Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Viaţa Sfântul Fotie cel Mareuneltirile aceluia. De aici putem deduce că Fotie nu avea legături de prietenie cu Bardas. Deasemenea, din conţinutul scrisorii se vede limpede că Fotie nu cunoştea împrejurările sordidelegate de dispariţia lui Bardas.Patriarhul scria: „Către Mihail, de Dumnezeu încoronatul împărat. (...) Acel om josnic(Bardas) (...) fiind ridicat de bogata şi darnica ta dreaptă până aproape de însuşi schiptruldomniei şi părtaş făcându-se împărăteştii vrednicii - deşi nu cu numele, ci cu puterea - nu aputut purta (...) măreţia binefacerii, nici s-a mulţumit, (...) nici a adus mulţămită. Ci păşind cupiciorul peste hotare şi întinzându-şi mâinile cu îndrăznire asupra capului binefăcătorului lui,a plecat, lăsând în urmă însăşi viaţa sa, semeţele nădejdi şi deşartele-i închipuiri în chip jalnic.(...) Cerându-i-se plata morţii, el a plătit vina tiraniei. (...) Sunt cu deosebire mâhnit că acestom a fost luat în chiar vremea când lucra viclenia, (...) fără să arate pocăinţă, însă, după cumtainicele judecăţi ale lui Dumnezeu au hotărât, viaţa lui a luat sfârşit, multora fiindu-le pricinăde spaimă, multora pedeapsă, multora pricină de milă, şi uimire celor mai mulţi 139 .”Enciclica Patriarhului Fotie către Patriarhii RăsăriteniVreme confruntării dintre Răsărit şi Apus se apropia, fiindcă Peninsula Balcanică erapentru bizantini o chestiune de viaţă şi de moarte. Fotie, doritor să plece la pământ trufiaereziei şi să lepede toată rătăcirea, şi mai vârtos nelegiuita adăugire la Crez, nu mai putearămâne tăcut, căci aceasta era privită ca dovadă de slăbiciune de către papalitate.Ca părinte duhovnicesc al bulgarilor, Sfântul Fotie, în marea sa râvnă pentru adevărataCredinţă şi dogmele Părinţilor, nu putea suferi crimele clerului papistaş săvârşite cuconsimţământul Papei Nicolae. Pentru aceea el a hotărât să convoace un sinod spre a rezolvachestiunea bulgară pe temeiul dogmelor Bisericii şi al sfintei Predanii.Ca o secure pregătită să doboare cumplita erezie, Fotie a trimis epistole tuturorPatriarhilor răsăriteni ca să vină sau să trimită reprezentanţi la un mare Sinod laConstantinopol, ca împreună să poată cerceta şi osândi acţiunile necanonice ale PapeiNicolae. Iată câteva fragmente din faimoasa lui epistolă.„Bulgarii s-au întors de la idololatrie la cunoaşterea lui Dumnezeu şi la credinţaCreştinească: atunci s-a stârnit mânia vicleanului diavol. (...) Că abia se botezaseră bulgarii devreo doi ani, când oameni lipsiţi de cinste, ieşiţi din întuneric (adică din Apus), au căzut cagrindina sau, mai bine a zice, au năvălit ca mistreţii sălbatici asupra nou-săditei vii aDomnului. Ei au nimicit-o cu copitele şi cu colţii, adică cu vieţile lor de ruşine şi cu dogmelecele stricate. Misionarii şi clericii papistaşi au voit ca aceşti creştini ortodocşi să se depărtezede la dreptele şi curatele dogme ale neprihănitei noastre Credinţe 140 .”Lepădând înnoirile semeţului eres, el scria: „Cea dintâi rătăcire a apusenilor a fostaceea de a-i sili pe credincioşi să postească Sâmbetele. (Pomenesc acest amănunt ce pareneînsemnat, fiindcă chiar cea mai mică abatere de la Predanie poate duce la dispreţuireaoricărei dogme a Credinţei noastre.) Apoi au înduplecat pe credincioşi a dispreţui căsătoriapreoţilor, semănând în sufletele lor seminţele eresului maniheilor. Tot aşa, au încredinţat pebulgari că toţi cei mirunşi de către preoţi trebuie unşi din nou de către episcopi. În acest chipei voiau să arate că mirungerea săvârşită de preoţi nu are putere, batjocorind astfel aceastădumnezeiască şi mai presus de fire Taină Creştină. De unde vine această lege care opreştepreoţii a unge cu Sfanţul Mir? Care legiuitor, apostol, părinte ori sinod a rostit asemenealucru? Că dacă un preot nu poate mirunge pe cel nou botezat, atunci negreşit că nici poate aboteza. Iarăşi, cum poate un preot să sfinţească Trupul şi Sângele lui Hristos, Domnul nostru,la Dumnezeiasca Liturghie, şi totuşi să nu poată unge cu Sfântul Mir? Dacă deci se ia acesthar de la preoţi, însuşi cinul episcopal se micşorează, căci episcopul este capul cetei preoţeşti.139 Letter 7, To Michael, the God-Crowned Emperor, Primăvara lui 866; White, pp. 136-138.140 Iustin Popovici, „The Life of St. Photios the Great”, op. cit., p. 50.36