Vatra veche 2. 2011,BT

După multe demersuri la Bucureşti, neobositul Karl
Thumes reuşeşte în 1956 înfiinţarea şi instalarea
grădiniţei germane tot în clădirea de pe Rândunelelor
nr. 5, cu educatoarea Irmtraut Urban ( Bitto). "Traute-
Tante" va învăţa zeci de mici români şi maghiari
primele cuvinte nemţeşti. În anul 1964, Liceul "Petru
Maior" se mută în noul sediu din Iernuţeni, făcând loc
unei noi şcoli româneşti, Şcoala generală nr. 5. În
strădania de formare a naţiunii comuniste unice, sunt
aduse acolo clase maghiare şi se alipeşte şcoala
germană. Cu această dată, a luat sfârşit existenţa
seculară a Şcolii Germane din Reghin. Va rămâne în
viaţă doar o "Secţie germană", cu predarea unor obiecte
de învăţământ în limba germană, secţie care va fi mereu
suspectată şi mereu periclitată în existenţa ei. Va exista
de acum încolo numai un învăţământ parţial în limba
germană.
Tot mai multe familii germane iau, în cadrul
acţiunilor de reîntregire a
familiilor, drumul Germaniei.
Statul român comunist face din
această acţiune, de fapt
umanitară, o afacere. Îşi vinde
cetăţenii de etnie germană nu
"pentru un pumn de dolari" (ca
să folosim titlul unui film
western), ci pentru mărci
germane. Erwin Wickert, fost
ambasador al Republicii
Federale Germane la
Bucureşti, prezintă în
memoriile sale „lista cu preturi": Categoria A: 1800
DM pentru un cetăţean obişnuit; Categoria B1: 5500
DM pentru un student; Categoria B2: 7000 DM pentru
un student în ultimii doi ani de studiu; Categoria C:
11.000 DM pentru un cetăţean cu studii superioare
terminate; Categoria D: 2900 DM pentru un muncitor
calificat sau tehnician. Aceste date sunt confirmate de
dr. Heinz-Günter Hüsch, care a făcut "târguiala" la
Bucureşti şi era cel responsabil cu traficul banilor. Cu
această temă se ocupă şi scenarista şi regizoarea română
Gianina Cărbunariu, în recenta ei piesă de teatru "Sold
out". Menţinerea claselor la numărul cerut de 15 elevi
devine tot mai dificilă. Printr-un ordin - ţinut secret -
era interzis accesul copiilor de altă etnie în clasele
germane. Funcţionarea lor pe mai departe se datorează
inimosului profesor Ovidiu Cotta, directorul şcolii. El
se mulţumea, pentru dovedirea originii germane, fără
mari investigaţii, cu prezentarea unui certificat de
naştere al unui etnic german. Cu cât era mai vechi, cu
atât era mai bun.
Pentru a scăpa de "binefacerile"
comunismului naţionalist român, emigrau şi cadrele
didactice. Până la sfârşitul anului 1981, aceştia puteau
preda la clasă până la plecarea lor. De la această dată se
iau măsuri drastice, făcându-se presiuni mari asupra
intelectualilor germani, îndeosebi asupra cadrelor
didactice hotărâte să emigreze. La Reghin, într-o
înscenare grotescă, sunt târâte patru familii de profesori
(soţ şi soţie) şi o educatoare în faţa unei comisii, pentru
desfacerea contractului de muncă, fiind calificaţi drept
„paraziţi ai societăţii”, acuză ce ducea, după lege, la
pedeapsă cu închisoarea. Niciunul n-a cedat acestor
presiuni. Începe un timp de nesiguranţă, mereu în
atenţia Securităţii, cu încercări diverse de supravieţuire.
În acest timp, parcă le-a crescut „preţul”. După un an şi
jumătate li se oferă paşapoartele, cu condiţia achitării
unei „taxe de şcolarizare” de 50.000 de mărci germane
de persoană, ştiindu-se că posedarea de valută se
pedepseşte în mod sever. Această măsură duce în
Germania la proteste puternice. Guvernul comunist se
vede constrâns să renunţe la aceste „daruri”. După doi
ani, dascălii pot, în sfârşit, părăsi România, nu însă
înainte de a se prezenta la Ministerul Învăţământului
pentru anularea diplomelor - taxa 200 lei, taxă mică în
comparaţie cu alte taxe şi sume cerute, ca şpagă, de
structurile securist-mafiote. Să recapitulăm: batjocoriţi,
jefuiţi şi apoi vânduţi! În anul 1983, are loc festivitatea
amintită, greşit datată.
Încercarea de a pune Şcoala
Generală nr. 5 în tradiţia
seculară a învăţământului
german din Reghin, fără să
fie amintită etnia care a
construit, a întreţinut şi a
generat aceste tradiţii, a fost
o farsă.
Prăbuşirea comunismului
în tările est-europene are
în România unele
particularităţi: o societate
civilă slabă, o revoluţie "neterminată" (Anneli Ute
Gabanyi), cu sute de morţi şi răniţi, dar fără făptaşii
acestor crime. În învăţământ nu se face o triere a
cadrelor, astfel ajung destoinicii susţinători şi
propovăduitori ai comunismului - acum buimăciţi şi
dezorientaţi -, foştii oameni direct răspunzători de
îndoctrinarea elevilor, să-i înveţe pe copii „democraţia”.
Până în prezent, învăţământul românesc încă nu a găsit
o linie de orientare în conţinut şi structură. Şcolile se
golesc de elevii etnici germani. Elevii şi profesorii
pleacă, în marea lor majoritate, în ţara mamă. Locul lor
îl iau alte etnii, cei care speră că prin însuşirea limbii
germane vor avea în viitor o şansă mai mare în
calificare şi şanse mai mari pe piaţa muncii europene şi
internaţionale.
Se transmit imagini ale copiilor din orfelinate şi
casele de copii ceauşiste care îngrozesc lumea vestică.
Încep mari acţiuni de ajutorare pentru România
pauperizată, unde sunt implicaţi şi mulţi foşti cetăţeni
români. Astfel de ajutoare ajung şi la Şcoala generală
nr.5, fapt care va duce la un parteneriat cu Kanonikus-
Kir-Realschule din Mainz (Germania). Prin vizite,
copiii români vin în contact cu viaţa prosperă a unei ţări
libere şi democratice. Cadrele didactice primesc
primele impresii despre funcţionarea unei şcoli bazată
pe autodeterminare şi iniţiativă proprie în conţinutul ei
democratic. →
Foto: Biserica evanghelică, Reghin
54