Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Patriarhul ConstantinopoluluiSinoadelor Ecumenice recunoscute de ambele părţi şi scrierile Părinţilor Bisericii socotiţi a fiortodocşi şi insuflaţi. În vreme ce oponenţii erau ocupaţi să-şi arunce unii altora texte, unelemanuscrise greceşti redate în latină erau adesea greşit citate şi traduse. Problemele lingvistices-au adăugat diferenţelor de gândire. Pe deasupra, Părinţii greci erau uimitor de lipsiţi decuriozitate faţă de Părinţii latini, iar aceştia abia dacă erau ceva mai bine informaţi despregreci.Bisericile Răsăritene îşi hrăneau teologia din unicul izvor al Părinţilor, atât în pustiucât şi în cetăţi, îmbogăţindu-şi astfel comoara duhovnicească. Apusul rămânea o lumeîndepărtată, ignorantă şi nefamiliară gândirii şi temperamentului bizantin. Deci neîncrederea acrescut.Roma a impus latina în slujbe, în relaţiile bisericeşti, în scrieri şi în expunerea gândiriteologice, şi chiar în treburile cotidiene ale clasei intelectuale. Gândirea latină, cu aplecarea eispre precizie şi legalism, împreună cu tendinţa ei de a diseca şi a desface toate fenomenele înpărţile lor componente, aşezându-le în ordine, a dezvoltat o altă plasare a accentelor faţă decea a răsăritenilor. De pildă, ei erau mult mai interesaţi de aspectele formale şi tehnice alevalidităţii Tainelor. Adevăratul înţeles al Euharistiei era ascuns sub prescripţii tipiconale,mişcări măsurate, stropi de apă bine stabiliţi; existau nenumărate comentarii tipiconaleasemănătoare unor cărţi de bucate liturgice sau unor tratate de chimia hranei liturgice. Aceastaavea să ducă la un cult tehnic exact pentru ei, dar mort lăuntric. Poate că precizia s-adezvoltat, dar duhul, „sufletul” era pierdut.Credincioşii ortodocşi veneau dintr-un trecut istoric de lupte cu ereziile hristologicedin veacul al patrulea până în veacul al şaptelea. Astfel, ei puneau accentul pe ipostasurileTreimii. În Apus însă, oamenii Bisericii luptau cu arianismul goţilor şi cu popoarele germanepoliteiste, astfel că ei se concentrau asupra unităţii de esenţă a lui Dumnezeu.Peste prăpastia dintre Răsărit şi Apus nu se putea trece prea uşor. Generaţie dupăgeneraţie, Apusul se distanţa de cultura grecească, pe când în Răsărit se întâmpla cel maiadesea exact invers. Teologia răsăriteană se afunda în cultura greacă şi îşi formula cea maimare parte a gândirii sale pe asemenea structuri. De fiecare dată când teologii latini seîntâlneau cu ortodocşi, aveau enorme dificultăţi de a se înţelege. Apusul era incapabil săurmărească terminologia, formularea gramaticală şi felul de a gândi al grecilor. Ca urmare,grecii se plângeau de sărăcia latinei în a transmite terminologia teologică profundă. Este unuldin motivele pentru care nu doreau să înveţe latina.Deşi essentia (esenţă) era singurul mod posibil de a traduce grecescul ou*siva, celedouă cuvinte nu erau întotdeauna înţelese la fel. Pentru ortodocşi „esenţa” este în întregimesimplă şi de necunoscut. Grecii preferau teologia apofatică, adică teologia negativă,însemnând că tot ce cunoaştem despre Dumnezeu este ceea ce nu cunoaştem şi nu putemcunoaşte. Cauza şi principiul Fiinţării şi unităţii în Treime este ipostasul Tatălui. Tatăl, caizvor al Dumnezeirii (phgaiva qeovth") în Treime, prin puterile Sale ipostatice cauzeazănaşterea Fiului şi purcederea Duhului. El dă la iveală pe Fiul şi pe Duhul. Ipostasurilesemnifică în acelaşi timp diversitatea şi unitatea în raport cu Tatăl, Care este principiu dar şirecapitulare (sugkefalaivwsi") a Treimii.Sfântul Grigorie Teologul (cca. 329-391) scria: „După părerea mea, noi păstrăm peunul singur Dumnezeu raportând pe Fiul şi pe Duhul la un singur Principiu, nici amestecându-I, nici contopindu-I” 271 .Cu o asemenea tradiţie, ortodocşii nu puteau accepta adăugirea latină a lui Filioque. Eiar fi putut folosi iconomia şi să treacă cu vederea diferenţele de ritual, dar să foloseascăiconomia spre a include o alterare a Crezului ar fi însemnat să întreacă limitele acesteia.Pentru cugetul latin, adăugirea răsărea logic din dogma apuseană despre Treime; în plus, ea afost aprobată de suprema autoritate a papalităţii. Grecii erau pregătiţi să spună doar că DuhulSfânt purcede prin Fiul în Iconomia Dumnezeiască. Latinii nu respingeau teologia apofatică,271 Sfântul Grigorie de Nazianz, Oratio XX, PG 35, 1073.87