Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Viaţa Sfântul Fotie cel MareŞi Ignatie a scris o scrisoare plină de smerenie, cerând Papei să trimită vicari laConstantinopol. În fraza de încheiere el scria: „Cu ei (adică vicarii) vom rândui bine şi în chipcuvenit Biserica noastră, pe care am primit-o prin pronia lui Dumnezeu arătată în solireastrălucitului Petru şi la stăruinţa şi prin mijlocirea voastră.”Adrian şi-a trimis ca reprezentanţi pe Episcopii Donatus şi Ştefan, şi pe diaconul săuMarin, împreună cu legaţii papali au mai luat parte o sută zece episcopi. Acest nou sinod dinConstantinopol din 869-870 este socotit de romano-catolici al optulea sinod ecumenic, dar decătre ortodocşi e numit Sinodul Tâlhăresc.Între Vasile I şi legaţii papali nu era unanimitate, căci părţile aveau păreri opusedespre drepturile de jurisdicţie ale Scaunului Romei. Însă sinodul a început procedurile deosândire a lui Fotie şi de achitare a lui Ignatie şi a răposatului Nicolae I.Sinodul s-a deschis la Biserica Sfânta Sofia, la 5 Octombrie 869. Pe lângă legaţiipapei, mai era Toma, Episcopul Tirului, auto-intitulat reprezentant al Patriarhului Antiohiei, şipreotul Ilie, care se intitula reprezentant al celui al Ierusalimului. Cei doisprezece episcopiaflaţi la prima şedinţă a sinodului se declarară împotriva lui Fotie. La a doua şedinţă, zece dinepiscopii partizani ai lui Fotie intrară pentru a cere iertare de greşala lor. Iertarea li s-a datîndată, şi ei luară loc cu ceilalţi. Unsprezece preoţi, nouă diaconi şi şapte ipodiaconi urmarăpe cei zece episcopi, şi li se dădu de asemenea iertare. Alţi doi episcopi sosiră la a treiaşedinţă, aşa încât sinodul era compus acum din douăzeci şi patru de episcopi, fără a se numărapreşedinţii. La a patra şedinţă doi episcopi cerură a apăra pe patriarhul Fotie. Sinodul nu voisă-i asculte. Legaţii papei susţineau că nu mai era legiuit a cerceta din nou pricina lui Fotie.Însă episcopii fotieni stăruiră să li se judece pricina. Siliţi să cedeze, legaţii au adăugat: „Săintre dar şi să asculte citindu-se hotărârea sinodală şi judecata papei Nicolae.” „Să intre”, auadăugat legaţii, „dar să stea acolo jos, la locul cel mai de pe urmă.” Senatul ceru să se aducăîncă trei sau patru episcopi din partida lui Fotie. „Primim aceasta”, ziseră legaţii, „însă cucondiţia ca ei să declare că reprezintă pe toţi ceilalţi şi că nu vor intra decât spre a ascultascrisoarea papei Nicolae.” Episcopii partizani ai lui Fotie, văzând că sinodul nu voia a-iasculta, se retraseră. Numai cei doi dintâi rămaseră, făgăduind că, dacă împăratul le-ar daliberă intrare martorilor lor, vor dovedi că Nicolae se împărtăşise cu ei când Fotie îi trimisesela Roma ca împuterniciţi ai săi. Libera intrare nu a fost învoită 149 .La a cincea şedinţă aduseră cu forţa pe Patriarhul Fotie, cinstita laudă a tuturorpreoţilor, care nu răspunse decât prin câteva cuvinte pline de demnitate, pentru a facecunoscut sinodului că nu-l recunoştea şi că nu va răspunde la învinuirile aduse împotriva lui.Fotie era încredinţat că treizeci şi trei de episcopi întruniţi din porunca împăratului, duşmanulsău, nu puteau pretinde să se răstoarne sentinţa celor trei sute optsprezece episcopi care îlproclamaseră patriarh legiuit 150 .Fotie a rămas tăcut şi senin de-a lungul şedinţelor, întrebat de ce tace, el a răspunsblând: „Dumnezeu aude glasurile celor ce rămân tăcuţi.” Trimişii papali au răspuns: „Nu o săscapi de osândă prin tăcerea ta.” Fotie a spus: „Nici Iisus nu a scăpat de osândă rămânândtăcut.”În a şasea şedinţă, singhelul Ilie se sili a dovedi că demisia dată de Ignatie era nulă.Acest fapt este important, căci el întăreşte ceea ce scrisese Fotie lui Nicolae, că Ignatie îşidăduse demisia şi că „îşi părăsise dregătoria”; totodată arătă că Ignatie îşi înţelesese datoria înîmprejurările grele în care se afla şi că imitase pe episcopii cei mari, care au ales totdeauna apărăsi o dregătorie, decât a turbura Biserica, însă din pricina slăbiciunii caracterului său elajunsese jucăria unor intriganţi şi a planurilor ambiţioase ale papilor 151 .Câţiva episcopi partizani ai lui Fotie fură introduşi la şedinţa a şasea, unde se afla şiîmpăratul. Unul dintre ei, Antim al Chesariei Capadociei, voia să respingă învinuirile aduselui Fotie însă, înainte de a vorbi liber, el a cerut chezăşie în scris de la împăratul că va fi în149 Guettée, Papalitatea schismatică, op. cit., pp. 216-217.150 Ibid., p. 217.151 Ibid., pp.217-218.40