Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Patriarhul Constantinopoluluirespectat. De fapt grecii din sudul Italiei au fost îndemnaţi de Papa Martin al IV-lea (1281-1285) să cânte Crezul cu Filioque, sub ameninţarea cu excomunicarea. Unele practici feudale,caracteristice Bisericii Latine, au fost impuse de asemenea clerului grec, precum depunereaobligatorie a unui jurământ prin care se recunoştea autoritatea papală, săvârşit prin lovireapalmei cu a unui superior latin. Totuşi numeroşi clerici ortodocşi şi-au păstrat credinţa şi nu s-au supus acestor practici. O mărturie elocventă a adâncului resentiment ortodox faţă destăpânii papali este dată de canonul latin al celui de-al Patrulea Sinod Lateran din Roma(1215), care se referă la obiceiul ortodocşilor de a resfinţi altarele de fiecare dată când eraufolosite de latini şi de a reboteza copiii după săvârşirea aceluiaşi ritual de către latini. Până laurmă a fost trimis chiar un legat papal la Constantinopol spre a dicta deciziile bisericeşti şicare, de fapt, a influenţat deciziile politice.Numai după cucerirea parţială a imperiului lor de către latini bizantinii au înţelesdeplin dezvoltările ce avuseseră loc în privinţa primatului papal. Pentru greci, simpla numire aunui Patriarh de către Papa, desemnarea episcopilor fără vreo consultare a sinoadelor şi fărăconfirmarea împăratului erau experienţe la care nici nu visaseră. Dar ceea ce îi mânia cel maimult pe greci era pierderea identităţii lor naţionale, adică începerea latinizării BisericiiGreceşti şi a poporului.Împărţirea prăzilor a fost urmată de o brutală împărţire a Imperiului Bizantin,pecetluindu-i-se căderea. Sub dominaţia latină Constantinopolul, „împărăteasa Cetăţilor”, sedepopula constant datorită sărăciei şi foametei. Vreme de mai mult de cincizeci de aniBizanţul a trebuit să-şi săvârşească lucrarea de reconstrucţie în provinciile de la margineaimperiului. Totuşi cruciaţii nu au reuşit în încercarea de a anexa întreaga împărăţie.Bizanţul a supravieţuit în trei părţi, în răsărit o ramură a dinastiei Comnenilor s-aaşezat în Trapezunt. În apus, o ramură a ultimei dinastii a Anghelilor s-a aşezat în Epir.Aproape de centru, Theodor I Laskaris, ginerele ultimului împărat, a întemeiat un stat învechea şi sfânta cetate a Niceeii. Totuşi principate france au dăinuit în Grecia şi în insule încădouă veacuri. Veneţienii au dobândit şi ei câteva insule şi porturi cu valoare strategică şicomercială.Baldwin al II-lea (1217-1273) a fost ultimul împărat latin al Constantinopolului. Învremea domniei sale teritoriul regatului s-a restrâns şi ţara era într-o situaţie financiară jalnică.Căutând cu disperare ajutor, Baldwin a vândut sfintele moaşte din Bizanţ lui Ludovic al IXlea,regele Franţei. În 1261, alungat din Constantinopol de către Mihail al VIII-lea Paleologul(1259-1282), Baldwin a fugit şi şi-a căutat refugiu în Italia. Astfel, după mai mult de ojumătate de veac de exil la Niceea, în nord-vestul Asiei Mici, autorităţile imperiale au reintratîn capitală şi imperiul latin s-a prăbuşit. Totuşi imperiul reîntemeiat de Mihail Paleologul numai era puterea dominantă în răsăritul creştin.Relaţiile după recucerirea Cetăţii. Oricât ar părea de ciudat, aproape fiecare împăratde după recucerirea Constantinopolului a încercat să ţină uşa deschisă reunirii Bisericilor, deşimajoritatea supuşilor bizantini nu ar fi sprijinit niciodată un compromis cu papalitatea. Maseleau rămas neclintite în sila şi neîncrederea lor faţă de străini. Alături de ele se afla BisericaOrtodoxă, mai ales clericii de rang mai jos, mereu tulburaţi de ambiţiile papale. Se pare căoriunde se stabileau latinii instalau o ierarhie latină care încerca să impună practicile şidogmele latine asupra obştilor ortodoxe.Erau însă şi greci care împărtăşeau părerea împăratului că imperiul nu-şi putea permitepolitic riscul unei duşmănii cu Apusul. Ameninţarea turcească creştea mereu. Mai mult, uniisimţeau că prin ruperea bisericească faţă de Apus s-ar fi rupt şi intelectualiceşte, rămânând înizolare culturală. Aceasta era adevărat, căci din contactul continuu, chiar neprietenesc, apăreaun anume schimb intelectual şi social între Răsărit şi Apus. Totuşi, cât ajutor militar puteaApusul să dea? Mişcarea cruciată se dizolva. De fapt atunci când Papa Pius al II-lea (1458-1464) a propovăduit ultima Cruciadă, în 1464, turcii se pregăteau să treacă Dunărea.Veneţienii şi genovezii, cu marile lor nave şi cu angajamente în Răsărit, ar fi fost nişte aliaţi85