Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Patriarhul Constantinopoluluiviolenţă, scriindu-i: „Aceste lucruri le scriu domniei-voastre cu lacrimi de sânge. Aceasta va ficea din urmă epistolă ce veţi primi de la mine. Am scris aceste vorbe cu Dumnezeu dreptmartor al meu. De veţi alege a da de-o parte rugăminţile mele (...) nu vă voi mai scrie de aiciînainte, nici vă voi mai împovăra; ci voi lăsa scaunul arhieresc şi îmi voi plânge păcatelemele 55 .”Ca urmare a mişcătoarei scrisori a lui Fotie către crudul Bardas prigoanele au maislăbit oarecum. Deşi Ignatie fusese mutat din insula Terevint în insula Mitilini, la stăruinţelelui Fotie, Ignatie a primit îngăduinţa să se întoarcă în capitală şi i s-au înapoiat proprietăţile,încercările de a-l convinge pe Ignatie să-l accepte pe Fotie ca urmaş al său s-au doveditzadarnice. Iată de ce era nevoie de o soluţie mai bună 56 .„Donaţia lui Constantin” şi „Decretalele”Aşa cum am arătat, Papa Nicolae nu primise nici o scrisoare de la Patriarhul Fotiepână în 860. Astfel, Nicolae nu ştia ceea ce se petrecuse la Constantinopole în momentuldepunerii lui Ignatie şi alegerii lui Fotie. El ştia numai că profesorul Fotie era laic înmomentul alegerii sale. Deşi canoanele din Apus opreau hirotoniile pripite, aceste canoane nuerau primite în Răsărit. De-a lungul istoriei, chiar şi în Apus s-a trecut câteodată pe deasupracanoanelor, în favoarea unor oameni de un merit deosebit şi în împrejurări de mare nevoie,precum s-a întâmplat cu Ambrozie al Mediolanului (339-397). De fapt, hirotonia lui Fotie nuera fără precedente dintre cele mai venerabile. Însă Nicolae voia să fie arbitrul suprem înaceste lucruri.În uneltirile sale împotriva domnitorilor apuseni papalitatea a folosit un document fals,alcătuit în cancelaria papală, aşa-numita Donaţie a lui Constantin, în care Sfântul Constantinîmpăratul (307-337), Cel întocmai cu Apostolii, ar fi donat, chipurile, cetatea Romei şiîntregul imperiu apusean Episcopului Romei, Silvestru I (314-335).Atât Donaţia lui Constantin cât şi Decretalele Pseudo-Isidoriene 57 , care erau în ceamai mare măsură nişte falsuri, au fost făcute spre a întări autoritatea papală. Se susţinea căDonaţia lui Constantin, scrisă probabil pe la mijlocul veacului al VIII-lea, ar fi de la începutulveacului al IV-lea. Lucrarea descrie convertirea lui Constantin, botezul şi minunata tămăduirede lepră făcută de Papa Silvestru I. Se spune că, în semn de recunoştinţă, Constantin i-a datPapei şi urmaşilor lui palatul împărătesc din Roma şi „cetatea Romei cu toate provinciile,districtele şi cetăţile Italiei şi ale ţinuturilor apusene 58 .”Cam prin anii 847-852, în regiunea din jurul oraşului Rheims au apărut Decretalele luiIsidor din Sevilla (cunoscute şi ca Decretalele Pseudo-Isidoriene), 59 în care se afirma că ar fi55 PG 102, 624CD, 625AB56 Gerostergios, op. cit., p. 45.57 Falsitatea acestor documente este recunoscută până şi de istoricii catolici. Vezi la Claudio Rendina, Papii.Istorie şi secrete, Editura ALL, Bucureşti, 2003, p. 273. (n. Apologeticum)58 Kenneth Scott Latourette, A History of Christianity, vol. I: to A.D. 1500, Harper and Row Pub., NY, 1975, p.34159 Abatele Guettée, în cartea sa, Papalitatea schismatică, dă mai multe amănunte asupra Falselor Decretale:„Din actele Sinodului de la Calcedon, din 451, se vede că Biserica avea deja un Codex canonum, o colecţie delegi ale Bisericii Universale. Mai multe din aceste legi sunt privite ca emanând de la înşişi apostolii. Sinoadelecontinuară opera apostolilor, iar când Biserica s-a bucurat de oarecare linişte, s-au adunat aceste legirespectabile, care formară baza disciplinei bisericeşti; şi fiindcă ele erau în greceşte în cea mai mare parte, setraduseră în latineşte, pentru uzul Bisericilor Apusene. La începutul secolului al VI-lea, Dionisie, supranumit celMic, călugăr la Roma, găsind această veche traducere defectuoasă, făcu o alta, după rugăminţile lui Iulian,administrator la [biserica] Sfânta Anastasia din Roma şi ucenic al papei Ghelasie. Dionisie colecţiona scrisorilepapilor pe care le-a putut găsi în arhive şi publică în colecţia sa pe cele ale papilor Sirikie, Innokentie, Zosima,Bonifatie, Celestin, Leon, Ghelasie şi Anastasie, sub care trăia. Arhivele Romei nu posedau atunci nimic care săfi fost anterior lui Sirikie, adică sfârşitul secolului al patrulea. Isidor din Sevilla, la începutul secolului alşaptelea, porni a completa colecţia lui Dionisie cel Mic. El adăugă în ea canoanele câtorva sinoade naţionale sauprovinciale, din Africa, Spania şi Frankia, ca şi scrisorile câtorva papi, fără a se urca mai sus de Damasie, care a17