Vatra veche 2. 2011,BT

More documents

Recommendations

Info

(I) Suciu Titus - Emil. Scriitor, profesor de matematică la Lic. cu program sportiv „Banatul“. Născut la 31.01.1940, în Braşov. Studii: Fac. de Mat.–Fiz. din Timişoara (1957–1962). Profesor de matematică în Bocşa (1962–1978), apoi în Timişoara. Activitate literară: debut în revista „Luceafărul“, cu proză, la recomandarea academicianului Fănuş Neagu, în 1968. Colaborări la toate revistele de specialitate din ţară. Debut editorial: 1979. Romane: „Drumul“ (1979), „Ceaţa“ (1984), „Pragul“ (1986), „Pânda“ (1998), „Ana“ (2001) – Premiul USR, filiala Timişoara, „Hamlet la Vama Veche” (2007). Volum de nuvele: „Movila albă“ (1981). Teatru, două piese: „Pacienţi cu abonament” (2009) Cărţi despre Revoluţia din Timişoara: „Reportaj cu sufletul la gură“, trei ediţii (1990, 1990, 2008), „Lumea bună a balconului“ două ediţii (1996, 2009). Film cu Televiziunea Română Timişoara, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la Revoluţia din România, „Candelă împotriva Timpului” 8 episoade a 30 minute fiecare, 2009. Membru U.S.R. din 1985. Hobby-uri: schiul, fotbalul, turismul. Cronici semnate de: Laurenţiu Ulici, Cornel Ungureanu, Alexandru Ruja, Marcel Pop-Corniş, Adrian Dinu Rachieru, Marian Odangiu, Mariana Brăescu, Paul Dugneanu, Arthur Silvestri… _________ Suntem în maşină, vremea e frumoasă, mergem spre Bocşa, invitaţi fiind la o manifestarea literară de doamna Gabriela Şerban, directoarea bibliotecii orăşeneşti. Vestea că vom face acest drum îmi oferea o oportunitate pe care n-aveam de gînd s-o ratez. Nu în vreun birou, pe stradă ori la locul de muncă, ci în ambianţa habitaclului unui turism! În timp ce vom străbate distanţa dintre Timişoara şi Bocşa! Ineditul situaţiei, recunosc, m-a făcut să aştept momentul ieşirii din oraş cu febrilitate Titus nu ştia ce avea să urmeze. M-a luat din faţa blocului, am apucat spre viaduct, spre gară, Calea Şagului… După ce-am trecut de sensul giratoriu din preajma complexului REAL, am deschis mapa, am scos aparatul. Titus a intervenit spunînd că nu era nevoie, al maşinii era bun. Pe deasupra m-a asigurat că avea CD-uri de excepţie. Am ridicat mîna, am apăsat butonul roşu în mod demonstrativ. - Ce faci - Mi se pare un moment potrivit. Ţie - Vasi, ideea e îndeajuns de trăsnită ca să nu-i muşin originalitatea. Dar cu o sută, o sută douăzeci la oră… - Pentru gânduri cu şi mai mult. Până ajungi acolo de unde trebuie să începem. Eşti gata - Sunt măgulit. De-a dreptul încântat că laşi totul la latitudinea mea. Bine, dă-i drumul… - Titus Suciu, o întâmplare fericită a făcut ca o bună perioadă de vreme din acest an să fim alături zi de zi. Colaborarea noastră are la bază una din obsesiile tale şi consimţământul meu total. Ai venit la televiziune în 2008 şi, în biroul lui Lucian Ionică, ai început să te dai peste cap încercând să ne convingi că trebuia, că era datoria noastră, că eram obligaţi, ţinând cont că 2009 era an aniversar, să facem filmul despre Revoluţie, deoarece, dacă nu-l făceam noi, altcineva… După primul salt mortal, sper să-ţi aminteşti, te-am oprit. Ideea ni s-a părut oportună, nu puteam să nu rezonăm, te-am asigurat că-l vom face. În zilele acelea lucram la alt proiect. Mie drag, Banatului – la urma urmei întregii ţări – necesar. E vorba de filmul „1 DECEMBRIE 1918”, în care prezint contribuţia bănăţenilor la Marele Act de constituire a ROMÂNIEI MARI. Şi sfârşitul lui iulie, începutul lui august, şi primele interviuri pentru viitorul nostru film „CANDELĂ ÎM- POTRIVA TIMPULUI”. Zi de zi filmări cu cîte cinci, şase, uneori opt revoluţionari, când şi când momente de relaxare. Bunăoară ca acesta. Iată, ieşim din Timişoara, fojgăiala oraşului a rămas în urmă. Titus Suciu, care este starea ta în drum spre Bocşa - Bocşa!... Doamne, despre Bocşa aş putea vorbi zile întregi. Existenţa umană e la urma urmei suma evenimentelor trăite şi retrăite! Fiecare avem cel puţin un loc în care revenim la modul propriu cu maşina, cu trenul şi des, destul de des cu gândul. Îţi propun să fim, pentru câteva clipe, persoane cu puteri paranormale. Stăm comod pe un nor şi privim nebunia de jos. Unii merg într-un sens, ceilalţi invers. Vorba aia, mergem să avem de unde ne întoarce. Vânzoleala de jos ne oboseşte, rămânem cu ochii pe un tren. E o imagine odihnitoare. Imensul şarpe înaintează cu supleţe, se încovoaie într-o parte, în alta, merge drept, trece peste un pod, printr-o pădure, se aude un şuier, parcă vesel, şmecheros, garnitura traversează o şosea… Nu ne lăsăm seduşi prea mult de această imagine, ne vedem de treburile noastre. Controlăm buletinele pasagerilor. Dânsul are domiciliul într-o localitate de pe traseu… dânsa la fel… dânsul de asemenea… Persoanele care locuiesc în aşezări prin care urmează să trecem nu ne reţin atenţia. Dacă vom stabili acest lucru pentru toţi călătorii, experimentul e ratat. Dar nu. În ultimul vagon – fiinţa care ne interesează. Un bărbat. Ne dăm seama că e insul pe care-l căutăm după expresia de pe chip, după privire. Ca să evităm orice dubiu, îi verificăm, totuşi, cartea de identitate. E cum presupusesem, locuieşte într-un orăşel din urmă. Cu asta lucrurile sunt clare, e omul nostru. Din acest moment nu ne mai preocupă altceva decât acest bărbat. Şi-l privim insistent, cu răbdare. Cu răbdare şi, constatăm parţial surprinşi, cu o oarecare simpatie. Un ins superficial nu i-ar fi acordat atenţie. O uitătură şi şi-ar fi văzut de treburile lui. Noi însă nu ne putem dezlipi privirea de pe expresia chipului său, care este atât de… Cum să spunem… 66
Asemeni unei grămezi de tăciuni ce nu mai ard, la suprafaţă negri dar care, la o pală de vânt, se roşesc. În zare, un orăşel, viteza trenului scade, se zăreşte gara, omul nostru priveşte în jur altfel, parcă se deşteaptă din somn. Realizează că a ajuns unde voise să meargă. Unde decisese în mod conştient, ori unde ajunsese datorită unei chemări prea subtile pentru corsetul unei formule verbale, îndeajuns însă de profunde pentru a considera c-ar fi trebuit să facă altceva. Priveşte încă o dată pe geam, da, asta era gara, se ridică, îşi ia sacoşa, apucă spre uşă. Nu ne interesează pasagerii care urcă, doar cei ce coboară. Vreo 20 de persoane. Localnicii apucă în dreapta, în stânga, spre locuinţele lor, peronul se goleşte în doar câteva secunde. Nu cu totul. Acolo unde pusese piciorul de pe ultima treaptă a vagonului – omul nostru! Privirea… Pe chip, din nou, expresia de până atunci. Care se înviora când se întorcea într-o parte, în alta, devenind de fiecare dată grea de melancolie. Poate pentru că avea treburi pe afară, poate din curiozitate, în prag – impiegatul. Cei doi se privesc intens, tot mai intens, pe chipul oficialului oarecari iluminări, datorită acestora păşeşte, se apropie de omul nostru, i se adresează. Să rămânem, Vasi, în fotoliul nostru celest. Nu e nevoie să auzim ce-şi spun, le interpretăm gesturile. Un schimb de câteva cuvinte, după care cei doi întind mâinile, se îmbrăţişează. Nu e ca şi cum am fi fost în preajma lor Alte replici şi cei doi păşesc spre ieşirea din staţie ţinîndu-se de după umeri, acolo îşi mai spun câte ceva după care se despart, impiegatul rămâne pe loc, omul nostru se îndepărtează, nu uită însă de cel rămas în urmă, se întoarce, de două ori, îi face semne cu mâna, funcţionarul îi răspunde cu evidentă căldură sufletească. Şi omul nostru pe stradă, pe străzi, înaintînd parcă fără niciun ţel. Când păşeşti astfel te conduc nu ochii, ci sufletul. Şi sufletul îl conduce până în faţa unei case destul de vechi, în faţa căreia se opreşte de parcă ar fi fost somat de-o santinelă. Dar nu gestul e important ci, din nou, privirea. Încărcată de multă, de foarte, foarte multă nostalgie. Vasile Bogdan, crezi că ipoteticului cititor al acestor rânduri îi va fi greu să-şi dea o explicaţie pentru comportamentul omului nostru - Să trag concluzia că te-ai născut în Bocşa - Să coborâm de pe norul nostru, să revenim la destăinuire. Casa în care te naşti reprezintă un reper emoţional doar dacă e şi cea în care ţi-ai petrecut copilăria, adolescenţa. Cei mai mulţi copii scâncesc prima dată într-o maternitate. Te asigur însă că, chiar de-am sta ani întregi în fotoliile celeste pe care tocmai le-am părăsit, chiar de-am identifica zeci de călători cu priviri încărcate de nostalgii, nici unul nu se va opri în faţa unui spital. Nu, nu m-am născut în Bocşa. Iar părinţii n-au avut prieteni ori rude, care să le fi oferit prilejul unei cât de scurte vizite în oraşul de pe Bârzava. Mama m-a adus pe lume în Braşov, de la opt ani sunt timişorean, pe timpul verii eram mai tot timpul pe dealurile din jurul comunelor Hodac şi Ibăneşti de lângă Reghin – locul de baştină al bunicilor din partea mamei –, de Bocşa am auzit întâia oară când aveam 22 de ani, la Bucureşti. Am ajuns în Bocşa din întâmplare. - Întâmplare!... De aici să pornim, de la această precizare. Ce întâmplare, Titus - Una pe care, după vreo opt luni, m-am simţit obligat s-o reevaluez prin prisma unei pasagere, să-i spunem premoniţii, din urmă cu câţiva ani. Am auzit de Bocşa după ce-am absolvit facultatea. Dar prin anul doi, poate trei, m-am trezit spunându-mi cuvinte aparent fără noimă, în realitate mult prea profunde ca să le fi înţeles în momentele acelea. Mi le-am spus, nu le-am dat importanţă, nu le-am acordat credit, dar mi-a fost dat să trăiesc clipe în care mi le-am reamintit şi atunci… Copilăria, adolescenţa, mi-au fost tutelate de un miraj tulburător. Visam să ajung unul din marii fotbalişti ai ţării. Eram junior la Ştiinţa, aşa se numea Poli prin anii ’50, când divizionarii A formau o echipă frumoasă, simpatică, iubită. N-o să uit numele titularilor niciodată: Curcan – Zbîrcea, Brînzei, Florescu – Cojerean, Tănase – Gîrleanu, Lereter, Ciosescu, Dinulescu, Boroş! O trupă fabuloasă, în care visam să mă integrez cândva. Deocamdată însă nimic în plus despre fotbal, o să vorbim despre el la momentul potrivit. Ceea ce însă trebuie spus din capul locului, e că la cariera de profesor de matematică mediam rar. Doar când uitam de fotbal. Dar de fotbal, vorba aceea, nu uitam niciodată! În duminica aceea mergeam spre Reşiţa pentru un meci cu o echipă locală. Eu, din cauze neidentificate de niciun medic până acum, am probleme cu mijloacele de transport. În maşină, tren, nu mai vorbesc de avion ori vapor, mi-e rău. Rezist 50, 70 de kilometri după care, mai ales dacă accelerările şi frânele sunt bruşte ori curbele strînse, încep să transpir, să ameţesc, în cele din urmă să vomit. Din fericire, ceea ce am constatat fireşte mai târziu, la volan totul e în regulă. Pot conduce o mie de kilometri fără nicio problemă. Dar să revenim la ziua drumului spre Reşiţa. Pentru mine călătoria cu trenul înseamnă faţa spre locomotivă, nasul în geam şi privirea înainte. Nu sunt un companion agreabil în timpul voiajului. Cum nu-mi permit să întorc faţa de la geam, cum răspunsurile mele sunt monosilabice, orice încercare de a intra în dialog cu mine e sortită eşecului. Coechipierii cunoşteau problema, nu mă deranja nimeni, priveam liniştit în faţă. Mai bine de o oră jumătate nu mi-a reţinut atenţia nimic din ceea ce priveam. Imagini obişnuite, comune, terne. Deodată – o clădire cochetă şi nişte castani superbi în floare! Frumuseţea arborilor mi s-a dezvăluit după ce garnitura se pusese în mişcare. Am tresărit – tresăririle sunt reacţiile umane în faţa frumuseţilor dumnezeieşti! –, nu ştiam dacă erau castani şi înaintea staţiei, asta nu avea însă importanţă. Din câte reţinusem s-a definit un tablou superb: gară mică, cochetă, înconjurată de suporturi imense pe care se găseau sute de candelabre gingaşe. Din câte simţisem, s-a închegat o constatare: n-am văzut niciunde o gară mai frumoasă. Din cîte dedusesem din trăirile acelea s-a conturat o hotărîre. Aici! Dacă nu mă vor reţine la echipa întâia când voi ieşi din juniorat, un an, doi, cât va fi nevoie să-i conving că am valoare, aici voi veni să joc, în orăşelul ăsta! E, gînduri, vorbe ce mi-au trecut prin cap aşa, într-o doară – nu mă pot elibera de suspiciunea că folosim această formulare ori de cîte ori suntem incapabili să receptăm mesajele extrasenzoriale! –, pe care, privind peisajele în desfăşurare, le-am uitat repede. Mai mult de-atât, între gândurile, vorbele acelea şi numele localităţii – nicio legătură. VASILE BOGDAN 67
Page 1 and 2:
2 Lunar de cultură * Serie veche n
Page 3 and 4:
cu „M-am dezrobit de certitudini
Page 5 and 6:
Sub acelaşi semn destinal, de conj
Page 7 and 8:
Eseu Alumn al lui Nae Ionescu, Emil
Page 9 and 10:
decât asceţii anahoreţi cu pasiu
Page 11 and 12:
însemnau pentru ea acei 500 de rub
Page 13 and 14:
scoţând în evidenţă spălarea
Page 15 and 16: numeroasa lui familie) şi i-am dus
Page 17 and 18: El remarca de altfel în jurnalul s
Page 19 and 20: Aş începe prin a scrie că român
Page 21 and 22: Motto: „De-al meu propriu vis, mi
Page 23 and 24: Băciuţ, tot aşa cum Ion Vartic g
Page 25 and 26: alungării din rai și a îngerilor
Page 27 and 28: Tep pictorul, sosit să intre. Exis
Page 29 and 30: Am intitulat simplu această carte,
Page 31 and 32: Ce s-ar întâmpla dacă omul ar pu
Page 33 and 34: Fuziune spirituală „Omul valoros
Page 35 and 36: Sonetul meu Sonetul meu a devenit d
Page 37 and 38: amiezii, Manuscrisul de jad, Aluviu
Page 39 and 40: când nu te mai trage Parisul spre
Page 41 and 42: Cădere Odă luminii Te-am simţit
Page 43 and 44: ceva urât despre ea. Părerea alto
Page 45 and 46: În templu, cu Mesia în braţe „
Page 47 and 48: personal devine imposibilă în afa
Page 49 and 50: Istoria europeană a cunoscut un Im
Page 51 and 52: (III) 7. Colonia milesiană este fi
Page 53 and 54: (IV) Deja la graniţă, la Oradea,
Page 55 and 56: Primii care au prilejul să ajungă
Page 57 and 58: doi ani de succes fulminant în cal
Page 59 and 60: (I) Motto: „Fiecare e singur în
Page 61 and 62: Universul Gramatopol Toamna, când
Page 63 and 64: Mapamond (IX) octombrie-noiembrie 2
Page 65: FLOARE Se scutură azi, Vibrând de
Page 69 and 70: Undeva, la margine, s-a pornit o ti
Page 71 and 72: pătrundem până în pânzele albe
Page 73 and 74: VASILE ERNU este născut în URSS
Page 75 and 76: O primăvară în sudul Bucureştil
Page 77 and 78: Un al treilea moment are ca protago
Page 79 and 80: Corala Magna - formaţie corală mi
Page 81 and 82: Nici nu te-ai adunat bine pe la „
Page 83 and 84: Stimate domnule Băciuţ, Este o ma
Page 85 and 86: Solicitat de oamenii de litere ca i
Page 87 and 88: Şevalet Consumându-şi viaţa de
show all

Vatra veche 2. 2011,BT

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?