Vatra veche 2. 2011,BT

amiezii, Manuscrisul de jad, Aluviuni, La
Fântâna Îngerilor, Ceasornic de lut,
Tăcerea magilor, Mâini de alint, Absidă
pentru ziua a treia, dar şi prin Linia de
contur, Vânători de inefabil, În apa
Duhului, Conjugarea verdelui şi alte
volume, vreau să aşez raiul pe muchia
Cuvântului.
- Unde v-aţi întâlnit prima dată cu un
scriitor
- În biserica satului. Pentru mine
preotul – îi spuneam Preotul Bătrân - era
rupt din pagina manualului de citire al
primilor ani de şcoală. Vorbele lui erau
poeziile şi povestioarele cărţii de citire. L-
am amintit pe Bătrânul Preot, pentru că în
primul an de liceu, întâlnindu-l pe
scriitorul Dan Rebreanu, în Domnia Sa
vedeam chipul şi bunătatea cuvântului
Bătrânului Preot din dragul meu Zoreni.
Pe Dan Rebreanu l-am întâlnit când îşi
pregătea pentru tipar primul volum de
povestiri, în liniştea Sărmaşului de Mureş.
Era soţul profesoarei mele de literatură
română, doamna Tamara Rebreanu. Dacă
doamna profesoară ne cucerea prin emoţia
şi claritatea predării, scriitorul Dan
Rebreanu a fost cel care cu dragoste
părintească m-a învăţat, în casa Domniei
Sale, gramatica limbii române, după cărţi
ale lingviştilor clujeni, pentru ca să pot
merge la admitere, la Literele Clujene,
încrezător. Programa liceală de atunci nu
cuprindea gramatica limbii române, care
era, în schimb, obiect de examen. Îi
datorez foarte mult. Când, la admitere,
după lucrarea scrisă şi răspunsul oral,
profesorul Mircea Zaciu mi-a spus să-l
caut când voi veni toamna la facultate,
certificându-mi, prin asemenea cuvinte,
reuşita, înainte de a se anunţa rezultatul
oficial, în momentul acela de imensă
bucurie aş fi vrut să fie acolo bunii mei
profesori, Tamara şi Dan Rebreanu, ca săi
îmbrăţişez în faţa domnului profesor
Zaciu. În gândul meu, îi îmbrăţişez
mereu. Iar cărţile de proză ale scriitorului
Dan Rebreanu, Dacă vrei să fii bărbat,
Iepurele sub acoperiş, Miraj, Domnul
singur şi femeia nimănui, Romeo fără
Julieta îmi aduc, de atâtea ori, bucuria
lecturii şi a...amintirilor.
- Susţin instituţiile de cultură scriitorii
- Sunt susţinute instituţiile de cultură să
susţină scriitorii Neputinţa financiară a
instituţiilor creează scriitorul pe cont
propriu. Lipseşte agentul literar şi atunci
scriitorul îşi concepe opera, o editează, o
distribuie etc. şi suportă consecinţele:
rămâne necunoscut; pe când nume minore
din alte părţi de Europă sunt traduse şi
lansate la noi cu fast, ca valori literare.
Este un tipar periculos. Iar impotenţa
financiară a instituţiilor de a susţine
scriitorul e şi mai periculoasă prin scuzele
create şi, de aici, tocmai prin inactivitatea,
ca să nu zic somnolenţa, instituţiilor.
Unele chiar se retrag total din viaţa
scriitorilor şi a cărţilor lor, sub pretextul
lipsei fondurilor. Callipides este pe toate
drumurile, deturnând actul cultural. Va fi
foarte greu de netezit mâine ignoranţa de
azi. Nu şi la Bistriţa, unde simt o
cordialitate intelectuală salutară. Cred că
nu mă înşel. Revista Mişcarea literară,
condusă inteligent şi cu mult suflet de
scriitorul Olimpiu Nuşfelean, este o
instituţie de cultură, dar dintre cele pe
care nu le blamăm. Dimpotrivă, revista dă
onoare intelectuală Bistriţei. Dacă la
Bistriţa, să rămân în acest spaţiu, iniţiativa
culturală are prospeţime şi continuitate – a
se vedea afişul Festivalului de teatru
„Liviu Rebreanu”, bine condus de dr.
Dorel Cosma, proiectele scriitoarei Elena
M. Cîmpan, fluxul de actualitate culturală
din Răsunetul şi Mesagerul - în Târgu-
Mureş nu mai este nicio librărie unde
scriitorii români să-şi poată lansa cărţile.
Renumita Librarie „Romulus Guga”, un
tratat viu de istorie literară, fiind locul
unde şi-au lansat cărţi cei mai mari
scriitori ai literaturii române, Preda,
Breban, Sorescu, Buzura, Vieru şi mulţi
alţii, a fost închisă cu barbarie şi ură.
Uneori instituţiile sunt obediente. Fac
regii deplorabile să dea rang unor nume
ale autorităţiilor administrative sau din
politică, cu încercări literare. Instituie,
jenant, chiar premii speciale, de care
scriitori consacraţi nu se bucură. Oricine
poate să vadă elogiile aduse, chiar de
critici temuţi, cum este Nicolae
Manolescu, unor cărţi scrise de miniştri,
parlamentari, şefi influenţi.
- Aveţi un palmares ales. Cum a fost
drumul până aici
- Cu farmec dureros.
- Cum va fi drumul din acest punct spre
viitor
- Cu mult bun-simţ. Fără grabă,
cumpătat, precaut, cu înnoiri spirituale pe
care ţi le dau cărţile esenţiale aflate în
noua lectură şi idolii, adică autorii cărţilor
esenţiale. Poezia este artă negrăbită, parcă
aşa spunea N. Steinhardt. Drumul spre
ziua de mâine, aş vrea să fie cât mai
exigent şi cât mai mult în numele lui
Dumnezeu. Va trebui să facem bătături
chiar şi la inimă, pentru ca Dumnezeu să
nu fugă din noi. Când scrisul literar,
astăzi, e şi apă de ploaie – îl citez din nou
pe N. Steinhardt - dar şi lucrare esenţială,
poate am norocul să nu-mi plutească
nicicând pagina de carte pe apa de ploaie.
Valentin Marica şi Emilia Marica, la
Şerbeni, Mureş, vorbind despre valorile
satului, 31 octombrie 2010
37
Valentin Marica la Studioul Teritorial
de Radio Târgu-Mureş – a doua casă
(Lansare de carte Aurel Raţiu – 22
decembrie 2007)
__________________________________
Îmi răresc voit apariţiile editoriale,
înţelegând că nu tot ceea ce scrii trebuie
să şi publici. Un scriitor fără sertarul cu
manuscrise, fără acea caldă intimitate a
paginii văzute doar de el şi Dumnezeu, nu
are surâs.
- Ce pregătiţi în viitorul apropiat
- Ar fi strigător la cer ca omida care
poate să se facă fluture, să rămână pentru
totdeauna în crisalida sa, dispreţuind
aripile. L-am chemat în ajutor, din nou, pe
Lucian Blaga…Paginile care pot fi
fluture, desigur o să plece spre cititor. Un
volum de versuri poate oricând să ia
drumul tiparului. O să trimit în continuare
Scrisorile mele literare către cerul Cezarei
şi poate mă hotărăsc să-mi public teza de
doctorat, Thanatosul ca ipostază a
tragicului în literatura română, subiect
fără de sfârşit, sau Jurnalul de reporter
radio, răsturnând muntele radiofonic pe
tăvile de argint ale cuvântului scris;
pentru că verba manent… Sunt foarte
interesante experienţele jurnalistice la
microfonul Studioului Regional de Radio
Târgu-Mureş, Radio România Actualităţi,
Radio România Cultural sau Radio
România Internaţional, cu emisiuni
culturale, unele premiate la Galele
Naţionale Radio sau la Festivalul
Internaţional al Emisiunilor de Radio şi de
Televiziune de la Ujgorod, Ucraina, unde
am primit Premiul pentru Înalt
Profesionalism şi Premiul pentru cel mai
bun prezentator Radio.
- Cum ar fi viaţa fără cultură
- Ca universul fără bătaia de toacă. În
Arca lui Noe, lucrurile revin la normal, se
ordonează, prin ansamblul ordonat al
sunetelor de toacă. Cultura ordonează,
civilizează sufletul, ne apără în faţa
agresivităţii lumii. Se spune că numai
atunci va fi bună civilizaţia lumii când se
va civiliza sufletul. Suspinul spiritului
contemporan vine din dezordine şi din
fiinţa fără Dumnezeu. Nu demult, le-am