Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

72Viaţa Sfântul Fotie cel MareAu existat două mari mişcări de reformare în Biserica apuseană: una cu centrul înLorena şi alta în abaţia de la Cluny, centrul unei vaste reţele ecleziale. Cei din Lorena doreausă abolească simonia şi numirea unor episcopi nevrednici. Ei insistau asupra celibatuluipreoţilor şi, în general, asupra înăspririi disciplinei bisericeşti. Împăraţii voiau să controlezeRoma dar au văzut că un ierarh eficient ar fi sporit valoarea administraţiei lor. Călugării de laCluny, dorind să repună un standard înalt în viaţa monahală, şi-au pus ordinul direct substăpânirea Papei. De fapt atât lorenezii cât şi cei de la Cluny erau interesaţi de afirmareapretenţiilor istorice ale Scaunului Romei.Triumful teologiei germane însemna şi adăugirea lui Filioque la Crez. În decursulveacului al nouălea el a fost general adoptat de către Biserica din Germania şi Lorena şi decătre multe biserici din Franţa, cu excepţia Parisului, care a păstrat textul neschimbat încădouă veacuri. Clericii germani l-au dus la Roma, unde Formosus din Porto, legatul PapeiNicolae I, printre alţii, l-au acceptat. Formosus l-a introdus apoi în Bulgaria. Patriarhul Fotie aobservat imediat şi a protestat împotriva lui. Papa Ioan al VIII-lea socotea că este un lucrunecuvenit să schimbi Crezul.Totuşi reapariţia influenţei germane a dus în mod necesar la promovarea lui Filioque,iar introducerea lui a fost treptat acceptată. Se spune că Papa Hristofor a fost cel care aadăugat Filioque la Crez în Scrisoarea sa de înscăunare către Patriarhul Nicolae Mistikos(901-907), care, drept urmare, a refuzat să-l recunoască. Documentele istorice mai afirmă căFilioque exista în Crez atunci când a fost cântat în mod oficial la încoronarea împăratuluiHenric al II-lea în 1054.Disputa despre Filioque avea să producă o enormă cantitate de predici şi scrieripolemice. În acord cu tradiţia teologică apuseană, care a văzut întotdeauna ca principalduşman arianismul goţilor, apusenii au tins să susţină că Treimea este un singur ipostasinterschimbabil. Pe de altă parte, tradiţia teologică răsăriteană, dezvoltată în aprigelecontroverse hristologice din veacurile cinci şi şase, se ferea de nestorieni şi eutihieni. Eiaccentuau de asemenea omniprezenta şi atotpătrunzătoarea natură a Duhului Sfânt 258 .Sfântul Fotie avea dreptate să declare că noua adăugire pare că miroase ori amaniheism, prin faptul că împarte pe Creator în două principii, ori a neoplatonism, prin aceeacă introduce o scară a fiinţelor dumnezeieşti.Însă pentru ortodocşi era la îndemână o altă rezolvare teologică. În ochii răsăritenilorsingura autoritate dogmatică insuflată era Biserica. Un sinod dobândea autoritate numai atuncicând învăţăturile lui erau recunoscute ca ortodoxe de către Biserică. Doar un alt SinodEcumenic, recunoscut de către Biserică, avea dreptul nu să schimbe, ci să amplifice şi săexplice hotărârile date la un Sinod anterior. De aceea Răsăritul a văzut schimbările făcute înCrez de Biserica Apuseană ca un atac direct la întreaga sa concepţie despre doctrina şiguvernarea Bisericii.În 996, împăratul apusean Otto al III-lea a dat Romei primul papă german, în persoanamai tânărului său văr Bruno, cunoscut ca Grigorie al V-lea (996-999). Papa Grigorie al V-leanu era pomenit la Constantinopol, probabil fiindcă, în calitate de german, folosea adausulFilioque. Urmaşul său, un grec din Calabria, Papa Ioan Filagathus, cunoscut ca Ioan al XVIlea(997-998), după ce a trimis Scrisoarea de înscăunare, a fost pomenit la Constantinopol.Urmaşul său, primul papă francez, Gerbert d’Aurillac, cunoscut ca Silvestru al II-lea (999-1003), nu este pomenit în dipticele din Constantinopol. Se pare că papii numiţi prin influenţăgermană nu erau pomeniţi la Constantinopol, probabil din pricina teologiei lor germane. Maiexistă şi posibilitatea ca ei să nu se fi deranjat să trimită o scrisoare de înscăunare.Dacă ar fi să punctăm exact schisma finală dintre Roma şi Constantinopol după ultimamenţionare a unui papă în dipticele Constantinopolului, atunci data ar fi 1009. Ultimul papăconsemnat a fost Ioan al XVIII-lea (1004-1009). Urmaşul Papei Ioan, Papa Serghie al IV-lea(1009-1012) şi-a trimis scrisoarea de înscăunare la Constantinopol. În obişnuita scrisoaresinodală despre luarea scaunului papal, mărturisirea sa de credinţă conţinea Filioque. Fireşte,258 G. Every, The Byzantine Patriarchate, Londra, 1947.