Viaţa Sfântul <strong>Fotie</strong> <strong>cel</strong> <strong>Mare</strong>încă din acea vreme (860) şi până în zilele noastre. Papa mai poruncea ca <strong>Fotie</strong> şi Ignatie săfie trimişi la Roma spre a fi judecaţi de el. Biserica Răsăriteană s-a simţit greu batjocorită deacest fapt nemaiauzit până atunci. În ciuda acestui lucru, Sfântul <strong>Fotie</strong>, arătând adevăratădragoste, nu a dat drumul mâniei, socotind că tăcerea ar fi lucrul <strong>cel</strong> mai nimerit spre a păziunirea dintre Răsărit şi Apus. Orice alte cuvinte ar fi fost de prisos, împăratul, la rândul său, aîntrerupt orice legătură cu Papa.Năvălirea ruşilorPrimul impact cu barbarii ruşi, al căror nume era încă necunoscut lumii bizantine, aavut loc pe neaşteptate la 18 Iunie, 860. Nădăjduind să pună mâna pe cetatea de scaun, ruşiiau coborât dinspre miazănoapte cu două sute de corăbii. Neaşteptatul atac a pricinuit spaimatuturor, căci împăratul şi armata lipseau, fiind plecaţi să-i alunge pe arabi. Astfel, ruşii nu auîntâmpinat nici o împotrivire. Sfântul <strong>Fotie</strong> a reproşat cetăţenilor laşitatea şi delăsarea.Barbarii au ieşit victorioşi, luând o pradă bogată. Părăsind suburbiile Constantinopolei, ei aujefuit şi au pustiit coasta Mării Negre, strâmtoarea Bosfor, întinzându-şi jafurile până în insulaPrinkipo unde fostul patriarh Ignatie trăia în surghiun.Deşi ruşii nu erau bine organizaţi, rapiditatea şi cruzimea atacurilor lor eraunemaivăzute. Iată cum descrie Sfântul <strong>Fotie</strong> înfricoşatul mă<strong>cel</strong> şi distrugerile: „Mânia luiDumnezeu vine asupra noastră pentru fărădelegile noastre, (...) căci atacul acestui neamnăvălitor a dovedit limpede covârşirea păcatului. Neamul acesta era neştiut, neînsemnat,necunoscut până la năvălirea sa asupra noastră. (...) Ei au jefuit împrejurimile, au pustiitmahalalele cetăţii, au nimicit cu cruzime pe cei ce au căzut în mâinile lor. (...) Am ajunsjucăria unei seminţii barbare. (...) Acum ei s-au ridicat la o strălucită înălţime şi la onemăsurată bogăţie, acest neam ce locuieşte undeva departe de ţara noastră, barbar, pribeag,înarmat cu săgeţi, nepăzit, neînfrânat şi fără stăpânire, în chip năprasnic, întru clipita ochiului,ca un talaz al mării revărsat peste hotarele noastre şi ca un mistreţ sălbatic ce înghite pelocuitorii pământului ca pe nişte iarbă, paie sau grâne, (...) ei nu au cruţat nimic, de la ompână la dobitoc. (...) Nu-i înmuia nimic din ceea ce mişcă spre milă firea omenească, chiarcând s-a coborât la cea a fiarelor sălbatice, ci îşi înfigeau cu cutezanţă săbiile în oameni deorice vârstă sau fire. Puteai să vezi prunci smulşi de la sân, şi de la alăptat, şi de la viaţaînsăşi, aflându-şi mormânt de năprasnă în pietrele de care, vai, erau izbiţi. Mamele plângândjalnic, junghiate peste pruncii lor care încă se zbăteau şi răsuflau - jalnic lucru de auzit, şi încămai jalnic de văzut. (...) Sălbăticia nu se oprea la făpturile omeneşti, ci se întindea asupratuturor necuvântătoarelor, boi, cai, păsări şi altele pe care puneau mâna... Pretutindeni era plinde hoituri; curgerea râurilor se preschimbase în sânge... 81 “„În acea vreme, lipsiţi de ajutor şi de sprijin omenesc, întăritu-ne-am duhovniceşteţinându-ne cu tărie de nădejdile noastre în Maica Cuvântului lui Dumnezeu. Stăruit-am ladânsa ca să roage pe Fiul ei, chemându-o pe dânsa pentru ispăşirea păcatelor noastre. Cerutammijlocirea ei pentru mântuirea noastră şi ocrotirea ei ca un zid nebiruit. Cerşitu-i-am săzdrobească cutezanţa barbarilor, să sfărâme îndrăznirea lor, să apere norodul <strong>cel</strong> deznădăjduitşi pentru turma ei să lupte 82 .”Adresându-se turmei sale, Patriarhul urma: „Iubiţilor, venit-a vremea să alergăm laMaica Cuvântului, singura noastră nădejde şi scăparea. Cu rugăciune să strigăm către dânsa: -Mântuieşte cetatea ta, Stăpână, precum ştii! - pe dânsa să o punem înainte mijlocitoare cătreFiul său şi Dumnezeul nostru. Să o luăm pe dânsa martoră şi chezăşie a zapisului nostru. Căea este cea carea duce cererile noastre şi revarsă mila Celui Născut al său, risipeşte negura81 St. Photios, „Homily IV, Departure of the Russians”, în Homilies of Photios, Patriarch of Constantinople,Harvard University Press, 1958, pp. 96-99.82 Ibid., p. 102.24
Patriarhul Constantinopoluluivrăjmaşilor şi luminează pe noi cu lumina mântuirii 83 .”Apoi Patriarhul <strong>Fotie</strong> şi locuitorii cetăţii au purtat de-a lungul zidurilor veşmântul(maforion) Maicii Domnului. Cu acest prilej, sfântul <strong>Fotie</strong> a spus: „Pe când întreaga cetatepurta împreună cu mine veşmântul ei pentru alungarea năvălitorilor şi ocrotirea <strong>cel</strong>orîmpresuraţi, am adus din belşug rugăciunile noastre şi am săvârşit litia.” Apoi urmează astfel:„Pentru aceea dânsa, cu negrăită milostivire, cu mijlocirea sa de Maică a zis: Dumnezeu S-aînduioşat, mânia Lui S-a abătut, şi Domnul S-a milostivit de moştenirea sa. Cu adevărat, acestveşmânt preasfinţit este straiul Maicii lui Dumnezeu. El a îmbrăţişat zidurile, iar vrăjmaşii, închip neînţeles, au întors spatele..., căci îndată ce veşmântul Fecioarei a înconjurat zidurile,barbarii au lăsat năvala lor şi au ridicat tabăra, iară noi ne-am izbăvit de apropiata robie,dobândind neaşteptată mântuire. Că Domnul nu S-a uitat la păcatele noastre, ci la a noastrăpocăinţă; nu a pomenit fărădelegile noastre (Ps. 78, 8), ci a plecat urechea Sa la mărturisireabuzelor noastre... 84 “„Şi izbăvindu-ne de primejdie, scăpând de sabie şi de nimicitorul ce a trecut peste noi,cei ce ne-am acoperit şi ne-am pecetluit cu veşmântul Maicii Cuvântului, toţi cu un glas,dimpreună cu ea, să înălţăm cântări de mulţămită lui Hristos Dumnezeul nostru carele dintrînsaS-au născut... Cu adevărat, cei ce au scăpat din pieire de obşte cuvine-se să afieroseascăşi să aducă prinos lui Dumnezeu şi Maicii Sale cântare de obşte. Că de obşte ne-a fost bucuriaizbăvirii: de obşte fie-ne şi mulţămită. Cu minte dreaptă şi cu suflet curat să zicem MaiciiCuvântului: Fără zăbavă ţinem credinţa noastră şi dragostea către tine. Mântuieşte Cetatea ta,precum ştii şi precum voieşti. Că pe tine te punem înainte ca pe un braţ al nostru, şi întărire, şiscut şi apărătoare: Luptă pentru norodul tău. Iară noi vom lua aminte cu toată tăria noastră, ane curaţi inimile înaintea ta, smulgându-ne din patimi şi din tină. Risipeşte uneltirile <strong>cel</strong>or cese ridică cu semeţie asupra noastră. Că de am şi călcat poruncile date nouă, ţie se cuvine a neîndrepta, ţie se cuvine a întinde mâna <strong>cel</strong>or îngenuncheaţi şi a ne ridica din căderea noastră.Astfel să zicem către Fecioara, şi minciună să nu grăim 85 .”După ce corăbiile ruşilor s-au depărtat, ele au fost nimicite de o furtună şi numaicâteva au scăpat de pierzanie.Lucrarea misionarăCel între sfinţi părintele nostru <strong>Fotie</strong>, cârmuind Biserica din Bizanţ, nu a lăsat capricirile cu latinii să-l abată de la marea lucrare apostolească a lui Dumnezeu la care fusesechemat. Patriarhul <strong>Fotie</strong> a împodobit lăcaşurile lui Dumnezeu, a pus rânduială în treburileBisericii, a alcătuit slujbe Dumnezeieşti şi a luptat împotriva noilor eresuri. Totodată, s-adăruit din toată inima şi sufletul răspândirii Evangheliei lui Hristos între popoarele ce încă nuo auziseră.Bizanţul era înconjurat de numeroase popoare necreştine. Iscusitul şi de Dumnezeuluminatul <strong>Fotie</strong> a socotit că este lucru cu chibzuială a-i creştina pe aceşti păgâni, ca să se facăprieteni ai Bizanţului, scăpând astfel de viitoare primejdii. A-i lăsa în întuneric ar fi înseninatsă poftească alte puteri politice şi bisericeşti să-şi aşeze stăpânirea şi cârmuirea la hotareleBizanţului.83 „Homily III, The Russian Attack”, în Homilies of Photios, Patriarch of Constantinople, op. cit., p. 95.84 „Homily IV, Departure of the Russians”, ibid.85 Ibid., pp. 109-110.25