Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Viaţa Sfântul Fotie cel MareFilioque la Crez. Acelaşi sinod a condamnat hotărârea Sinodului de la Niceea din 787 pentruaprobarea închinării sfintelor icoane. Ei nu priveau Sinodul de la Niceea ca pe unul ecumenic,ci doar ca pe unul „al grecilor”. Carol cel Mare a îndemnat pe toţi creştinii să primeascăhotărârile Sinodului din Frankfurt, mai ales bisericile din Spania 227 .Tradiţia teologică francă citea şi cunoştea complet numai pe episcopul Augustin alIpponiei (354-430), cărui îi subordonau pe toţi ceilalţi Părinţi, greci şi latini, ca şi autorităţiicategoriilor augustiniene. Ideea că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul îşi aveaobârşia în unele expresii ale lui Augustin. Iată ce scria în cartea sa Despre Treime (XV, 27):„Însă Duhul nu purcede din Tatăl în Fiul, şi apoi purcede din Fiul pentru sfinţirea noastră, cipurcede din amândoi în acelaşi timp, deşi Tatăl este cel ce a dat aceasta Fiului, ca aşa cumDuhul Sfânt purcede din El, tot aşa să purceadă şi din Fiul.” Francii au mai înlocuit şi altedogme promulgate de Sinoadele Ecumenice cu tâlcuirea acestor dogme dată de Augustin.Apoi francii au luat pasaje din texte patristice, scoase din context, spunând că Duhul Sfânt nunumai că purcede de la Tatăl şi de la Fiul, ci îşi şi trage existenţa de la Tatăl şi de la Fiul.Astfel tăgăduiau deosebirea între naşterea Fiului şi purcederea Duhului din Tatăl, identificândnaşterea şi purcederea cu energiile 228 .Feudalismul, Inchiziţia şi teologia scolastică au fost în chip limpede opera francilor,germanilor, lombarzilor, normanzilor şi goţilor, care au pus stăpânire pe Biserica Apuseană şipe averea ei, folosind religia spre a ţine pe cei cuceriţi într-o stare de supunere. Carol cel Marei-a ignorat atât pe Papa Adrian I (772-795) cât şi pe Leon al III-lea (795-816) în problemedogmatice; iar ei, la rândul lor, nu au acceptat niciodată fanteziile sale doctrinare în privinţaicoanelor şi a lui Filioque. Papa Leon a respins Filioque, pretinzând că Părinţii l-au lăsat afarădin Crez nu din ignoranţă, neglijenţă sau neatenţie, ci cu deadinsul şi cu insuflaredumnezeiască. Totuşi, când francii şi germanii au pus mâna pe papalitate, ei au importat înVechea Romă pe Filioque 229 .”În primele două veacuri de stăpânire francă şi germană asupra statelor papale nu aexistat vreo schismă între Vechea şi Noua Romă (Constantinopol). Exista un grup arogant derase germanice care au început să-i înveţe pe romanii apuseni din Italia. Romanii răsăriteni(sau romeii, cum se numeau bizantinii, ca moştenitori ai Imperiului Roman), nu s-au lăsatprovocaţi, spre a nu periclita fragila şi primejdioasa poziţie a romanilor apuseni sub ocupaţiafrancilor 230 .Însă francii încurajau în mod deliberat deosebirile dogmatice spre a rupe unitateanaţională şi bisericească dintre romanii apuseni şi cei răsăriteni. Din punctul de vedere aleuropenilor germanici, romanii apuseni erau „fericiţi” să fie cuceriţi şi eliberaţi de bizantini.Deşi romanii apuseni câştigaseră deplina stăpânire a Papalităţii după 867, prin anul 962francii răsăriteni, fanatici adepţi ai introducerii lui Filioque, au pus mâna pe papalitate 231 .În veacul al nouălea Filioque a fost adoptat de toată Biserica din Germania şi Lorena,şi de multe biserici din Franţa, deşi Parisul a păstrat forma originară încă două veacuri. Apoiclericii germani l-au adus la Roma, unde Formosus din Porto (Papă între 891-896), printrealţii, l-a acceptat. Acesta, la rândul său, fiind trimis de Papa Nicolae I, l-a introdus înBulgaria, ceea ce a făcut pe Sfântul Fotie a protesta imediat în scris.În 871, împăratul Ludovic a II-lea (855-875), în scrisoarea sa către împăratul bizantinVasile I îi învinuia pe greci că sunt eretici, căci au înlocuit latina cu greaca şi au mutatcapitala din Vechea Romă în Noua Romă! Filioque era o armă a francilor, pe care greciinădăjduiau că papalitatea o va birui. Când a devenit limpede că francii nu vor da înapoi de laaceste manevre politice şi doctrinare, sub Sfântul Fotie, Sinodul din 879 de la Constantinopol227 Latourette, op. cit. pp. 359-360.228 John S. Romanidis, Franks, Romans, Feudalism and Doctrine, Holy Cross Ortodox Press, Brookline, MA,1981, pp. 64, 68, 80.229 Ibid., pp. 16, 30, 31, 36.230 Ibid., pp 31, 70231 Ibid., pp. 67-68, 70.62