Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Patriarhul Constantinopoluluiscaun, mergând la o mănăstire întemeiată de el lângă cetatea de scaun ca un centru al culturiislave creştine. A adormit la 2 Mai, 907.Papa îl loveşte direct pe Patriarhul FotieBisericile Răsăritene îl socoteau pe Episcopul Romei ca pe unul dintre egali. Totuşi,fără să aibă acest drept, Papa Nicolae a rostit anatema împotriva lui Fotie la un sinod ţinut laRoma la începutul lui 863. Papa afirma: „Noi îl declarăm [pe Fotie] lipsit de toată vredniciapreoţească şi de toată slujba bisericească, prin puterea lui Dumnezeu cel Atotputernic, aSfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a tuturor Sfinţilor, a Soboarelor Ecumenice şi a judecăţii ceSfântul Duh grăieşte prin noi 129 .” El cuteză chiar a învinui pe Fotie însuşi de săvârşireanedreptei prigoane suferite de Ignatie. Astfel, Nicolae se credea „păstrătorul puteriidumnezeieşti şi organul Sfântului Duh” 130 . Însă Nicolae se înşela bizuindu-se pe aceastăautoritate. De fapt chiar sinoadele ecumenice, pe care Nicolae le chema în ajutor, hotărâserăcă un episcop nu poate fi nici judecat, nici osândit, decât de fraţii din provincia sa, şi nuatribuiau celui al Romei mai multă autoritate decât celorlalţi 131 .Fotie, bun cunoscător al vechilor canoane, privea drept nule excomunicările luiNicolae şi continua a-şi îndeplini cu râvnă datoriile sale episcopale.În 864, când împăratul Mihail află despre hotărârea sinodului din Roma, scrise luiNicolae o scrisoare plină de ameninţări. Papa răspunse printr-o scrisoare foarte lungă, plină deafirmaţii apocrife, de false raţionamente şi de greşeli istorice din cele mai grosolane,continuând să afirme autoritatea sa absolută. Iată o pildă a falselor sale raţionamente:„Trebuie a ţine seamă că nici Sinodul de la Niceea, şi nici vreun alt sinod, nu a dat nici unprivilegiu Bisericii Romane, ştiind că, în persoana lui Petru, ea meritase drepturile a toatăputerea într-un chip desăvârşit şi că primise ocârmuirea tuturor oilor lui Hristos.”Biserica Răsăriteană trebuia să se ridice împrotiva pretenţiilor lui Nicolae. Ele eraupotrivnice vechiului drept, însă Nicolae nu putea să îndure acel dispreţ faţă de „autoritatea luisuverană” şi se folosi de creştinarea bulgarilor pentru a reîncepe războiul împotriva luiFotie 132 .Problema bulgarăMarea lucrare de evanghelizare a Patriarhului Fotie, asemenea cu cea a apostolilor, astârnit şi mai mult pizma şi viclenia Papei Nicolae. Papa nu putea suferi tot mai mareastrălucire a scaunului episcopal al Constantinopolei. Întrucât la Constantinopol nimeni nubăga în seamă osândirea papală a lui Fotie, Nicolae se înfurie şi mai tare şi trimise o nouăepistolă împăratului, clevetindu-l pe sfântul Fotie. În epistolă Papa Nicolae stăruia să i se deaînapoi Illiria şi Sicilia. Nicolae mai dorea să mute cearta sa cu Fotie pe teren dogmatic, darFotie mărturisea acelaşi Crez.O altă pricină a deteriorării legăturilor între Răsărit şi Apus era problema bulgară.Ţarul Boris-Mihail, fiind foarte impresionat de Fotie şi de dregătoria de Patriarh alConstantinopolului, a hotărât că ar dori să aibă propriul patriarh şi o Biserică Bulgarăindependentă. Însă Fotie, văzând că abia fuseseră luminaţi, voia doar să le trimită misionari.Nu se gândea să întemeieze un patriarhat independent. Atunci Boris-Mihail s-a adresatgrabnic francilor şi Romei, cu nădejdea de a-şi împlini dorinţa de a avea o Bisericăindependentă, în 866 Boris-Mihail a avut prilejul de a-i adresa Papei diferite întrebări129 Colecţia Sinoadelor, de Labbe tom VIII, apud Guettée, Papalitatea schismatică, op. cit., p. 211.130 Guettée, Papalitatea schismatică, op. cit., p. 211.131 Ibid.132 Ibid., pp. 212-213.33