Referenţi ştiinţifici - Muzeul Judeţean Satu Mare

Satu Mare – Studii şi Comunicări Ştiinţele Naturale -– Vol. VI (2005)
comunicate în cursul acestui an. Aceste eforturi,
depuse în colaborare de echipe din mai multe ţări,
sunt direcţionate în studiul anomaliilor cromozomiale
şi ale genelor alelele transmise parental sau maternal,
studiul fiind efectuat pe probe de ADN recoltate de la
pacientele afectate cu endometrioză şi rudele lor de
gradul I (în special părinţi şi surori – aşa-numitele
triade), dar şi la alte rude afectate de endometrioză. Se
investighează de asemenea şi polimorfismul genetic al
unui număr foarte mare de gene posibil implicate în
etiologia endometriozei.
Un studiu similar se desfăşoară în Islanda, premizele
pentru obţinerea unor rezultate interesante fiind
foarte bune: populaţie redusă, cunoaşterea arborelui
genealogic şi a relaţiilor familiale, evidenţa
computerizată a populaţiei şi a datelor medicale,
posibilitatea obţinerii de probe ADN de la persoanele
afectate şi de la rudele lor etc. O primă comunicare
interesantă se referă la riscul crescut pe care îl au
persoanele feminine cu rude afectate de
endometrioză, fiind primul studiu care dovedeşte
transmiterea acestui risc şi la veri primari, sprijinind
astfel ipoteza transmiterii multifactoriale, poligenice a
endometriozei.
Mai multe studii au încercat să evidenţieze o posibilă
anomalie cromozomială la nivelul ţesutului
endometriozic comparativ cu cel endometrul eutopic.
Au fost folosite mai multe tehnici şi analize
citogenetice: alterarea heterozigotică, hibridizarea in
situ cu fluorescenţă sau hibridizarea genomică
comparativă. Într-unul din studii, pe 33 de probe de
ţesut endometriozic, au fost constatate anomalii
cromozomiale la nivelul cromozomilor 9p, 11q şi 22q,
regiuni purtătoare ale unor gene supresoare tumorale.
Un alt studiu pe 8 probe de la paciente cu stadii
avansate de endometrioză a relevat o proporţie mult
mai mare a aneuploidiei cromozomului 17 (65%) faţă
de lotul control (25%). Bischoff şi echipa sa au
raportat şi ei anomalii ale cromozomului 17 cu
pierderea centromerului acestuia (14 probe de la
paciente cu stadii avansate de boală) dar şi pierderea
locusului pentru gena supresoare tumorală p53.
Un factor cunoscut pentru creşterea riscului de
apariţie a endometriozei este obstruarea fluxului
normal menstrual cu accentuarea refluxului tubar,
anomalie întâlnită atât în stenoza cervicală cât şi în
tulburările de dezvoltare ale sistemului müllerian.
Agenezia mülleriană a fost asociată cu modificarea
metabolismului galactozei datorită unei mutaţii a
enzimei galactoz-1-fosfat-uridil-transferaza (GALT).
S-a constatat că prezenţa alelelor N314D şi Q188R
este răspunzătoare de activitatea redusă a acestei
enzime, cercetări recente sugerând posibila implicare a
acestei anomalii în infertilitatea din endometrioză.
Cramer şi echipa sa au descoperit prezenţa alelei
N314D la 30% din pacientele cu endometrioză (un lot
de 33 paciente) şi infertilitate faţă de doar 14% în lotul
control (111 femei sănătoase).
Este cunoscută deja implicarea moleculelor de
adeziune (caderine, integrine, moleculele de adeziune
intercelulară – ICAM) în aderarea celulelor
endometriale ectopice la substratul peritoneal sau
ovarian, precum şi rolul lor în dezvoltarea implantelor
endometriozice şi extinderea acestora, mecanisme
asemănătoare diseminării celulelor neoplazice fiind
observate şi în cazul endometriozei. Dacă în cazul ecaderinei
se consideră că absenţa exprimării ei în
ţesutul endometriozic este datorată prezenţei unor
substanţe inhibitoare la nivelul lichidului peritoneal şi
nu s-a putut stabili o corelaţie cu o mutaţie genică
(posibilă în cazul carcinoamelor care prezintă aceeaşi
anomalie a moleculelor de adeziune), în cazul ICAM-
1, un studiu recent evidenţiază frecvenţa crescută a
polimorfismului alelei G/R241 la femeile cu
endometrioză severă (8,6%) faţă de lotul control
(2,8%).
După aderare, invazia celulelor endometriale ectopice
în mezoteliul subiacent este pasul următor în
formarea implantului endometriozic. Acet proces este
favorizat de exprimarea crescută a
metaloproteinazelor matriceale (MMP), enzime
proteolitice responsabile de alterarea structurii
normale a membranei bazale şi a matricei conjunctive
subiacente (laminină, fibronectină, colagen), în
absenţa acţiunii protectoare normale a inhibitorilor
MMP. Exprimarea crescută a izoenzimei MMP-3 a
fost evidenţiată la femeile cu endometrioză dar se
pare în legătură cu concentraţia crescută de
interleukină-1 (IL-1) în lichidul peritoneal [24] şi nu ca
rezultat al unei anomalii genetice.
Persistenţa celulelor endometriozice în cavitatea
peritoneală şi extinderea leziunilor se pare că sunt
favorizate de o serie de modificări imunologice locale
şi generale. Astfel , la femeile cu endometrioză se
constată o scădere a activităţii de clearance a
macrofagelor şi celulelor natural killer (NK), probabil
corelată cu nivelul crescut de ICAM-1. De asemenea,
activarea monocitelor şi sinteza de citokine este
considerabil mai mare la femeile cu endometrioză
decât la cele neafectate, un posibil rol stimulator
avându-l moleculele de tip RANTES şi MCP-1.
Secreţia de citokine implică producţia crescută la nivel
local peritoneal a mai multor substanţe de tipul
mediatorilor inflamaţiei, interleukinelor (IL-1, IL-6,
IL-8, IL-10), factorilor de creştere, factorilor
angiogenici etc. Studiile referitoare la polimorfismul
alelelor posibil implicate în aceste modificări
imunologice a eşuat în a găsi o corelaţie statistic
semnificativă.
S-a încercat şi stabilirea unei relaţii între endometrioză
şi antigenele HLA dar rezultatele studiilor au fost
neconcludente sau controversate. Astfel, Ishii şi
colaboratorii au găsit o asociere semnificativă statistic
între alela HLA-DQB1*0301 şi endometrioză
(p=0,004), prevalenţa acesteia în lotul studiat fiind de
16,3% faţă de 8,3% în lotul control [26], precum şi
pentru alela HLA-DRB1*1403 (6% în lotul caz faţă
de 1,7% în lotul control).
Dmwoski a susţinut că endometrioza este rezultatul
unei anomalii imune celulare transmise ereditar, iar
intensitatea acestei anomalii influenţează precocitatea
şi gravitatea bolii. Unii autori au raportat o asociere
148