Vatra veche 2. 2011,BT

Cojar, iar drept colegi pe Gheorghe Dinică, pe Marinuş şi pe
alţii, astăzi dispăruţi. Ion Fiscuteanu şi-a amintit de primele
roluri interpretate în Institutul de Teatru. Printre rolurile visate
este cel al Prinţului Danemarcei din piesa shakespeariană.
Tot în acest interviu, Ion Fiscuteanu mărturiseşte şi despre
pasiunea sa pentru literatură, ceea ce l-a îndemnat să scrie:
“Cred că la mine dorinţa de a face literatură se trage din faptul
că sunt un atent observator de viaţă şi crescut într-un mediu în
care n-am trecut întâmplător pe lângă lucruri. Şi când am simţit
nevoia, toate aceste observaţii s-au transformat în literatură.
Mai greu a fost cu poezia. Cu proza lucrurile au fost mai uşoare.
Nu este o relaţie directă între improvizaţia pe scenă şi creaţia
literară. Dar e la îndemâna oricui să constate că cine are
abilităţi de a improviza, de a crea în spaţiul literaturii, va putea
mai uşor să improvizeze pe scenă, atunci când situaţia o cere.
Improvizaţia dezvoltă imaginaţia actorului. Sunt improvizaţii pe
care nu le observă decât spectatorii foarte avizaţi, cei care
cunosc textele unor piese, pentru ceilalţi nu e decât derularea
firească a replicilor”.
Actorul vorbeşte despre rolul care i-a adus laurii, că a fost
foarte dificil şi că: “După « domnul Lăzărescu » nu mai pot juca
orice.”
În articolul “Ion Fiscuteanu mai “confiscă” un premiu” –
Nicolae Băciuţ precizează: “După ce anul trecut şi-a adjudecat
„Lebăda de aur” (tot erau românii acuzaţi că mănâncă lebede
vieneze) la… Copenhaga, actorul târgumureşean Ion
Fiscuteanu, originar din Sânmihaiu de Câmpie”, (ceea ce nu
poate decât să-i umple de orgoliu şi de mândrie pe cei din
zonă!), a început 2006 cu încă un premiu, tot pentru rolul
principal din „Moartea domnului Lăzărescu”, filmul lui Cristi
Puiu. Premiul Fipresci i-a fost acordat la cea de a 17-a ediţie a
Festivalului de film de la Palm Springs (California) pentru „cel
mai bun actor”. Dacă avem în vedere că la Festival au
participat 231 de filme din 71 de ţări, premiul câştigat de Ion
Fiscuteanu este cât se poate de prestigios. E al nouălea premiu
pe care filmul „Moartea domnului Lăzărescu” îl aduce
cinematografiei româneşti (Marele Premiu „Un certain
regard”, Cannes, 2005, Premiul publicului la TIFF, 2005, Cluj-
Napoca, Marele Premiu „The silver Orb”, Alba regia, 2005,
Marele Premiu „The Golden Tower”, Palic, 2005, Marele
Premiu al Juriului, Copenhaga, 2005, Lebăda de Aur – pentru
cel mai bun actor, Ion Fiscuteanu, Copenhaga, 2005, Premiile
„Bayard d’Or” pentru „cel mai
bun film” şi „cea mai bună
actriţă”, Luminiţa Gheorghiu,
Namur, 2005).”
Ca urmare a acestor strălucite
rezultate şi în consens cu alte foruri
culturale şi artistice, lui Ion
Fiscuteanu i se acordă şi titlul de
“Cetăţean de onoare al oraşului” în
anul 2006.
Un articol omagial care încheie
cartea de faţă este şi cel intitulat:
“Moartea domnului Fiscuteanu”
scris de Nicolae Băciuţ în 29
decembrie 2007, în care se face o
trecere în revistă a principalelor
roluri jucate în cariera de actor de
film şi teatru. Din păcate, reies din
articol unele aspecte dureroase
pentru marele actor, subliniate de
Nicolae Băciuţ cu multă mâhnire:
“Din păcate, mult prea
repede, a fost distribuit de Cel de
Sus în ultimul său rol, cel din
„Marea Trecere”. Ion Fiscuteanu
a plecat cu un acut sentiment al
frustrării, pentru că după cele
peste şaizeci de roluri jucate pe
scena Teatrului Naţional din Târgu-Mureş, această instituţie
i-a închis uşile în nas. M-a sunat disperat, întrebându-mă ce-i
de făcut pentru a putea juca până în ultima clipă teatru,
singura lui raţiune de a fi. Nu suporta gândul să fie scos din
teatru, să fie „pensionat” definitiv, să nu mai poată juca pe
scenă, atâta vreme cât mai are suflu, cât mai poate să dea ce
are mai bun în el pentru teatru. Ion Fiscuteanu pune punct, pe
neaşteptate, la 8 decembrie 2007, unei cariere strălucite, nu
la multă vreme după ce împlinise 70 de ani. Dincolo de bolile
fizice, Ion Fiscuteanu a murit de teatru. Aceasta era boala sa.
Nu putea să-şi conceapă viaţa în afara scenei, a ecranului, a
scrisului”.
Un actor care “a murit de teatru”, la fel cum poeţii se
îmbolnăvesc şi mor “de Poezie”.
Nicolae Băciuţ subliniază cu mult tact profesional:
“Nu ştiu dacă, aşa cum afirma un critic de film, Ion
Fiscuteanu „în rolul domnului Lăzărescu, face rolul vieţii
lui”, dar cred că a învăţat să moară prin acest rol, cu care a
încheiat triumfal, o carieră, un destin.”
În încheiere cărţii, Nicolae Băciuţ scrie cu emoţia lumânării
pâlpâinde şi topindu-se luminând, despre acest minunat om şi
prieten Ion Fiscuteanu:
“Pentru mine, Ion Fiscuteanu n-a murit. Nici nu s-a dus
„să moară puţin”, cum ar spune un mare dramaturg. Ţin
pentru el deschis „sertarul cu aplauze”.
Această carte este o
restituire necesară, nu numai pentru
actorii şi scriitorii din spaţiul
mureşean, ci pentru tot românul care
s-a bucurat enorm atunci când un
concetăţean a adus lauri şi a purtat
numele ţării şi al filmului românesc la
cea mai prestigioasă confruntare cu
toţi actorii din lume.
Este o carte necesară şi
binecuvântaţi fie cel care a scris-o,
cel care a editat-o şi cel care o va citi
cu luare aminte şi cu consideraţia pe
care trebuie s-o dăm acum şi
întotdeauna, marilor personalităţi
româneşti care ne reprezintă.
CEZARINA ADAMESCU
________
Foto: Mamona, în ELISABETA
DIN ÎNTÂMPLARE O FEMEIE,
de Dario Fo, regia artistică Cristian
Ioan, 2005 (sus), în filmul „Moartea
domnului Lăzărescu”, în regia lui
Cristi Puiu (jos)
78