Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Patriarhul Constantinopoluluiîntoarcă la Constantinopol unde i s-a dat un apartament în palatul împărătesc. Fotie a fostnumit şi rector al Universităţii Magnaura. Apoi Vasile i-a încredinţat educaţia fiilor săi, Leonşi Alexandru. Constantin, întâiul născut al împăratului şi favoritul său, era fructul uneicăsătorii din tinereţe cu Maria, o macedoneancă. Leon, Alexandru şi Ştefan erau fiii EvdokieiIngherina, cei doi băieţi mai mici fiind născuţi după ce pusese mâna pe tron.Marele dascăl Fotie spusese cândva: „Dobândirea învăţăturii se face celui bătrân celmai tare toiag al vieţii şi-1 duce fără durere pe cel aflat în floarea tinereţii până la frumuseţeavirtuţii. Deci învăţaţi-vă copiii întru înţelepciune şi virtute, ca nu numai la tinereţe să aibăparte de o frumoasă purtare în viaţă, ci şi când îmbătrânesc să nu aibă trebuinţă de ajutorulaltora.”Ca un făcător de pace, Fotie a dat de-o parte orice fel de pomenire a răului şi şi-adeschis inima, cerând lui Ignatie să se împace. Ignatie, om moral, deşi înclinat spre iuţime, aprimit împăcarea cu Fotie. Apoi cei doi mari sfinţi au hotărât să lucreze împreună laîmbogăţirea Bisericii.După împăcare între cei doi s-a ivit o nespusă dragoste şi împreună-lucrare, încâtIgnatie adesea cerea sfatul sfântului Fotie. Iată ce scria Sfântul Fotie despre noua sa prietenie:„Am încercat toate căile pentru reaşezarea şi sporirea păcii. Amândoi am căzut în genunchi,am cerut iertare unul altuia şi fiecare l-a iertat pe celălalt pentru orice i-ar fi greşit. Mai târziu,când (Ignatie) a căzut la pat şi a cerut să mă vadă, l-am cercetat nu o dată sau de două ori, cide multe ori. Am făcut tot ce este cu putinţă să-i alin suferinţa. Şi, dacă cuvintele pot aducevreo mângâiere, i-am dat-o şi pe aceasta.” Fotie s-a folosit şi de priceperea sa în problememedicale spre a alunga suferinţele fostului său potrivnic.Restabilirea suveranităţii bizantineCând coasta Adriaticii era ameninţată de arabii din Sudul Italiei, în anul 867, putereanavală bizantină a silit pe arabi să ridice asediul. Aceasta a întărit din nou suveranitateabizantină asupra coastei adriatice răsăritene şi a dus la crearea provinciei Dalmaţiei. După ceflota împărătească a respins atacul arab asupra coastei dalmaţiene şi a despresuratDubrovnikul, bizantinii au intervenit în Italia de Sud. Vasile a făcut o alianţă cu împăratulLudovic al II-lea şi cu Roma împotriva înaintării arabe, deşi aceasta nu le-a adus nimicbizantinilor.În 873 Vasile s-a întors spre Răsărit unde a înaintat în regiunea Eufratului şi a cuceritZapetra şi Samosata. Slăbirea regatului arab a facilitat dezvoltarea Armeniei.Reîntorcându-se în Apus, poziţia bizantinilor în Italia s-a întărit din nou în 876, cândprincipii de Benevento şi Bari s-au pus sub suveranitatea Bizanţului. Era epoca când Bizanţulera în stare să respingă atacurile arabe din regiunile de coastă ale Dalmaţiei, Greciei şiPeloponesului. Ei au reuşit chiar să ocupe Ciprul vreme de şapte ani, deşi Siracusa a căzut înmâinile arabilor în 878.Cu toate acestea bizantinii au reuşit să pună din nou piciorul pe teritoriul sudic alItaliei continentale. După sosirea strălucitului general Nichifor Foka a început o puternică şireuşită ofensivă bizantină care a dus la revenirea Italiei Sudice sub stăpânirea bizantină.Micile state italiene ce se duşmăneau între ele vedeau în Bizanţ singurul factor stabil şiputernic. Roma însăşi, ameninţată mereu de atacurile arabe pe coastele sale, căuta şi ea ajutorde la împăratul bizantin. Această stare de lucruri explică atitudinea indulgentă în problemelebisericeşti pe care papalitatea a fost nevoită să o adopte faţă de Biserica din Constantinopol.47