Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Patriarhul Constantinopoluluiprin cuvinte. După cum v-am spus, avem trebuinţă de rugăciunile voastre, pentru caDumnezeu să ne fie îndurat şi bun în toate lucrările noastre; ca să ne dea harul de a smulgetoată rădăcina smintelii, toată piatra de poticnire din cinul preoţesc; ca să putem paşte bine petoţi cei ce ne sunt încredinţaţi; ca mulţimea păcatelor noastre să nu zăticnească sporirileturmei noastre în virtute, şi să nu facă astfel greşalele noastre încă mai numeroase; ca să fac şisă zic credincioşilor totdeauna ceea ce se cuvine; iar din partea lor, ei să fie totdeaunaascultători şi gata la tot ce priveşte mântuirea lor, ca prin harul şi bunătatea lui Hristos, careeste Capul tuturor, ei să crească necontenit întru El, căruia se cuvine slava şi împărăţia,împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, Treimea cea deofiinţă şi de viaţă făcătoare, acum şipururea, şi în vecii vecilor. Amin 47 .”Neînţelegeri în vremea primei păstoriria lui Fotie ca patriarhAdevărul despre demisia lui Ignatie este un punct delicat în ce priveşte canonicitateapatriarhatului lui Fotie. Totuşi noul patriarh Fotie pomeneşte demisia lui Ignatie în epistolelede înscăunare adresate patriarhilor răsăriteni ai Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului. Maitârziu, într-o scrisoare adresată Papei Nicolae I scria: „Am primit acest rang înalt de la cel cefusese patriarh înainte de mine 48 .”Mazilitul Ignatie urmărea toate întâmplările în tăcere şi de la depărtare. Adepţii săi,episcopi şi călugări, afirmau că Fotie era doar un mădular prin care lucra Ignatie 49 . La douăluni după înscăunarea lui Fotie aceşti adepţi fanatici ai lui Ignatie s-au adunat în BisericaSfânta Irina unde au susţinut că Ignatie era patriarhul legiuit, şi nu Fotie. În 859 ei au hotărâtsă-i ridice sfântului Fotie dreptul de a sluji ca cleric 50 . Este greu de înţeles brusca schimbarede atitudine a cinci mitropoliţi ignatieni (Mitrofan al Smirnei, Stilian al Neocezareei, Theofan,David al Paflagoniei şi Teognost) şi a călugărilor ce îi urmau. Însă Ignatie nu i-a oprit. Înaceasta el nu a urmat nici îndelungii răbdări a Sfântului Ioan Gură de Aur, nici chibzuinţeiSfântului Tarasie. Poate că îşi aducea aminte de puterea împărătească ce îi fusese răpită şi decare tatăl său, împăratul Mihail I Rhangabe, fusese lipsit în chip silnic. În orice caz, nu aveacum să fie îngăduitor cu cei ce deţineau acel rang înalt pe care-1 socotea ca drept de moştenireal familiei sale.Partida monahală a lui Ignatie, în ciuda slabelor relaţii ce le avea cu Roma, a hotărât săfacă apel la Papa Nicolae I împotriva numirii lui Fotie. Jalba lor a fost semnată doar de şasemitropoliţi şi cincisprezece episcopi.TeognostAstfel, înainte ca scrisoare de înscăunare a lui Fotie să fi ajuns la Roma, în 860, câţivacălugări nesupuşi au sosit la Roma de la Constantinopol, printre ei aflându-se şiArhimandritul Teognost, fost igumen al Mănăstirii Studion. Acest Teognost şi călugării aflaţicu el, toţi adepţi ai fostului patriarh Ignatie, împreună cu cei cinci episcopi sus-pomeniţi, aurefuzat să recunoască pe Fotie ca patriarh. Ei au continuat să meargă înainte chiar când Ignatieînsuşi îşi dăduse demisia şi-1 recunoscuse pe Fotie ca patriarh legiuit. Când Teognost şiînsoţitorii lui au sosit la Roma, îndată au obţinut o audienţă la Papa; şi în prezenţa lui au47 Guettée, op. cit., p. 281. (Cf. trad. rom., op. cit., p. 199.)48 Valettas, op. cit.49 K. Paparregopoulos, History of the Greek Nation, vol. 3, Athena, 1932, p. 291 ff., apuci Gerostergios, op. cit.,p. 41.50 G. Beck, Handbook of Church History, vol. 3, Herder and Herder, NY, 1967, p. 177.15