Vatra veche 2. 2011,BT

More documents

Recommendations

Info

După ce am plecat din ţară, îmi telefona în fiecare an de ziua mea de naştere şi asta era cel mai deosebit cadou pentru mine, fiindcă aşteptam cu foarte mult drag să-i aud vocea. Şi el, drăguţul, spunea acelaşi lucru şi întotdeauna îşi cerea iertare că nu-mi putea trimite un cadou special. Dar reuşea cumva, cu toate că mai rar, să-mi trimită un cadou prin cinvea care venea aici. Mi-a trimis odată un costum naţional din regiunea Câmpulungului. La fel făcea şi pentru fratele meu, pe atunci Răzvan. Mai târziu, când a devenit bunic, trimetea nişte păpuşi îmbrăcate în costum naţional sau cărţi cu poveşti pentru copii, un fluier din lemn pentru băiatul meu, cam aşa ceva. Când îl întrebam dacă putem să-i trimitem şi noi ceva, zicea că nu are nevoie de nimic altceva decât de cărţi, dar de asta se ocupa numai mama. Altfel era fericit să ştie că poate să fie un tată bun şi să ne ofere cadouri. L-a marcat toată viaţa faptul că nu a putut să ne vadă crescând şi să ne fie un tată adevărat, ca toţi ceilalţi. Îi spuneam că îl iubeam aşa de mult şi că prin scrisorile lui ne-a ajutat să-l simţim lîngă noi cu toate că era aşa de departe şi că este un tată foarte bun. – Ne puteţi povesti ce amintiri comune aveţi despre sărbătorile religioase, despre Paşte, Crăciun – Am amintit puţin despre sărbătorile respective şi în cartea mea, dar o să rezum şi aici episodul despre singurul Crăciun petrecut cu tata la Cîmpulung. Parcă văd şi acum cum făceam globuri pentru pom din hârtie argintie, păstrată de la pachetelele de ciocolată. Ţin minte asta, deoarece era prima dată când am gustat ţuica. Tata şi Mariana (a doua nevastă ) aveau nişte musafiri pentru revelion şi tata mi-a spus că pot să stau până la miezul nopţii, aveam vreo 9-10 ani. Mi-a dat un pic de ţuică într-o cănuţă mică şi mi-a spus să mai aştept câteva minute înainte să o beau, până la miezul nopţii. Eu nu am prea ascultat şi am gustat un pic, şi încă un pic – dar timpul trecea prea încet, aşa că am mai gustat un pic şi am devenit cam somnoroasă… până când am adormit şi nu mai ştiu ce s-a întâmplat la miezul nopţii! A doua zi, tata mi-a spus “vezi ce se întâmplă dacă nu ai răbdare, ai pierdut momentul pe care-l aşteptai cu atâta emoţie”. Crăciunul cu colinde nu-l prea ţin minte, fiindcă nu aveam “voie” să-l sărbătorim în acele timpuri. Dar la noi în casă sigur că sărbătoream şi ne bucuram întotdeauna de cadouri. Tata şi mama făceau mari sacrificii financiare să ne cumpere câte ceva, cât de mic: un caiet şi creion nou, nişte ciocolată sau o carte, dacă se găsea. Ţin minte când am primit „Fram, ursul polar”, mi-a plăcut foarte mult şi chiar acum, în 2009, am această carte, din păcate nu aceeaşi, ci una nouă, oferită de o prietenă. La Andronache, cu mama, mâncam sarmale făcute de Lenuţa, care locuia în casă cu noi, sau ne duceam la Bucureşti, la prieteni. De Paşti, mergeam la biserică, în Bucureşti, la biserică Colţea. Preotul Dimulescu şi familia dânsului ne erau prieteni şi ne duceam acolo destul de des şi stăteam în casa lor din curtea bisericii. Mi-a plăcut foarte mult, când am fost destul de mare, să stau să sărbătoresc liturghia în noaptea de Înviere şi să înconjur biserica cu toţi. Am rămas cu o impresie foarte frumoasă de atunci şi despre masa care a urmat, de la miezul nopţii. – După prima vizită, au mai urmat şi altele în România Vă conferă acestea un sentiment aparte, acela de „acasă” – Pînă acum am mai fost de cinci ori şi încep să mă reobişnuiesc cu geografia ţării, să recunosc locuri unde am mai fost şi mă simt acasă în mod foarte natural. Mai ales când mă gândesc că umblu pe meleagurile unde a fost tata şi ochii lui ar fi văzut aceleaşi lucruri. – Anul trecut, în 2009, a fost sărbătorit centenarul Noica, ocazie cu care aţi fost în România şi aţi participat la câteva evenimente culturale. Ce sentimente v-au trezit toate acestea Cu ce impresii aţi rămas – Am fost foarte impresionată de unanimitatea şi căldura cu care au vorbit toţi despre tata, cei care l-au cunoscut şi ca prieten, nu numai ca filozof. Din păcate, nu am stat în ţară destul timp ca să particip la mai multe evenimente, însă oriunde am fost şi cu oricine am vorbit, am rămas cu o impresie emoţionant de frumoasă. Simt că tata a fost iubit mult şi că a lăsat în urma lui o mare apreciere şi iubire pentru cultura românească. – Constantin Noica visa la o şcoală fără profesori, în care să nu se predea practic nimic altceva decît stări de spirit. V-a împărtăşit acest lucru vreodată – Ştiam de la mama că tata vroia să facă o şcoală fără profesori, unde nu se predă, dar totul se învaţă. De la tata am învăţat că există şi altă istorie înainte de Marea Revoluţie din Octombrie din Rusia, din păcate eram prea mică când am plecat din ţară şi nu am apucat să-mi dau seama de măreţia gândului său. Cu toate că ştiam că tata ne spune numai ce e adevărat şi poveştile sale conţineau întotdeauna un miez, o învăţătură. – Personal, care sunt cele mai mari regrete ale d- voastră Regretele mele cele mai mari sunt că tata a suferit aşa de mult, că nu mi-am trăit adolescenţa lângă el ca să-l “descopăr” şi eu, să avem timp suficient de vorbit, că atunci când ne vedeam în Anglia nu putea să stea mai mult cu noi, iar copiii mei erau mici şi trebuia să mă ocup în acelaşi timp şi de ei şi de casă. – Care sunt cele mai mari satisfacţii pe care le-aţi avut – Satisfacţia cea mare a fost să ştiu că sunt iubită necondiţionat de părinţi mei şi, la fel, că le pot oferi copiilor mei dragostea pe care mi-au transmis-o părinţii mei. – Referitor la cartea d-voastră, cum v-a venit ideea să o scrieţi – Cartea s-a scris, a crescut odată cu copiii mei, de când erau la şcoala primară şi vedeam ce liberi sunt. M-am gîndit să notez ceva pentru ei, ca amintiri dintr-un timp unic. CARMEN TANIA GRIGORE _____ Foto: Mormântul lui Noica, Păltiniş 34
Sonetul meu Sonetul meu a devenit destin, Mă trage după el cum valul mării; Ascunde-n vers speranţa neuitării Şi crezul meu în ajutor divin. Când ne-ntâlnim în pragul înserării, Bătrân subtil, de-nţelepciune plin, Tot traversând al vremilor declin, Îşi poartă mândru roba ne-mpăcării. Îmi e prieten şi tovarăş sfânt, Împart cu el plăpânda-mi existenţă, Atât cât e posibil pe pământ, Înnobilând a timpului cadenţă. Cu rădăcini puternice-n cuvânt, Trăiesc slăvind sublima lui esenţă. Se frânge-n zbor a versului săgeată. Un munte de tăceri de-ncerc să fiu, Toţi caii depărtărilor fug roată; Demonic, ceasul nopţii se arată Şi greu înfrunt al orelor pustiu. Doar un tăciune văd arzând mocnit, E dorul meu, prea blânda mea dovadă A vremilor în care ne-am iubit; Nu-l mai lăsa tristeţii dulce pradă Când timpul meu te-aşteaptă-ncremenit Spre a-ţi jertfi a Clipelor Pleiadă. . Cântarea sonetului Vă cer acum stafidele şi pita… Eu l-am slujit cu iambii florentini Şi i-am jertfit puzderie de crini, Cum a făcut pe vremuri Sulamita. Îl poartă-n lume paşii-i cristalini, În umbra lor iubirea înflorit-a, Cu-această vină, tulburând ursita, Cărarea-i se prefiră printre spini. Spre templul său din sfinte diamante, Cu scânteieri în endecasilab, M-au însoţit Petrarca, Shakespeare, Dante, Dar sufletu-mi cucernic şi prea slab S-a dizolvat în taina lui divină Şi a zidit un înger de lumină. Mi-ai altoit priviri ce pot să vadă Cum fost-am înger – dar nu bănuiam. Lovit de biciul zilei de corvoadă, Târziu în noapte, vai!, mă destrămam Ca un ecou de vechi epitalam, Ce peste inimi începea să cadă. Din lanţul de constrângeri liberat, N-am zăbovit mai mult în aşteptare, Spre culmea-ţi de sonet m-am avântat Cuvintele sorbind cu nerăbdare. Am năvălit în plaiul tău alpin Mai pur decât o lacrimă de crin. Trudind mereu Însăilez în zori un magic vers, Când orizontu-şi scaldă-n raze geana Şi-n tot înaltul se deschide vana Prin care viaţa curge-n univers. De m-am zidit în el cum biata Ana, Am ocolit şi ploile în mers Şi ca dovadă pură, de neşters, Eu cu lumină i-am umplut poiana. Trudind mereu, nu-mi pasă de greşesc Când îl adap cu propria-mi suflare; Aşa-i croit tot neamul omenesc, Din sine, varsă sânge până moare – O picătură-n graiul românesc E zestre pentru lumea viitoare. Fugarii visului De sub un pliu de creier nedormit, Deprins cu o stelară simfonie, Un gând hoinar aleargă pe hârtie, Dar ne-cuprinderea l-a copleşit: – Opreşte-te, e tot zădărnicie Chiar <strong>veche</strong>a ta dorinţă, de granit, Şi greu mai urci o treaptă în zenit, Când soarele răsare la chindie! Prin aspră trudă, cine va culege Un strop mai cald din marele nimic, Ce îşi impune silnic neagra-i lege Cu forţa întunericului mic Fugarii visului, vrei să-i dezlege Doar harul din al nopţii alambic Demonic ceas Poemul primăverii de-altădată, Eu astă seară n-am să ţi-l mai scriu; În rece-ntunecatul meu târziu, Cântarea poeziei M-ai rupt din trupul-somn ca pe un ram Sădindu-mă în marea ta livadă; 35 Şoptire galbenă Doar ascultarea zace-n univers, Tăcerea, ţi se pare că există, Şoptire galbenă e-o frunză tristă Ce, prin magie, se prelinge-n vers. Ascultă vremea cum târziu insistă Să-ţi fluiere, în corul său divers, Un repertoriu rece şi pervers, Pe-un portativ tomnatic de altistă. De nu mă crezi, tu să întrebi pârâul: Cum se ascunde-n taina unei stânci Sau, ce-i traduce-n verde limbă grâul Când îi cuprinde malul mâinii stângi Înţelepciunii împleti-vei brâul Din înţelesuri trainice şi-adânci. FLORICA GH. CEAPOIU: ________ Grafică de Ion Petru Pop, ”Primul sărut” (tehnică mixtă)
Page 1 and 2: 2 Lunar de cultură * Serie veche n
Page 3 and 4: cu „M-am dezrobit de certitudini
Page 5 and 6: Sub acelaşi semn destinal, de conj
Page 7 and 8: Eseu Alumn al lui Nae Ionescu, Emil
Page 9 and 10: decât asceţii anahoreţi cu pasiu
Page 11 and 12: însemnau pentru ea acei 500 de rub
Page 13 and 14: scoţând în evidenţă spălarea
Page 15 and 16: numeroasa lui familie) şi i-am dus
Page 17 and 18: El remarca de altfel în jurnalul s
Page 19 and 20: Aş începe prin a scrie că român
Page 21 and 22: Motto: „De-al meu propriu vis, mi
Page 23 and 24: Băciuţ, tot aşa cum Ion Vartic g
Page 25 and 26: alungării din rai și a îngerilor
Page 27 and 28: Tep pictorul, sosit să intre. Exis
Page 29 and 30: Am intitulat simplu această carte,
Page 31 and 32: Ce s-ar întâmpla dacă omul ar pu
Page 33: Fuziune spirituală „Omul valoros
Page 37 and 38: amiezii, Manuscrisul de jad, Aluviu
Page 39 and 40: când nu te mai trage Parisul spre
Page 41 and 42: Cădere Odă luminii Te-am simţit
Page 43 and 44: ceva urât despre ea. Părerea alto
Page 45 and 46: În templu, cu Mesia în braţe „
Page 47 and 48: personal devine imposibilă în afa
Page 49 and 50: Istoria europeană a cunoscut un Im
Page 51 and 52: (III) 7. Colonia milesiană este fi
Page 53 and 54: (IV) Deja la graniţă, la Oradea,
Page 55 and 56: Primii care au prilejul să ajungă
Page 57 and 58: doi ani de succes fulminant în cal
Page 59 and 60: (I) Motto: „Fiecare e singur în
Page 61 and 62: Universul Gramatopol Toamna, când
Page 63 and 64: Mapamond (IX) octombrie-noiembrie 2
Page 65 and 66: FLOARE Se scutură azi, Vibrând de
Page 67 and 68: Asemeni unei grămezi de tăciuni c
Page 69 and 70: Undeva, la margine, s-a pornit o ti
Page 71 and 72: pătrundem până în pânzele albe
Page 73 and 74: VASILE ERNU este născut în URSS
Page 75 and 76: O primăvară în sudul Bucureştil
Page 77 and 78: Un al treilea moment are ca protago
Page 79 and 80: Corala Magna - formaţie corală mi
Page 81 and 82: Nici nu te-ai adunat bine pe la „
Page 83 and 84: Stimate domnule Băciuţ, Este o ma
Page 85 and 86:
Solicitat de oamenii de litere ca i
Page 87 and 88:
Şevalet Consumându-şi viaţa de
show all

Vatra veche 2. 2011,BT

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?