Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Patriarhul Constantinopoluluicărţile? Că dacă am făcut ceva greşit, mai multe cărţi trebuia a ni se da, ba încă şi învăţători,ca prin citire să ne folosim mai mult, şi, dovedindu-ni-se că greşim, să ne putem îndrepta. Dardacă nu am făcut ceva rău, de ce ni se face rău nouă? (...) Luarea cărţilor (...) stinge şinimiceşte însuşi ochiul contemplaţiei 166 .”Din nefericire, răspunsul împăratului, de va fi fost vreunul, nu ni s-a păstrat.Gândurile sfântului despre anatematizarea sa. Vorbind despre anatema rostităasupra sa şi a adepţilor săi, Fotie spune: „Odinioară anatema era ceva de temut şi de ocolit,căci era rostită de trâmbiţele bunei cinstiri împotriva celor vinovaţi de necinstire. Dar ei, (...)potrivnic oricărei legi, atât dumnezeieşti cât şi omeneşti, potrivnic oricărei judecăţi, elineştisau barbare, au întors cu îndrăzneală anatema lor către atleţii ortodoxiei, luptându-se să facădin barbara lor nebunie un privilegiu bisericesc. Iată că acum anatema — straşnica şi ultimaîncununare a oricărei pedepse - a ajuns un basm sau o jucărie, sau mai vârtos un lucru vrednicde dorit pentru cei binecinstitori. (...) Duşmanii adevărului nu fac pedeapsa înfricoşată, ci maivârtos simţul vinovăţiei o face să fie astfel. (...) Însă nevinovăţia nu numai că preschimbăpedeapsa lor în ceva de râs, ci încă întoarce osândirea către cei ce au dat-o. Ba încă aducecelor ce au fost pedepsiţi de ei neveştejite cununi şi slavă nemuritoare.”Prin înălţimea virtuţii sale Fotie învăţase foarte bine să rabde silnicia încă din primatinereţe. Nu era străin de primirea afuriseniilor, astfel că scria diaconului Grigorie:„Vreme de mulţi ani, fiecare sobor eretic şi fiecare sobor de iconoclaşti ne-a afurisit;nu numai pe noi, ci şi pe tatăl şi pe unchii noştri, bărbaţi mărturisitori ai lui Hristos şi mândriaepiscopilor. Deşi ne-au afurisit, ei ne-au ridicat pe scaunul arhieresc atunci când nu odoream... Deci să ne afurisească şi de acum înainte, ca astfel să ne facă - aşa şovăielnici cumsuntem - să ne înălţăm de pe pământ în împărăţia cerească.”Cearta asupra BulgarieiCând Papa Adrian al II-lea a fost înştiinţat de hotărârile Sinodului din 869-870, l-atrimis înapoi pe Eftimie şi pe Theognost cu două scrisori, una adresată împăratului Vasile şialta lui Ignatie. El îl felicita pe împărat că l-a înlocuit pe Fotie cu Ignatie. Adrian cerea să setrimită reprezentanţi de la Constantinopol spre a lua parte la un sinod pe care plănuia să-lconvoace la Roma. Împăratul Vasile a trimis o ambasadă la Roma în primăvară. Deşi au avutparte de vreme rea pe mare, ambasadorii au reuşit să ajungă la Roma, unde au fost primiţi dePapa la Biserica Santa Maria Maggiore. S-au citit actele Sinodului din Constantinopol careosândea şi afurisea pe Fotie, acţiunile sale, episcopii săi şi bisericile sfinţite de el.Însă când Papa Adrian a aflat că Bulgaria fusese pusă sub jurisdicţia Bisericii dinConstantinopol a denunţat această decizie. El i-a ameninţat cu excomunicarea pe PatriarhulIgnatie şi pe Arhiepiscopul Iosif al Bulgariei. Adrian îi scria lui Ignatie ca unui inferior,învinuindu-l de încălcarea canoanelor, zicându-i pe un ton ameninţător că o asemenea purtarea pricinuit şi căderea lui Fotie. Ignatie însă refuză a se supune suveranităţii papale.Astfel, cu sau fără Fotie, conflictul cu Roma s-a reînnoit din pricina chestiunii bulgare.Deşi Papa Adrian îl recunoscuse ca patriarh pe Ignatie, recunoaşterea lui era condiţionată,depinzând de atitudinea lui faţă de interesele papale din Bulgaria. După Adrian, dacă Ignatieera destul de îndrăzneţ încât să se opună Romei, se putea aştepta să fie excomunicat de lapărtăşia cu Roma. Această condiţie a fost înfăţişată într-o scrisoare către Ignatie, pe cândlegaţii papali se aflau la sinodul constantinopolitan din 869-870, când bulgarii şi-au prezentatpricina.166 Ibid., p. 166.45