Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Patriarhul Constantinopoluluişi-au dus până la capăt firea căzută, făcând prăpăd în Biserica lui Hristos. Experienţele dincopilărie legate de cumplitele prigoane pricinuite de iconoclaşti l-au făcut negreşit să creadăcă împăratul avea nevoie de ordine şi responsabilitate. Într-o omilie datând din vremea primeisale înscăunări, Fotie ataca pe împăraţii iconoclaşti care se strecuraseră pe tronul Noii Rome.„Ei au dezbrăcat Biserica, Mireasa lui Hristos, de podoabele Ei şi în chip nesocotit i-aupricinuit răni amare; încât chipul i s-a umplut de urmele ranelor şi era dezgolită şi sluţită.După ce i-au pricinuit mulţime de rane, duşmanii ei au căutat, în turbarea lor, să o scufunde înuitare - asemănându-se astfel nebuniei Iudeilor. Ea încă poartă pe trupul ei urmele ranelor, camărturie a scopului isaurian şi nedumnezeiesc 181 .”Învăţătura lui Fotie despre legătura dintre Biserică şi Stat defineşte limpede preoţia caurmând pildei lui Hristos, adică lăsând Cezarului cele ale Cezarului, căci împărăţia Sa nu estedin lumea aceasta. Teoria dublei stăpâniri din Epanagoghi nu este unică în Bizanţ. Maidevreme, în veacul al VI-lea, împăratul Iustinian, în a Şasea Novelă, afirmase explicitdeosebirea între sacerdotium şi imperium, ca două autorităţi separate, obârşite de laDumnezeu pentru omenire. Patriarhul Fotie nu făcea decât să o aducă aminte împăratului şiepiscopilor deopotrivă.Lucrarea, compilată în numele împăraţilor Vasile, Leon şi Alexandru, aparţineperioadei de după 879. Totuşi, aşa cum am pomenit, Epanagoghi nu a fost publicată oficial.Teoria îndoitei stăpâniri presupune o legătură ideală între puterea laică şi cea bisericească înacord cu ideile predominante în sfera Bisericii Ortodoxe. În orice caz, Fotie avea să descoperecurând că, în practică, îndoita stăpânire venea în contradicţie acută cu noul împărat.Eforturi misionare în Imperiu. Domnia lui Vasile I a fost marcată de câtevaîncercări de a răspândi Ortodoxia printre păgâni. Bizantinii s-au străduit să-i convingă pe ruşi(deşi nu se ştie încă pe care dintre ei) să primească mântuitorul Botez. Convertirea majorităţiitriburilor slave aşezate în Peloponez a avut loc în vremea lui Vasile I. Slavii păgâni au rămasîn munţii Taighet.Relaţiile cu papalitatea. Relaţiile cu Apusul erau încă încordate, din pricina poziţieilui Fotie faţă de ideile papale asupra primatului. După uciderea lui Ioan al VIII-lea, Marin I,cunoscut şi ca Martin al II-lea (882-884), a fost ales episcopul Romei. Marin fusese unul dinlegaţii papali la Sinodul din 869, ce fusese anatematizat la Sinodul din 879. De asemenea, sespune că Marin fusese prigonit de împăratul Mihail al III-lea pentru ceea ce făcuse la Sinoduldin 869. Având deci o ranchiună de satisfăcut, Marin a validat Sinodul din 869 care-1 osândeape Fotie.Urmaşul lui Marin, Adrian al III-lea (884-885), a păstrat o opinie moderată. Urmaşullui Adrian, Ştefan al V-lea (885-891), a urmat îndeaproape poziţia predecesorilor săi de tristăamintire, Nicolae I şi Marin. El a reaşezat hotărârile Sinodului Tâlhăresc din 869 şi a trimis oscrisoare împăratului Vasile I. Iată câteva fragmente foarte vrednice a fi luate în seamă:„După cum Dumnezeu”, zice el, „v-a dat suveranitatea lucrurilor vremelnice, noi de asemeneaam primit de la el, prin Sfântul Petru, verhovnicul apostolilor, suveranitatea lucrurilorduhovniceşti. (...) Nouă ni s-a încredinţat purtarea de grijă a turmei; această purtare de grijăeste cu atât mai înaltă, cu cât cerul este deasupra pământului. Ascultaţi ce a zis Domnul luiPetru: Tu eşti Petru, etc. (...) Rog dar Evsevia Voastră de a cinsti numele şi vredniciaverhovnicului apostolilor, supunându-se hotărârilor sale; căci episcopatul în toate Bisericilepământului îşi trage obârşia de la Sfântul Petru, prin care noi învăţăm pe toţi credincioşii şi learătăm sănătoasa şi nestricăcioasa învăţătură 182 .” Ştefan mai pretindea că legaţii papeiSilvestru, la întâiul Sinod de la Niceea, au statornicit principiul „că întâiul scaun nu poate fijudecat de nimeni.”Exprimându-şi dezaprobarea faţă de Fotie, Ştefan pretindea că Fotie n-a fost niciodatădecât laic, fiindcă nu avea episcopatul de la Roma. El scria împăratului: „Biserica Romană nu181 D. S. White, Patriarch Photios of Constantinople, op. cit., p. 91.182 Apud Guettée, Papalitatea schismatică, op. cit., p. 237.53