Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Patriarhul ConstantinopoluluiÎnsă faptul de a fi numit al Optulea Sinod Ecumenic este o cinste nemeritată, datoratăerorii canoniştilor latini din veacul al unsprezecelea. Când au găsit actele sinodului în arhiveleLateranului, ei au fost încântaţi să citească acolo o hotărâre ce oprea pe mireni să se amesteceîn alegerea unui episcop. Aşa de încântaţi au fost de această descoperite, încât nu numai că auuitat că sinodul cu pricina fusese osândit, ci l-au înălţat a fi unul dintre cele mai mari sinoadeale creştinătăţii 176 .O altă scrisoarea Papei Ioan al VIII-leaCând Papa Ioan al VIII-lea a aflat despre rezultatele Sinodului din 879-880, a încercatsimţăminte amestecate. Erau câteva lucruri care îi stârneau mânia: faptul că ideile papaleprivitoare la supremaţie nu au fost primite, că scrisorile sale au fost revizuite în traducereagrecească şi că tot nu a primit Illiria şi Bulgaria. În ciuda acestora, Papa a recunoscuthotărârile Sinodului din 879-880, care fusese un sinod de unire între creştinismul răsăritean şicel apusean.După primirea hotărârilor sinodului Papa a hotărât să-şi trimită un legat laConstantinopol. El trebuia să stăruie pentru anularea oricărei măsuri de la Sinod care nuconvenea Papei. Legatul mai fusese instruit să obţină concesii în privinţa Bisericii Bulgare.Spre cinstea sa, Papa Ioan, în ciuda tuturor plângerilor sale, nu a mărturisit erezia luiFilioque şi nu a îngăduit nimănui să schimbe Crezul. De fapt, după ce a primit acteleSinodului, Papa Ioan a scris Patriarhului Fotie despre adăugirea la Crez:„Vă este cunoscut că trimisul vostru, vorbind cu noi asupra Crezului, a găsit că îlţinem aşa după cum l-am primit de la început, fără a adăuga sau a scoate ceva din el, căcicunoaştem aspra pedeapsă ce merită cel ce ar cuteza a se atinge de el. Astfel, pentru a vălinişti asupra acestei pricini care a fost pentru Biserică o piatră de poticnire, noi vă declarămîncă o dată că nu numai că îl rostim astfel, dar că osândim chiar pe cei ce, în nebunia lor, auavut cutezarea a lucra altminteri decât la început, drept călcători ai cuvântului dumnezeiesc şimăsluitori ai învăţăturii lui Iisus Hristos, ai Apostolilor şi a Părinţilor care ne-au predat Crezulprin sinoade. Noi declarăm că partea lor este cea a lui Iuda, pentru că au lucrat ca şi el, fiindcădacă ei nu dau morţii însuşi trupul Domnului, totuşi sfâşie pe credincioşii lui Dumnezeu, caresunt mădularele Domnului, prin mijlocirea schismei, dându-i pe ei ca şi pe dânşii morţiiveşnice, după cum a făcut nevrednicul ucenic. Socotesc, cu toate acestea, că PreasfinţiaVoastră, care este plin de înţelepciune, nu poate să nu cunoască că nu este lesne a face să seprimească această părere de toţi episcopii noştri şi a schimba în puţin timp un obicei atât deînsemnat care a prins rădăcină de atâţia ani. Pentru aceasta noi credem că nu trebuie a sili penimenea să părăsească acest adaos făcut la Crez, ci că trebuie a lucra cu cumpătare şiînţelepciune, îndemnând puţin câte puţin a se părăsi de această hulire. (...) Se cuvine deci caPreasfinţia Voastră să nu se smintească prea tare de noi şi să nu se depărteze de sănătoasaparte a trupului Bisericii noastre, ci să lucreze cu râvnă, prin blândeţea şi chibzuinţă sa, laîntoarcerea celor ce s-au depărtat de la adevăr, spre a merita cu noi răsplata făgăduită,închinăciune în Domnul, frate catolic, şi după vrednicie cinstit!” 177Deşi răposatul papă Nicolae I aprobase ciudata dogmă nouă a lui Filioque, ea a fostrespinsă ca hulitoare sub noul papă Ioan al VIII-lea. Este de necontestat că scrisoarea a venitdinspre Apus spre Răsărit, închizându-se astfel gura celor ce s-ar strădui să îi dezmintăautenticitatea.Însă legatul Papei Ioan avea să întâlnească refuzul categoric al împăratului Vasile şi alPatriarhului Fotie faţă de orice privea supremaţia papală şi bulgarii. Vasile a mers până acoloîncât l-a arestat pe legat şi l-a ţinut prizonier vreme de o lună. Se pare că acel legat se numea176 Gerostergios, St. Photios the Great, op. cit., pp. 90-91.177 Guettée, Papalitatea schismatică, op. cit., pp. 235-236.51