Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Patriarhul Constantinopoluluilungul veacului al doisprezecelea au existat influenţe politice care au împiedecat în mod serioso ruptură mai largă. Deşi împăratul bizantin dezaproba cu tărie pe principele franc alAntiohiei, el găsea totuşi că regele franc al Ierusalimului putea fi de folos ca aliat. Împăratulavea nevoie şi de prietenia politică a Papei pentru tentativele sale italiene, ca să-l sprijineîmpotriva normanzilor din Sicilia şi Imperiului Apusean. Influenţa personală a Papei a fostmereu folosită spre a împiedeca o ruptură gravă.Totuşi principala tragedie a Cruciadelor a fost profunda neînţelegere generată până lanivel popular între creştinii răsăriteni şi cei apuseni. Bizantinii găseau ideea unui război sfântde neînţeles şi respingătoare. (Aşa cum a dovedit istoria, asemenea atitudini apusene aveau săducă în Apus la Inchiziţie.) Efectele mişcării cruciate, care la început adusese unele avantajemateriale Imperiului, au sporit cu timpul neîncrederea şi antipatia reciprocă între Bizanţ şiApus.Bizantinii erau dornici de aliaţi împotriva turcilor, dar nu se puteau implica înrăzboaiele din Palestina. Între timp, cruciaţii apăreau în ochii bizantinilor ca nişte soldaţinesupuşi şi lacomi care au venit să ceară să fie trataţi ca nişte oaspeţi dragi. Era un lucrugroaznic pentru bizantinii de rând să privească marile oştiri din Apus mărşăluind printeritoriul lor, după cât se părea la ordinele Papei, jefuind totul în cale. Ei îi găseau pe apusenia fi grosolani, nelegiuiţi şi lipsiţi de respect, cu o agresivitate nelalocul ei şi nediplomatică. Pedeasupra, bizantinii au fost profund şocaţi de preoţii înarmaţi şi combatanţi din armatelecruciate, căci canoanele apostolice depun pe orice episcop, preot sau diacon care loveşte uncredincios sau necredincios 269 .Cruciaţii, la rândul lor, credeau că au intenţii nobile - deşi îşi executau cu sălbăticieţelurile - prin faptul că vin să „salveze” creştinătatea răsăriteană. Ei rămâneau surprinşi şijigniţi când nu erau primiţi cu căldură şi nici cu deplină cooperare. Ei nu puteau înţelege de cebizantinii nu le împărtăşeau arzătoarea dorinţă de a merge să lupte cu necredincioşii.Neînţelegerile au apărut încă de la început, căci mii de ostaşi şi pelerini apuseni s-autrezit într-un pământ unde limba, obiceiurile şi religia păreau ciudate şi incomprehensibile -deci greşite. Cruciaţii nu şi-au dat seama că obiceiurile lor distructive nu aveau cum să leaducă afecţiunea şi respectul victimelor lor bizantine. Ca urmare, cruciaţii s-au simţit răniţi,mânioşi şi invidioşi. Totuşi până în veacul al doisprezecelea bizantinii de rând au crezut căapusenii obişnuiţi sunt nişte adevăraţi fraţi creştini, oricât de deplorabile ar fi fost obiceiurilelor. Cu timpul însă antipatia şi neîncrederea au sporit. Dezbaterile dintre Biserici doarînrăutăţeau lucrurile, evidenţiind deosebirile nu numai în privinţa concepţiilor şi intereselorpolitice, dar şi în practica religioasă şi în teologie.Interesele comerciale. Contemporană cu Cruciadele, şi în parte afectată de ele, a fostcreşterea şi agresivitatea comercială a puterii republicilor maritime italiene, mai ales aVeneţiei, în veacurile unsprezece şi doisprezece. Grecii protestau împotriva lăcomiei şiinsolenţei acestor străini. În timpul dinastiei Comnenilor (1081-1185) Constantinopolul eraplin de latini. Eustatie din Tesalonic ne spune că spre sfârşitul domniei împăratului Manuil(1143-1180) erau nu mai puţin de 60.000 în capitală.Cetăţeanul de rând era foarte iritat de numărul mare de negustori italieni care sestabileau în Constantinopol şi în alte oraşe mari ale Imperiului, dominând viaţa comercială.Situaţia economică disperată a bizantinilor i-a făcut pe împăraţi să le dea concesii şi privilegiicomerciale în schimbul ajutorului naval şi financiar. Când la sfârşitul secolului unsprezece aizbucnit o criză, împăratul a avut nevoie de ajutorul cetăţilor maritime italiene. El le-a plătitdându-le concesii comerciale mai mari decât cele de care se bucurau supuşii lui. Astfelîntregul comerţ internaţional bizantin a trecut în mâinile latinilor. Aroganta prosperitate anegustorilor italieni era o necontenită pricină de iritare pentru bizantini şi aceasta a contribuitmult la antipatia populară faţă de latini. Era cu neputinţă ca un constantinopolitan sau un269 Canonul apostolic XXVII.83