Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Patriarhul Constantinopoluluimăreaţă, pătrunsă de Sfintele Taine şi de ideea „cerului pe pământ.” Este o Bisericăsacramentală şi de rugăciune. Apusul, punând ceva mai mult preţ pe lucrările umanităţii luiHristos, era inevitabil să aibă o corespondenţă a acestui fapt şi în Messă, care ţintea la zidireaomului şi la nevoile sale morale. Încă de la început, accentul este mai mult pe elementul deînvăţătură decât pe mistică. Era o Biserică mult mai mult marcată de sistemul acţiuniimilitante 254 .Ritualul. Există diferenţe şi în înţelegerea cuvântului „ritual”, în ce priveşte tipicul şislujbele. În sens larg şi mai adânc, „ritualul” nu este doar o culegere de rânduieli liturgice, ciinclude teologia ca şi întregul mod de organizare a vieţii bisericeşti şi religioase a unui grup.Răsăritul nu prea face deosebire între „ritual” şi „credinţă.” Apusenii, deprinşi cu analiza şiabstracţia, concep credinţa ca pe un corp de adevăruri care, definit în sine, este susceptibil dediverse expresii. Apusenii au studiat relaţia dintre simbol şi realitate, pe când răsăritenii văd ounire mult mai strânsă între cele două: pentru ei, simbolul ritual nu este altceva decât credinţaîn lucrare. Aceasta generează un tip de cucernicie care este simplă şi adâncă, nu dezvoltatăanalitic în deducţii logice şi aplicaţii practice, ci mereu revitalizată în slujbele BisericiiOrtodoxe. Este un tip de cucernicie în care înţelesul ritualului, credinţa şi Biserica se unescîntr-o unică atitudine vie. În Apus însă există instituţia cu implicaţiile ei administrative şijuridice. Răsăritul tinde să absolutizeze ritualul, pe când Apusul, interpretarea juridică, princare ritualul devine doar un mijloc 255 .Arta şi arhitectura. Bizantinii şi-au proiectat cu grijă bisericile, folosind excelentelelor cunoştinţe de geometrie, astfel încât bisericile lor nu au avut nevoie de contraforţi. Micilebiserici bizantine cu plan de cruce erau cele mai potrivite pentru slujbele ortodoxe, însăarhitectura bizantină nu a fost aleasă pentru proiectarea bisericilor apusene. Aceasta s-adatorat deosebirilor de liturghie dar şi de atitudine între Răsărit şi Apus. Apusul parcă vrea săatingă cerul şi prin construcţiile sale, astfel că a proiectat acele turnuri ascuţite avântate spreînălţimi. Biserica răsăriteană vrea să facă din clădire un locaş ideal, un microcosmos ideal aluniversului. Prin arta sacră a iconografiei răsăritenii au făcut ca până şi o biserică foarte micăsă aibă o conotaţie universală. Pereţii bisericilor ortodoxe, împodobiţi cu icoane, preschimbăzidurile în treceri către o realitate mai înaltă. Bizantinilor le plăcea să se simtă mai aproape desfinţi. Intrarea în biserică era ca o intrare în întreaga lume creştină, ca şi în viaţa creştină deapoi.Privilegiile Noii RomeÎntâiul şi al Doilea Sinod Ecumenic. Biserica Romei era deranjată şi jignită de faptulcă Patriarhii din Constantinopol doreau să fie pe picior de egalitate cu Papii. Al Doilea SinodEcumenic, ţinut în 381 la Constantinopol, declara în Canonul al III-lea: „Iar după EpiscopulRomei, întâietatea cinstei să o aibă Episcopul Constantinopolului, pentru că aceasta este NouaRomă.” Însă împăratul Theodosie I (379-395), cel ce convocase sinodul, nu invitase peepiscopii ale căror scaune se aflau în teritoriul lui Graţian, împăratul părţii apusene aImperiului Roman. A participat numai un singur episcop din Apus. Nici Papa Damasie, nicilegaţii săi nu au fost de faţă. Însă mai târziu Papa Damasie a recunoscut Sinodul, la fel ca şiPapa Hormidas. Papa Grigorie I (590-604) a recunoscut Sinodul, dar nu a primit canoanele.Numai la al doilea Sinod de la Lion (1274) canoanele au fost primite şi în Apus.Al Patrulea Sinod Ecumenic, ţinut în 451 la Calcedon, la care Papa Leon cel Mare(440-461) a fost reprezentat, a întărit drepturile Scaunului din Constantinopol. Canonul254 Yves Marie Joseph Congar, op. cit., pp. 51-52.255 Ibid., pp. 34-37 şi 119, n. 23.69