Nr. 1, 2008 - Romanian Journal of Cardiology

I. A. Ghiorghiu şi col.
Morbiditatea cardiovasculară post corecţia coarctaţiei de aortă
Revista Română de Cardiologie
Vol. XXIII, Nr. 1, 2008
Tabelul 2. Factori luaţi în studiu pentru pentru apariţia
complicaţiilor post corecţia coarctaţiei de aortă
Figura 2. Complicaţiile metodelor de corecţie a coarctaţiei de aortă
cea mai frecventă a fost restenoza în pro cent de 66,7%.
Aceasta susţine încă odată necesitatea pla sării unui stent
în cazul utilizării acestei metode 6 şi indicaţia utilizării
metodei ca primă opţiune în caz de restenoză, dar ca
cea de a doua metodă de corecţie în cazul intervenţiei
per primam în special la vârstele copilăriei.
Aortoplastia cu petec presupune o incizie longitudinală
la nivelul aortei, rezecţia pintenului de coarctaţie
şi inserţia unui petec eliptic de Dacron cu extensie spre
originea arterei subclavii stângi 5 .
La pacienţii la care s-a efectuat corecţie chirurgicală
folosind această metodă cea mai frecventă complicaţie
a fost restenoza la 22,2% pacienţi, urmată de anevrism
+ restenoză la 11,1% pacienţi şi la 11,1% anevrism
izo lat. După cum se observă anevrismele izolate cumu
late cu anevrismele asociate şi cu un grad de restenoză
reprezintă 22,2%, un procent relativ mare pentru
o complicaţie cu un potenţial mare de a dezvolta
compli caţii ameninţătoare de viaţă. Rezultatele menţionate
confimă datele din literatură care descriu anevrismele
ca principală complicaţie a acestei metode,
care se utilizează mult mai rar în prezent. Nu s-au
înre gistrat complicaţii la pacienţii la care s-a efectuat
anastomoza termino-terminală. La pacienţii la care
s-a efectuat interpoziţie de tub graft s-a înregistrat un
procent de restenoze de 25%. Această metodă nu este
indicată a se efectua la vârstele mici (sub 5 ani) datorită
imposibilităţii materialului protetic de a se dezvolta
odată cu pacientul 6 .
În cadrul acestui studiu s-a încercat identificarea unui
element din datele examenului clinic, ale anamnezei
sau al examenului ecografic care să se coreleze statistic
cu apariţia mai frecventă a complicaţiilor. S-au luat în
studiu vârsta la care s-a efectuat controlul, vârsta la care
s-a efectuat corecţia coarctaţiei, valoarea TA sisto lice,
valoarea TA diastolice, raportul TA membrul superior/
membrul inferior (indicele gleznă-braţ), gradientul la
Complicaţii Val. medie p
Vârsta da 27,59 ± 11,92 0,139
nu 33,35 ± 16,01
Vârsta de corecţie da 15,05 ± 10,18 0,056
nu 21,52 ± 13,94
Vechime intervenţie da 11,95 ± 8,4 0,852
nu 11,45 ± 11,14
TAS membrul superior da 141,33 ± 24,52 0,653
nu 137,19 ± 26,33
TAD membrul inferior da 75,33 ± 11,82 0,516
nu 77,81 ± 8,75
Diferenţa tensională da 37,66 ± 36,14 0,01 CI 26,79-47,3
membrul superior-inferior nu 10,62 ± 8,34
Gradient restant da 35,47 ± 17,47 0,006 CI 3,24-18,39
nu 24,65 ± 8,83
Velocitate maximă la da 2,65 ± 0,72 0,66 CI -0,03-0,94
nivelul zonei de corecţie nu 2,20 ± 0,56
nivelul zonei de coarctaţie, velocitatea maximă la acest
nivel (TABELUL 2). Am găsit un gradient presional între
membrul superior şi membrul inferior şi un gradient
la nivelul zonei de coarctaţie semnificativ statistic mai
mare la pacienţii care au dezvoltat com plicaţii la nivelul
aortei. De remarcat că valorile tensiunii arteriale nu au
fost semnificativ statistic diferite între cele două grupuri
(cu şi fără complicaţii).
Bicuspidia aortică este cea mai frecventă mal formaţie
cardiacă asociată coarctaţiei de aortă. Stu diile
actuale au arătat că aceşti pacienţi prezintă o struc tură
parti culară de perete aortic ce predispune la dila taţia
aortei la inel şi a aortei ascendente, chiar şi la dezvoltarea
de anevrisme 7 . În acest studiu un număr de 25
pacien ţi au prezentat bicuspidie aortică (47% din lotul
stu diat). Restenoza a fost prezentă în procent mai mic
la pacienţii cu bicuspidie, dar diferenţa nu a fost semnifica
tivă statistic (25 vs. 38.9%, p >0,05) (FIGURA 3). În
ceea ce priveşte dezvoltarea de anevrism nu a existat o
dife renţă semnificativă statistic a prevalenţei, dar este de
subli niat că anevrism distal de nivelul corecţiei (aortă
ascen dentă) au dezvoltat numai pacienţii cu bicus pi die
(2 pacienţi, 12,5%) 9 . Evaluarea comparativă a diame trului
aortei la diferite niveluri între pacienţii cu şi fără
bi cus pidie a evidenţiat un diametru semnificativ statistic
mai mare al aortei ascendente şi al inelului aortic la
pa cien ţii cu bicuspidie, ceea ce coincide cu rezultatele
altor studii de specialitate (20,85 ± 1,96 vs. 14,49 ±
2,67mm, p=0,01, CI 2,8-9,9 pentru aorta ascendentă
şi 12,6 ± 1,96 vs. 11,41 ± 1,14, p=0,044, CI 0,033-2,41
pentru inelul aortic) 2 . Nu am găsit o diferenţă semnificati
vă statistic în ceea ce priveşte diametrul aortei descendente
şi arcului aortic. De notat că am exclus din