Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

80Viaţa Sfântul Fotie cel Marecei dimpreună cu el nu au cerut niciodată „absolvire” de la Biserica Romei, ei se găseau „înschismă”. Deşi Humbert avusese grijă să nu incrimineze întreaga Biserică din Constantinopolîn excomunicarea sa, totuşi dacă aceşti oameni continuau să aleagă şi să sprijine episcopischismatici, atunci, desigur, erau şi ei schismatici.Această interpretare nu a prins rădăcini în cugetele apusene decât peste mai bine de unsecol. Marea masă a populaţiei a reacţionat foarte calm la separare. Pentru o vreme, mulţi nicinu au fost conştienţi de deosebirea dintre învăţăturile Constantinopolului şi ale Romei.Ruptura a fost resimţită imediat doar de către cercurile oficiale, de către cler şi guverne. Prinveacul al XIV-lea grecii recunoşteau că schisma avusese loc în vremea Patriarhului Mihail. Eierau încredinţaţi că el răspunsese atacului papal în mod corect prin excomunicarea Papei,spunând apoi Patriarhilor Răsăriteni să-l recunoască în viitor ca Patriarh mai mare.Ruptura din 1054 a făcut ca Patriarhul Constantinopolului să devină completindependent de pretenţiile papale. Aceasta a sporit şi autoritatea sa în lumea slavă şi în celetrei patriarhii răsăritene. Însă din punct de vedere politic ruptura avea să se dovedeascăîngrijorătoare. Bizantinii ştiau că au nevoie de ajutor spre a stăvili valul turcilor răsăriteni.Patriarhul Petru al Antiohiei. Adevărata tragedie a episodului din 1054 a fostcreşterea resentimentului de ambele părţi. Patriarhul Mihail a căutat să obţină sprijinulcolegilor săi răsăriteni. După ce legaţii latini au părăsit capitala, Cerularie a scris o scurtă darede seamă a vizitei lor prietenului său, Patriarhul Petru al Antiohiei. În prima scrisoare el lăsasă se înţeleagă că întreaga Biserică Ortodoxă fusese excomunicată. Ceva mai târziu el a scriso dare de seamă mai exactă a acelui episod şi a adăugat o listă a credinţelor şi practicilorapusene pe care le socotea greşite. Principalele sale obiecţii au fost folosirea lui Filioque şipâinea nedospită. Patriarhul Petru i-a răspuns, dar fără a fi cu totul de acord. El credea căArghir era principalul rău. După părerea sa, pâinea nedospită era indezirabilă, dar în privinţacontroversei despre Filioque era nevoie de iconomie. El admitea că adăugire la Crez eragreşită, dar scria că „Nu trebuie să cerem de la ei aceeaşi acrivie pe care o cerem de lacercurile noastre cu o înaltă învăţătură. Este de ajuns dacă ei mărturisesc Taina Treimii şi aîntrupării.” În încercarea de a media între cei aflaţi în dispută, el a sugerat chiar lui Cerulariecă „poate au pierdut copiile actelor vechilor Sinoade.” El îi socotea pe latini fraţi creştini, iarabaterile lor ar fi trebuit privite cu dragoste îngăduitoare atâta vreme cât nu încearcă săimpună practicile lor altora. Cu toate acestea, pretenţia Papei de a dicta Bisericilor din Răsăritera de neacceptat pentru ele, mai ales că teoria colegialităţii celor cinci Patriarhate erauniversal acceptată în Răsărit.Patriarhul Mihail Cerularie avea destule necazuri ca să mai deschidă o controversă cuPatriarhul Petru. Prin Patriarhul Antiohiei, au fost anunţaţi de separare şi patriarhiiAlexandriei şi Ierusalimului. În ciuda sărăciei izvoarelor asupra acestei probleme, se poateafirma cu certitudine că celelalte trei patriarhale au rămas credincioase Ortodoxiei şi ausprijinit Patriarhia Constantinopolului.Cerularie a rămas figura dominată în stat până la moartea împăratului Constantin alIX-lea în Ianuarie, anul următor. Urmaşa lui a fost Teodora, ultima din dinastia Macedoneană,o împărăteasă extrem de populară. În dorinţa sa de a-l opri pe Cerularie să se mai amestece întreburile statului, ea i-a spus odată pe un ton acru să-şi vadă de treburile lui şi să se ocupe decele ale Bisericii. Ea a domnit doar optsprezece luni şi a fost urmată de Mihail al VI-leaStratiotikos (1056-1057) care s-a dovedit a fi un împărat slab. Istoricii cred că Cerularie a luatparte la complotul politic pentru aducerea pe tron a lui Isaac I Comnenul (1057-1059). TotuşiComnenul nu s-a lăsat intimidat atunci când Cerularie a început să se amestece în treburilelumeşti. Cerularie a mers până acolo încât a purtat pantofi de purpură, simbolul ranguluiîmpărătesc. Apoi popularitatea lui Cerularie în capitală a început să scadă. Nimeni nu erapregătit să tolereze un patriarh care se vedea pe sine împărat. Isaac, sigur pe ajutorul armatei,l-a depus pe Cerularie.Patriarhul Mihail Cerularie, cinstit de unii şi socotit de alţii ca principal arhitect al