Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Viaţa Sfântul Fotie cel MareOricine îl nesocoteşte, în zadar se pretinde a fi unul din mădularele ei. Acest cap al Bisericiieste Roma, a cărei putere a recunoscut-o marele Constantin prin donaţia sa. Şi, ca Episcop alRomei, Papa este Vicarul lui Dumnezeu, însărcinat cu purtarea de grijă a tuturor Bisericilor.”Papa caută a reda strălucirea scaunului Romei, care de mult timp, zice el, era cârmuit maimult de năimiţi decât de păstori. Împăratul Constantinopolei poate să-l ajute în aceastălucrare, înapoindu-i bunurile ce le are Biserica Romană în Răsărit. Scrisoarea cuprindea şiplângeri la adresa Patriarhului Mihail Cerularie, căruia îi impută planuri ambiţioase asupraBisericilor Alexandriei şi Antiohiei. Papa îl avertiza pe împărat că, dacă Cerularie nu va fiîmpiedicat, va lua măsuri de represalii 264 . Scrisoarea mai cerea împăratului să dea tot ajutorullegaţilor papali.În scrisoarea către Mihail Cerularie, Papa arată că a primit scrisorile ce îi scrisese acestpatriarh în favoarea restabilirii păcii. După rândurile de început, Patriarhul a citit următoarele:„Pacea va fi, dacă nu veţi căuta a trece marginile puse de Părinţi.” Tot aceasta zicea şiBiserica Răsăriteană papalităţii. Apoi Papa ajunge la pretinsele drepturi ale Bisericii Romei:„Biserica Romană nu este, după cum ziceţi, o Biserică locală; oare nu este ea cap şi mamă?Cum ar putea fi ea astfel, dacă n-ar avea nici mădulare, nici copii? Noi credem cu tărieaceasta, şi de aceea o mărturisim sus şi tare. Biserica Romană este atât de puţin locală încât, întot universul, orice naţiune care are îngâmfarea de a nu fi de părerea ei, nu poate fi mai multprivită ca făcând parte din Biserică. Ea nu mai este o Biserică, ci o adunare de eretici, osinagogă a Satanei!... Deci cel ce voieşte a se slăvi cu numele de creştin, să înceteze a huli şi aataca Biserica Romană; căci în zadar pretinde a cinsti pe Tatăl familiei, dacă necinsteşte pesoţia lui!”Papa Leon imputa apoi lui Mihail ambiţia, luxul şi bogăţiile sale. Cu cuvinte de reproşpentru folosirea titlului de „Patriarh Ecumenic”, el adaugă: „Ce hrăpire necuviincioasă, jalnicăşi fără de lege este a voastră când, din gură şi prin scris, vă pretindeţi patriarh «universal»(ecumenic).” Apoi aminteşte împrotivirea făcută de Sfântul Grigorie acestui titlu 265 . Fără vreoîndreptăţire, scrisoarea arunca îndoieli asupra alegerii lui Cerularie la episcopat. Scrisoarea îlmai acuza pe Cerularie de a fi încălcat prerogativele Bisericilor Alexandriei şi Antiohiei. Deasemenea, în scrisoare se vorbea de „neruşinarea” lui Cerularie de a critica practicile latine,mai ales folosirea pâinii nedospite, în încheiere, scrisoarea afirma că se nădăjduieşte ca legaţiisă-l afle pe Patriarh pocăit.Să nu ne mirăm deci când citim răspunsul Patriarhului Mihail la această scrisoare cu oînvăţătură nelegiuită şi cu acuzaţii neîntemeiate.Pornind în 1054, legaţii latini s-au oprit în Apulia ca să stea de vorbă cu Arghir.Arghir i-a sfătuit prosteşte să nu-l bage în seamă pe Cerularie şi să se concentreze asupraîmpăratului. Era o mare greşală, căci Patriarhul era cu siguranţă o figură mai puternică şi maipopulară. Legaţii au sosit în Aprilie cu două scrisori. Ei mai aduceau un dosar ce cuprindeacele două scrisori anterioare neexpediate şi un raport din partea Patriarhiei Ierusalimului carearăta că practicile de acolo difereau de cele din Constantinopol.Legaţii latini în Capitală. Legaţii au făcut întâi o vizită Patriarhului Mihail, „nu săafle şi să discute, ci să înveţe pe greci şi să le transmită hotărârile lor.” Nemulţumiţi deprotocolul primirii lor, trufaşii legaţi au încredinţat Patriarhului scrisoarea Papei şi s-au retrasfără a-i da măcar salutul obişnuit. Apoi Patriarhul a deschis scrisoarea şi a rămas uimit.Cerularie fusese asigurat de Episcopul Ioan că Papa Leon era un om înţelept şi binevoitor. Deaceea a rămas tulburat de purtarea nepoliticoasă a legaţilor Papei. Pe deasupra, Patriarhul seaştepta la o scrisoare prietenoasă ca răspuns la scrisoarea sa, care fusese scurtă şi politicoasă.Patriarhul a început apoi să cugete la cele întâmplate. El a cercetat peceţile scrisorii şia crezut că cineva a umblat la ele. Îndată Cerularie a tras concluzia că legaţii arătaseră întâi264 Ibid., pp. 243-244.265 Ibid., p. 244.76