Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Viaţa Sfântul Fotie cel MareMarin, şi ar fi fost mai târziu urmaşul lui Ioan al VIII-lea. Ca urmare, legăturile dintrebizantini şi Roma nu au încetat cu totul, dar au devenit întâmplătoare şi destul de vagi.Al doilea patriarhat al lui FotieVestitul ierarh ajunsese în culmea puterii sale, făcând Biserica un izvor de mareîntărire duhovnicească pentru toate lucrările omeneşti. Lucrarea propovăduirii Evangheliei şifilantropia ocupau un loc de frunte. Cu toate acestea el nu trecea cu vederea nici studiile şialcătuirea de noi scrieri, ca şi învăţarea celor iubitori de învăţătură. Sfântul Fotie s-a dovedit afi un patriarh eficient a cărui lucrare de reformare a Şcolii Patriarhale a fost deosebit depreţioasă.Epanagoghì. Împăratul Vasile a reactualizat codul de legi, Epanagoghi, la carestrălucitul Fotie a alcătuit prefaţa. Epanagoghi cuprindea părţi ce se ocupau de drepturile şiîndatoririle împăratului, Patriarhului şi altor dregători mireni sau bisericeşti. Politica Statuluişi a Bisericii era definită ca o unitate alcătuită din multe părţi şi mădulare. Ea avea în frunte peîmpărat şi pe Patriarh, a căror sarcină era aceea de a lucra împreună în strânsă şi paşnicăarmonie pentru binele oamenilor. După cum afirmaseră Iustinian şi Leon al III-lea la vremealor, „întrucât lumea este alcătuită, ca şi omul, din părţi şi mădulare, cele mai mari şi maitrebuincioase părţi ale ei sunt împăratul şi Patriarhul. Pentru aceea, pacea şi fericireasupuşilor, trupeşte şi sufleteşte, se săvârşeşte atunci când împăratul şi preoţia găsesc bunaînţelegereşi împreună-glăsuirea (symphonia) în toate lucrurile 178 .”Conform documentului, împăratul trebuia să întărească şi să susţină nu numai celespuse în Sfânta Scriptură, ci şi dogmele statornicite de cele Şapte Sinoade Ecumenice; şi,bineînţeles, legile romane ale predecesorilor săi. Însă „împăratul trebuie să lucreze în chip delege atunci când nu este niciuna scrisă, însă faptele sale să nu încalce legiuirea canonică 179 .”Deşi împăratul era autoritatea legală care trebuia să întărească şi să susţină adevărataînvăţătură, aşa cum este ea înfăţişată de Scripturi şi de cele Şapte Sinoade, autorul textuluicăuta să limiteze puterile împăratului în domeniul bisericesc şi să prevină intervenţia sa înprobleme dogmatice. Definind drepturile Patriarhului, documentul afirmă: „Patriarhul esteicoana vie şi însufleţită a lui Hristos, fiind chip al adevărului prin fapte şi cuvinte. Patriarhultrebuie mai întâi să păzească cu trezvie şi cucernicie pe cei pe care Dumnezeu i-a dat în grijasa. Apoi trebuie, pe cât este cu putinţă, să aducă la unirea cu Ortodoxia pe toţi ereticii. Însfârşit, prin sfiala pe care o insuflă, prin strălucirea şi minunata sa purtare, să-i facă penecredincioşi să urmeze Credinţa. (...) Singur Patriarhul trebuie să tâlcuiască canoanelepredate de Părinţi şi hotărârile date de sfintele Sinoade. Patriarhul trebuie să desluşească şi săhotărască acele lucruri ce au fost rânduite şi aşezate de Părinţii cei dintâi de la Sinoadele atoată lumea şi locale. (...) Supravegherea tuturor celor duhovniceşti este în sarcinaPatriarhului, dar poate fi trecută şi la cei hotărâţi de el că trebuie să li se dea aceastăputernicie. De asemenea, numai el (şi cei pe care el îi numeşte) este socotitorul şi judecătorulîn toate cele ce ţin de pocăinţă, întoarcerea de la păcat, erezie. (,..)” 180Deci căpetenia laică trebuie să aibă grijă de bunăstarea materialnică a supuşilor, iarcăpetenia duhovnicească este însărcinată cu bunăstarea duhovnicească a turmei. Trebuiereamintit faptul că Epanagoghi nu a fost alcătuită de împărat, ci de către marele PatriarhFotie; totuşi ea nu a fost pusă niciodată în aplicare.Unii dintre criticii ostili lui Fotie l-au învinuit că foloseşte cuvinte mai potrivite unuipontif latin decât unui ierarh bizantin. Însă trebuie să ne reamintim că sfântul bărbat ştiafoarte bine din experienţa sa şi din lecturi că mulţi din cei ce au şezut pe scaunul împărătesc178 În Jus Graeco-Romanum IV, Leipzig, 1852, pp. 181-184, Titulus III, 1.179 Ibid., Titulus II, 6.180 Ibid., Titulus III, 1.52