Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Patriarhul Constantinopoluluisiguranţă. Aceasta a întărâtat pe împăratul, care nu dădu înscrisul cerut. Legaţii papei şiîmpăratul nu voiră să asculte nici o apărare sau dezvinovăţire a lui Fotie. Ei socoteau pe Fotieca osândit cu desăvârşire de Nicolae, deşi hotărârea papei era anticanonică şi arbitrară 152 .Legaţii declarau mânioşi că „nu trebuie să se asculte nişte oameni deja osândiţi; eitrebuiau să fie alungaţi din adunare, de vreme ce nu veneau acolo spre a mărturisi greşala lorşi a cere iertare.” Înşişi partizanii lui Ignatie, aparent biruitori, au fost siliţi să îndure vorbeleamare ale legaţilor de îndată ce nu voiră să iscălească vestitul formular adus de la Roma 153 .La a şaptea şedinţă fură aduşi Fotie şi Grigorie Asvestas al Siracuzei. Fotie refuză sărăspundă la calomnii. După un lung răstimp de tăcere, un dregător al împăratului îl întrebă peFotie: „Spune, Domnule Fotie, după cum ai dreptul, ce ai a spune?” Fără a-şi pierde cumpătul,Fotie a răspuns: „Drepturile mele nu sunt din lumea aceasta.” Apoi odată, când mergea la unadin şedinţe, sfântul bărbat a fost zărit de trimisul papal Marin sprijinindu-se în toiagul depăstor. Marin a cerut să se ia toiagul lui Fotie, căci este semn al dregătoriei de păstor. Lucruls-a făcut pe dată, dar aceasta nu l-a mâniat şi nici nu l-a întristat pe Fotie, care era el însuşibinecuvântatul toiag şi sprijin al adevărului 154 .Apoi împăratul spuse că sinodul reprezenta Biserica, fiindcă cei cinci Patriarhi eraureprezentaţi acolo, în fapt, aceia erau nişte falşi reprezentanţi. Un episcop, un călugăr şi unpreot nu pot pretinde că reprezintă pe cei trei patriarhi ai Alexandriei, Antiohiei şiIerusalimului. Partizanii lui Fotie stăruiau că pretinşii reprezentanţi ai celor cinci Patriarhatenu formau Biserica 155 . De fapt Patriarhul Alexandriei nu a fost reprezentat decât la a nouaşedinţă, într-o scrisoare către împăratul, Patriarhul Alexandriei spunea că el nu a ştiut nimicdin ce s-a discutat.Membrii sinodului speraseră că Fotie şi Grigorie Asvestas se vor „căi” în scris. Lacererile trimişilor papali pentru o scrisoare de pocăinţă, Fotie şi Grigorie răspundeau: „Să secăiască cei ce au pricină de căinţă.” Iarăşi, când dregătorul împărătesc l-a întrebat pe Fotiedacă nu are nimic de zis, viteazul luptător şi atlet al Ortodoxiei a răspuns: „Ne-au adus aicigata bârfiţi; ce dar mai este de spus?”Era o vreme grea pentru episcopii fotieni. Într-o scrisoare datată Noiembrie 869,adresată tulburatului mitropolit Teodor al Laodiceii, Fotie scria: „Dacă viaţa de aici este unstadion şi purtarea din el merită răsplată, nu te mira că unii drepţi se luptă aici cu necaz. Cimai curând minunează-te că unii socotesc vremea şi locul nevoinţei şi luptelor lor ca pe ziuaîncununării şi ca pe locul aclamării lor 156 .”Şedinţa s-a terminat prin anatematizarea lui Fotie şi a partizanilor săi. Delegaţia papalăşi ignatienii au citit cu glas tare anatemele lor: „Politicianului şi uzurpatorului Fotie anatema;mireanului şi ritorului Fotie anatema; novicelui şi tiranului Fotie anatema; schismaticului şiosânditului Fotie anatema; preacurvarului şi paricidului Fotie anatema; născocitorului deminciuni anatema; făuritorului de dogme stricate anatema; noului Maxim Cinicul anatema;noului Dioscor anatema; noului Iuda anatema.” Bărbatul cel de Dumnezeu purtător nu arespins nedreptul verdict.În următoarea şedinţă se arseră în plin sinod toate hârtiile ce puteau compromite pe ceice luaseră partea lui Fotie contra lui Ignatie. Actele fură semnate de o sută doi episcopi. Erapuţin, mai ales când cugetăm că numai patriarhatul Constantinopolei număra mai mult de şasesute de episcopi şi că împăratul ucigaş Vasile, cel exclus de la împărtăşanie, întrebuinţasetoată puterea sa pentru a încropi un sinod.Un fapt vrednic de luat în seamă, şi care are prin sine însuşi cea mai mare însemnătate,este acela că Ignatie, care prezida alături cu legaţii de la Roma, păzi cea mai adâncă tăcere întot timpul cât ţinu sinodul. Se discutau înaintea lui o mulţime de chestiuni, asupra cărora152 Ibid., p.218153 Ibid.154 Iustin Popovici, „The Life of St. Photios the Great”, op. cit., pp. 310-311.155 Guettée, Papalitatea schismatică, op. cit., p. 219.156 Iustin Popovici, „The Life of St. Photios the Great”, op. cit., p. 57.41