Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Patriarhul ConstantinopoluluiPărinţi) au văzut cu ochi proroceşti această nou-născocită păgânătate şi au osândit-o în scris,în cuvânt şi în gând. (...) Dintre Soboarele a Toată Lumea, al Doilea (Constantinopol, 381) adogmatizat de-a dreptul că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl; al Treilea (Efes, 431) a primitacea învăţătură; al Patrulea (Calcedon, 451) a întărit-o; al Cincilea (Constantinopol, 533) arămas statornic în aceeaşi părere; al Şaselea (Constantinopol, 680-681) a propovăduit aceeaşi;iar al Şaptelea (Niceea, 787) a pecetluit-o în chip strălucit prin dispute 189 .„Dacă se primesc două cauze în dumnezeieşte-stăpânitoarea şi suprafiinţiala Treime,atunci unde mai este mult cântata şi lui Dumnezeu cuvenita măreţie şi unică stăpânie?” 190 Şi„Dacă Fiul este statornicit astfel drept principiu şi cauză, (...) cum poţi să nu spui că în Treimesunt două principii osebite?” 191„Această necinstitoare învăţătură împarte în două ipostasul Tatălui; sau, oricum,legiuieşte negreşit că Persoana Fiului subsumează o parte din ipostasul Tatălui. (...) întrucâtFiul se face parte a Tatălui, taina înfricoşată a Treimii este tăiată în două 192 .” Însă „dacăînsuşirea osebitoare a Tatălui este făcută să devină însuşirea osebitoare a Fiului, atunci în chiplimpede însuşirea osebitoare a Fiului poate fi făcută să devină a Tatălui 193 .”Părinţii apuseni. Vorbind despre Părinţii apuseni (precum Sfântul Ambrozie oriSfântul Grigorie Dialogul) care par să sprijine această adăogire, Sfântul Fotie arăta: „Nu ailuat în seamă faptul că şi ei erau oameni, şi că nimeni din cei făcuţi din ţărână şi din materieschimbătoare nu se poate ţine pururea deasupra greşalelor omeneşti. Căci cu adevărat seîntâmplă ca urma vreunei prihăniri să se lipească până şi de oamenii cei mai aleşi 194 .” Fotiesugerează apoi că este cu putinţă ca scrierile lor să fi fost interpolate sau că poate se adresau„neputinţei” anumitor ascultători 195 .Trebuie să ne aducem aminte că primii Părinţi nu deosebeau de obicei între purcedereadin veşnicie şi cea vremelnică a Duhului. Această problemă nu se pusese Sfinţilor Ambrozieşi Grigorie, care nu aveau nici un motiv să gândească în termenii unei probleme ce nu sepusese. Pe deasupra, niciunde aceşti doi Părinţi nu arată că se referă la „Treimeatranscendentă” sau la „Treimea iconomică.” În acest context, termenul „transcendent” sereferă la Persoanele Treimii în legătura lor veşnică şi lăuntrică; iar „iconomic” se referă laiconomia dumnezeiască, adică legătura lor cu noi, cu lumea, etc 196 . Mulţi Părinţi au admis că,în veşnicie, Duhul purcede din Tatăl dar sălăşluieşte în Fiul.După ce pomeneşte câţiva Părinţi latini, Sfântul Fotie aduce strălucita mărturie aSfântului Leon cel Mare (papă între anii 440-461), „stâlpul celui de-al Patrulea Sobor a ToatăLumea, care a învăţat desluşit că Preasfântul Duh purcede de la Tatăl. El străluceşte cu luminaaceleiaşi Ortodoxii nu numai asupra întregului Apus, ci şi până la hotarele Răsăritului...” Pecei ce învaţă altfel, „Leon îi osândeşte, dacă sunt preoţi, să fie scoşi din preoţie”, iar peceilalţi, călugări sau mireni, „să fie daţi anatemei.” Sfântul Leon „în mod deschis a ratificataceste lucruri prin sfinţii bărbaţi Pashasin, Lucensie şi Bonifatie 197 .”Papa Leon a hotărât chiar ca la slujbe să se rostească Crezul în greceşte, ca nu cumvanepotrivirea latinei să dea prilej de hulă. Urmaşul său de mult mai târziu, Papa Benedict I(575-579), a păstrat şi el acest obicei.Pe bună dreptate strigă sfântul Fotie: „Vedeţi, orbilor, şi auziţi, surzilor, cei ce locuiţiîn ereticul Apus şi sunteţi ţinuţi de întuneric!... Temeţi-vă măcar de părintele vostru189 Ibid., p. 71.190 Ibid., p. 74.191 Ibid., p. 75.192 Ibid.193 Ibid., p. 76.194 Ibid., p. 100.195 Ibid.196 Ibid., p. 6.197 Ibid., p. 104.55