ne puteţi
spune cum aţi primit vestea tragicului său sfîrşit
– În 2 decembrie 1987 ne aflam, cu nişte prieteni, în
Exeter, Devon. Mama îi cunoştea şi mi-a telefonat acolo
să-mi spună să ne rugăm pentru tata, fiindcă este în spital,
a căzut şi avea ceva la un şold. Urma să fie operat în
câteva zile. Două zile mai târziu, eram la lucru – mama a
telefonat acolo, dar a vorbit numai cu şeful meu. Acesta
m-a adus acasă când am terminat lucrul şi atunci mi-a spus
că mama a primit un telefon din România şi i s-a spus că
tata a murit. Ea îi ceruse şefului meu să-mi termin lucrul,
să mă ducă acasă şi de-abia atunci, în linişte, să-mi dea
trista veste. M-am simţit trasnită ca de un fulger şi am vrut
imediat să mă duc în ţară. N-am putut în două zile să-mi
iau paşaport şi viză, mai ales că era vineri. În schimb, m-
am dus imediat la mănăstirea din Essex, la fratele meu,
părintele Rafail. Mama locuia în apropiere, am ţinut toţi
trei o liturghie şi am făcut parastas pentru tata. Asta se
întâmpla duminică 6 decembrie 1987, în acelaşi timp cu
înmormîntarea tatei în ţară, la Păltiniş. Ne-am uşurat un
pic, dar tristeţea noastră era foarte mare. Am o poezie
scrisă din ziua cînd i-am vizitat prima dată morm\ntul de la
Păltiniş şi am făcut parastas.
– La cât timp după plecarea din ţara aţi revăzut
România Ce sentimente v-au încercat atunci
–M-am reîntors în ţară după 40 de ani. Am revăzut,
cu multă duioşie, casa din Andronache şi pădurea unde îmi
dădeam frîu liber viselor şi unde ne jucăm.
– Când anume s-a hotărît fratele d-voastră,
părintele Rafail Noica de acum, să se
stabilească în România
– Fratele meu a fost invitat în
România în 1993. În momentul
respectiv era extrem de obosit şi, după
două săptămâni de periplu prin ţară, un
preot i-a propus să revină pentru
totdeauna, să se odihnească în munţii
Apuseni. Acolo a rămas şi-şi dedică
viaţa în rugăciune tuturor celor pe care
îi cunoaşte sau de care află de la alţii.
– Se ştie că filozoful Noica era un
om elegant, manierat. Vă amintiţi să-l
fi văzut vreodată supărat, cu un aspect
neîngrijit
– Tata era întotdeauna politicos şi
prietenos cu cei din jur. Nu l-am văzut
niciodată supărat sau cu un aspect
neîngrijit. Nici când era numai cu noi, acasă. Când eram
mică, în vacanţă, la Cîmpulung,
şi mai făceam vreo prostie, tata
nu se supăra nicidecum, îmi
explica de ce nu e bine să fac aşa
ceva. Şi de atunci îl ţin minte
îmbrăcat întotdeauna cu cămaşa,
cravată, costum sau cu jachetă
de vară, în orice împrejurare, dar
mai ales când mergea să ţină
lecţii prin oraş.
– Ştiţi dacă avea anumite
preferinţe culinare Se implica
în treburi gospodăreşti De exemplu, în „Jurnalul de la
Păltiniş” se spune că avea o adevărată plăcere să aprindă
focul în sobă...
– Câteodată, tata zicea despre el, la modul propriu,
că este un “papă lapte”, astfel că atunci când venea pe la
noi, în Anglia, ne pregăteam să avem lapte şi brînză pentru
el. Altminteri, îi plăcea tot ce îi dădeam de mâncare. Îl
întrebam uneori dacă are preferinţe şi îmi spunea că orice
fac eu este bine. Mă amuză o amintire de la Paris, când
eram împreună şi l-am întrebat dacă mai vrea o cafea. A
spus da şi când l-am întrebat cum îi place, mi-a răspuns
“cum vrei tu”. Când eram mică, la Câmpulung, am făcut
odată cartofi prăjiţi, mă lăudam că la opt ani ştiu să gătesc.
Aveam o mică sobă în cameră şi el mă încuraja ce bună
gospodină o să devin într-o zi! Cartofii arătau bine
rumeniţi, eu am crezut că sunt gata, cu toate că pe
dinăuntru erau cruzi. Tata i-a gustat şi a spus, însă, că sunt
foarte buni! Nici atunci nu m-a dezamăgit, drăguţul tata!
Altfel, din păcate, nu mai ştiu de alte preferinţe culinare că
nu am trăit ani mulţi lângă el.
– Am citit că mama d-voastră i-a cultivat dragostea
pentru muzică clasică. Avea anumite preferinţe muzicale
– Lui tata îi plăcea muzica lui Bach foarte mult şi
cred că în Bach găsea o spiritualitate liniştitoare şi plină de
inspiraţie. Cînd a venit la noi, în 1983, am trăit un moment
unic ascultând muzică alături de mama şi tata. Era seara,
copiii mei se culcaseră şi mama a vrut să-l delecteze pe
tata cu o piesă muzicală de Malher – Simfonia nr. 4, care
nouă ne plăcea foarte, foarte mult. Ce dar minunat să fim
numai noi trei şi să ascultăm împreună această
simfonie... După aceea, am discutat despre piesă şi despre
istoria ei. Ceva de unicat şi de neuitat a fost seara
aceea….
– După cum ştiţi, e în obiceiul
românilor să sărbătorescă numele de
sfinţi. Cum era tatăl d-voastră, îi
plăcea să fie sărbătorit de ziua
onomastică
– Nu prea ştiu dacă el sărbătorea
ziua de Sf. Constantin în mod special,
dar sunt sigură că familia de acolo îi
amintea. Mama, întotdeauna îi trimitea
o felicitare, asta ştiu sigur. Dădea
importanţa cuvenită sărbătorilor şi ne
trimetea o felicitare sau o scrisoare, mai
ales de ziua noastră de naştere.
__________
Foto: Vila lui Noica de la Păltiniş
33