Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Patriarhul Constantinopoluluisperând ca el, deşi grec, să-i întărească jurisdicţia pe care o pretindea asupra acelui ţinut, însăgermanii s-au simţit ofensaţi. Ei l-au osândit pe Metodie şi l-au întemniţat într-o mănăstiregermană vreme de doi ani şi jumătate, până când Papa a negociat eliberarea lui. Papa i-amustrat pe germani. Pe atunci domnea Papa Ioan al VIII-lea (872-882), care a făcut uncompromis cu germanii, nemaiîngăduind lui Metodie să folosească slavona în slujbelebisericeşti. Metodie a fost apoi ridicat la rangul de Arhiepiscop al Moraviei, în 879.Se spune că Sfântul Metodie l-a vizitat pe Sfântul Fotie la Constantinopol în 882, fiindbine primit. În capitală Fotie întemeiase o şcoală de studii slavone care a devenit refugiulpreoţilor slavi ce fuseseră vânduţi robi de un cneaz duşman şi apoi eliberaţi de către veneţieni.De fapt, Sfântul Fotie a păstrat şi o şcoală superioară de studii slavone la Tesalonic, spre a-ieduca pe bizantini în privinţa obiceiurilor şi culturii poporului slav. Sfântul Metodie a răposatîn 884 sau 885. Ucenicii lui au avut şi după aceea multe necazuri cu germanii şi cu maghiariipăgâni. Cu toate acestea, prin truda „apostolilor slavilor”, Chiril şi Metodie, cultura bizantinăa fost ferm aşezată pe teren slav. Traducerea cărţilor creştine în slavonă a continuat,contribuind din plin la răspândirea şi întreţinerea credinţei în Bulgaria şi, după 950, în Rusia.Evanghelia lui Hristos s-a răspândit apoi nu numai între slavii din Moravia, ci şi în Balcani şiîn ţinuturile învecinate.După atacul ruşilor din 860, ambasadorii ruşi au fost botezaţi la Constantinopol decătre Fotie. Deşi a trecut mai mult de un secol până la convertirea finală a Rusiei Kievene lacreştinism, în 988, când Cneazul Vladimir a primit creştinismul, căsătorindu-se cu o prinţesăbizantină porfirogenetă, totuşi adevărata creştinare a Rusiei a început în vremea PatriarhuluiFotie.Acum, când moravii deveniseră creştini, Bulgarii nu mai puteau zăbovi să purceadă a-şi aşeza existenţa politică şi culturală pe un teren mai solid prin primirea creştinismului. Ţarulbulgar Boris (852-889), văzând că moravii erau aliaţi cu Bizanţul, şi-a trimis ambasadorii lafranci. Bizantinii au făgăduit o extindere a teritoriului ţaratului bulgar, dar au făcut şi omişcare hotărâtoare spre a arăta Ţarului puterea lor. Sosirea oastei bizantine la hotarele lui şiimpresionanta apariţie a flotei împărăteşti în largul coastelor l-a făcut pe Boris să asculte deBizanţ. Ultimul lucru pe care bizantinii l-ar fi dorit era acela de a îngădui o alianţă spiritualăîntre bulgari şi franci, şi prin aceştia cu Roma. Bizantinii nu au cerut decât ca Boris să rupăalianţa cu francii şi să primească Ortodoxia de la Constantinopol.Ţarul Boris I al BulgarieiÎn anul 864, Ţarul bulgar Boris şi poporul său doreau să se lepede de strămoşeascapăgânătate şi să primească învăţătura Evangheliei. Fotie, care aţâţa scânteia dragostei lorpentru Dumnezeu, l-a primit pe Boris în credinţa lui Hristos. La botez, naşul lui Boris a fostînsuşi împăratul Mihail, care i-a dat numele său. Boierii Ţarului Boris-Mihail au fost duşi şi eila Constantinopol şi s-au botezat. De atunci a domnit pacea între cele două popoare. Apoi, subîndrumarea lui Fotie, clericii greci au purces îndată la orânduirea Bisericii Bulgare.Sfântul patriarh, aşteptând mult de la proaspăt-botezatul fin al împăratului, ŢarulBoris-Mihail, i-a trimis îndrumări scrise, pline de Dumnezeiască înţelepciune, zugrăvindu-idatoriile unui cârmuitor creştin. Învăţăturile către Ţarul Boris-Mihail cuprindeau prezentăriale Crezului de la Niceea, istoria celor Şapte Sinoade Ecumenice şi o minunată descriere aunei vieţi creştine virtuoase, centrată pe biserică. Sfântul Fotie înfăţişa de asemenea obligaţiaca domnitorii creştini să nu domnească ca nişte tirani, ci în dragoste şi adevăr.Iată câteva fragmente din scrisoarea Sfântului Fotie: „Maria ta şi iubite fiu. (...) Uneledaruri, preaînălţate şi iubite fiule, aduc puţin şi vremelnic folos celor ce le primesc.Adevăratele daruri sunt acelea ce luminează cu strălucirea şi slava virtuţii şi adevărului şiaduc folos sufletesc..., căci ele dau mare şi veşnică binecuvântare (...) şi câştigă sufletuluinepieritoare şi cereşti daruri.27