Viaţa Sfântului Fotie cel Mare - K

Viaţa Sfântul Fotie cel Mareîntreagă Sfântă Treime. (...)Vă poftim şi vă cerem a vă alătura la sfat cu noi. (...) O dată ce vom smulge aceastănecinstire, putem nădăjdui că nou-botezaţii bulgari se vor întoarce la Credinţa ce au primitmai întâi. Şi nu numai ei, ci şi aşa-numiţii Rus, popor cumplit odinioară; că tocmai acum eileapădă credinţa lor cea păgânească şi trec la Creştinism, primind episcopi şi păstori de la noi,ca şi toate obiceiurile creştineşti. (...)Pe deasupra, am primit o epistolă sinodală din ţinuturile Italiei, pomenind multelucruri grele împotriva Episcopului Romei. Prin aceasta, ortodocşii ce locuiesc acolo ne cersă-i slobozim de marea lui tiranie, căci rânduială Bisericii este călcată şi legea sfântă estedispreţuită. Tot aşa ne-au spus mai demult şi unii călugări veniţi la noi de acolo. (...)” 144În această epistolă Fotie, elocventul dascăl, tăind mrejele ereziei în două, ca o sabie cudouă tăişuri ascuţite de adevăr şi de harul lui Dumnezeu, învinuia Biserica Romei de rătăciriîn Liturghie şi în rânduiala bisericească şi mai ales ataca dogma lui Filioque. Papa, carenădăjduia să-l cheme pe Fotie la judecată înaintea tribunalului său, era acum el însuşi învinuitde erezie 145 .Sinodul din 867Conflictul între Roma şi Constantinopol ajunsese la culme. Fotie lupta nu numaipentru autonomia Bisericii Bizantine, ci şi pentru cele mai vitale interese ale imperiului,împăratul Mihail al III-lea i-a oferit tot sprijinul. Mihail a trimis Papei o scrisoare în caredeclara credinţa bizantină în propria neatârnare şi supremaţie. El mai cerea, sub formă deultimatum, ca hotărârea papală împotriva lui Fotie să fie retrasă. De asemenea scria pe un tonfoarte tăios că bizantinii resping pretenţia Romei la supremaţie.În Biserica lui Hristos, Capul este Domnul nostru Iisus Hristos. El este Cel cecârmuieşte Biserica Sa prin Duhul Sfânt, prin drepţii Săi şi prin Sinoade.Ca urmare a scrisorii enciclice a Patriarhului Fotie, în vara lui 867 s-a convocat unmare sinod ecumenic, cuprinzând cam o mie de episcopi, clerici şi monahi. Printreparticipanţi se aflau şi trei episcopi din Apus, episcopul-exarh al Ravenei şi arhiepiscopii deTreva şi de Colonia, care se adresaseră lui Fotie pentru a dobândi sprijinul său faţă dedespotismul lui Nicolae 146 .Multe au fost pricinile întemeiate pentru ca Sinodul să-l excomunice pe Papa Nicolae Işi să osândească obiceiurile bisericeşti romane: pretenţia Papei la întâietate, acţiunile saleinsultătoare la adresa Bisericii Răsăritene, ocuparea papală a Bulgariei, învăţăturile eretice alemisionarilor franci trimişi de el şi adăogirea înnoitoare a lui Filioque.La sinod s-a dat citire scrisorilor lui Nicolae şi cu toţii l-au recunoscut nevrednic deepiscopat, rostindu-se asupra lui excomunicarea şi anatema. Hotărârea împrotiva lui Nicolaeera o excomunicare, nu o depunere. Deşi osândirea lui Fotie de către Nicolae în 863 eranedreaptă, judecata acestui sinod era canonică. Orice Biserică are dreptul să despartă de laîmpărtăşirea ei pe cei ce ea îi socoteşte vinovaţi, şi să nu-i mai privească drept episcopi 147 .Sinodul a mai respins dogma francă a purcederii Duhului Sfânt ca eretică. Sinodul a maideclarat amestecul latinilor în treburile Bisericii Bizantine ca nelegitimă.Împăratul german Ludovic al II-lea (cca. 825-875), recunoscut ca împărat al Apusuluicu consimţământul împăraţilor Mihail al III-lea şi Vasile I, a fost solicitat să intervină şi să-ldepună pe Papa Nicolae I. Însă în acelaşi an, la 13 Noiembrie, 867, Papa a murit, fără a fiînştiinţat de hotărârile sinodului. Urmaşul său a fost Papa Adrian al II-lea (867-872).144 Ibid., pp. 52-54. PG 102, 721-741.145 Ostrogorsky, History of the Byzantine State, op. cit., pp. 205-206.146 Guettée, Papalitatea schismatică, op. cit., p. 215.147 Ibid.38