Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

84Viaţa Sfântul Fotie cel Maretesalonicean să nu fie înfuriat de aceşti trufaşi apuseni umblând ţanţoşi pe străzile lor şi prinbazare şi îmbogăţindu-se pe seama negustorilor locali. Pe deasupra, ei şi-au adus propriicapelani şi li s-a dat voie să-şi ridice biserici latine, sporind astfel mânia publică.Armata. Comandanţi şi mercenari străini luptau în armata împăratului, alcătuită dinlombarzi, francezi, englezi şi germani. Împăratul Manuil I chiar şi-a reînarmat cavaleria în stillatin. Latinii deţineau poziţii importante şi în administraţie şi diplomaţie. Un asemeneafavoritism strigător la cer displăcea grecilor, ducând la scăderea popularităţii împăratului.Cruciada a IV-a şi jefuirea Constantinopolului. Marea tragedie a Cruciadelor nueste faptul că au eşuat în misiunea lor, ci că au reuşit să distrugă Bizanţul. Oroarea jefuiriiConstantinopolului la 13 aprilie, 1204, a produs o intensă ură ce nu a putut fi uitată. Cruciadaa Patra a fost rezultatul logic al antipatiei religioase, ambiţiei politice, lăcomiei economice şiantagonismului incurabil între două popoare şi două lumi. Ocuparea capitalei bizantine decătre latini, cu aprobarea tacită a papalităţii, în aplauzele generale ale creştinătăţii apusene,dimpreună cu dezmembrarea teritoriului în folosul veneţienilor, a dat o lovitură Bizanţului dincare nu şi-a mai revenit niciodată deplin. El a fost atacat şi jefuit ca de nişte duşmani, nu ca denişte fraţi creştini.Dacă ar fi fost după ostaşii cruciaţi de rând, capitala ar fi fost atacată şi jefuită multmai devreme. Ceea ce s-a întâmplat în 1204 a fost o dramatică şi catastrofală criză care s-adovedit prea mult pentru Bizanţ. Pe neaşteptate, o armată de cruciaţi, împinşi de propriarapacitate nelegiuită şi îndemnaţi de calculata lăcomie a veneţienilor, a profitat de oconducere cu totul incapabilă la Constantinopol. Slabii împăraţi din dinastia Anghelilor (l185-1204) au fost neputincioşi să oprească ostilităţile.Cetatea, necucerită din vremea lui Constantin cel Mare, care rezistase asediuluiperşilor, arabilor, avarilor şi bulgarilor, a devenit acum prada cruciaţilor şi veneţienilor. Cândo armată cucereşte cel mai bogat oraş din lume, nu te poţi aştepta la o purtare bună. Ei aujefuit vreme de trei zile, furând, violând şi desfătându-se mai ales cu torturarea preoţilorortodocşi. Comori fără de preţ au fost risipite printre cuceritori şi multe au fost distruse cubarbarie.Istoricul francez al Cruciadei a Patra, Villehardouin, comenta: „De la facerea lumii,niciodată nu s-a luat din vreo cetate o asemenea pradă uriaşă.” Scriitorul bizantin NikitaHoniatis comenta: „Chiar şi saracinii sunt blânzi şi milostivi” în comparaţie cu aceste creaturi„ce poartă crucea lui Hristos pe umărul lor.” Ei au venit din Apus să lupte cu necredincioşiiturci, dar s-au abătut din cale ca să jefuiască cea mai mare dintre cetăţile creştine.Sfintele moaşte, multe adunate chiar de Sfânta Elena, au fost cărate în Franţa.Manuscrise de preţ, multe din ele singurele copii păstrate ale unor opere clasice greceşti şiromane, au fost puse pe foc. Aghia Sofia, universal slăvită a fi printre cele mai frumoasebiserici ale creştinătăţii, a fost scena celebrării victoriei jefuitorilor beţi. Comorile bisericii aufost nimicite sau furate iar altarele ei au fost folosite ca mese de joc. Unii dintre cheflii, înnecuviincioasa lor petrecere, au adus o prostituată şi au pus-o pe tronul patriarhal. Ce ironie caarmatele cruciaţilor, care îşi începuseră campania cu scopul mărturisit de a salva locurilesfinte de necredincioşi, să pângărească acum Constantinopolul care era afierosit MaiciiDomnului!După ce au răvăşit şi jefuit marea Cetate, latinii au purces să întemeieze un ImperiuLatin cu un împărat franc şi un vicerege veneţian cu care să împartă puterea. Tragica evoluţiea masacrului din 1204 a fost încununată de instalarea unui patriarh veneţian laConstantinopol, Thomaso Morosini (1204-1211). Cei mai mulţi dintre clericii greci au fostdeposedaţi de proprietăţile bisericeşti şi oamenii au fost siliţi să accepte supremaţia BisericiiRomei. În special, grecilor li se cerea să rostească Crezul cu Filioque, iar Sfânta Liturghieavea să fie săvârşită cu pâine nedospită. La începutul cuceririi, Papa Innochentie al III-lea(l198-1216) a poruncit ca grecii să fie lăsaţi să-şi păstreze ritualurile, dar acest lucru nu s-a