Referenţi ştiinţifici - Muzeul Judeţean Satu Mare

Satu Mare – Studii şi Comunicări Ştiinţele Naturale -– Vol. VI (2005)
ORGANIZAREA FURNIZĂRII SERVICIILOR DE SĂNĂTATE ÎN ROMÂNIA
Mircea SOLOVĂSTRU¹, A. SOLOVASTRU², NAGY Agnes 3,
1 - UMF Târgu –Mureş, 2 - Universitatea Dimitrie Cantemir Tg –Mure, 3 - U.B.B. Cluj
Summary
In the current material are reviewed, in a succint form, the way of organization and evolution of the delivery
system for the health services in Romania, after the year 1989.
The specific problems of the crossing from a centralized health system to one based on the social insurances
health are been showed and there are been acknowledged the following:
- The reform in the sanitary area lasted long time and was hesitant, the transition is still taking place;
- The primary medical assistance and the special attendances ambulatory services are neglect and sub
financed, in the favour of the hospitals;
- The majority sanitary units are still in the states patrimony;
- The absence of a real competition on the contract health services market, both between purveyor
and buyers (houses of insurance).
Sectorul sanitar din ţara noastră a fost conceput ca un
serviciu public cu caracteristici deosebite, care se
bazează pe o implicare directă a statului în
administrarea şi finanţarea activităţilor de ocrotire a
sănătăţii.
Până în anul 1998, sistemul de sănătate publică din
România a fost unul centralizat, moştenit de la
regimul comunist, fiind o variantă a modelului
sovietic (tip Semaşko).
Ministerul Sănătăţii avea în responsabilitate atât
coordonarea domeniului sanitar, cât şi alocarea
surselor financiare necesare funcţionării acestuia.
Odată cu trecerea la un sistem de asigurări sociale de
sănătate, sarcina finanţării (în cea mai mare parte)
serviciilor de îngrijire a sănătăţii, a revenit caselor de
asigurări.
Începând cu anul 1999, principalii protagonişti ai
sistemului sunt:
- furnizorii de servicii de sănătate (medicii)
- consumatorii acestor servicii (pacienţii)
- administraţia de sănătate (terţul plătitor – casele de
asigurări sociale, Ministerul Sănătăţii, alte
organisme şi instituţii de reglementare şi mediere:
Colegiul Medicilor etc.)
Furnizorii serviciilor de sănătate sunt numeroşi, iar
diferenţierea lor se poate face în funcţie de tipul şi
complexitatea activităţilor de asistenţă medicală pe
care le desfăşoară.
Astfel, ţinând cont de tipul sistemului de furnizare,
serviciile de îngrijire a sănătăţii, sunt structurate pe trei
niveluri:
- asistenţă medicală primară
- îngrijiri ambulatorii de specialitate
- asistenţă terţiară (servicii spitaliceşti).
Asistenţa medicală primară este oferită de către
medicii generalişti (şcolari, de întreprindere), medici
de familie sau de furnizorii îngrijirilor la domiciliu.
Până în anul 1998 serviciile de îngrijiri primare ale
sănătăţii erau furnizate în cea mai mare parte de o
reţea naţională de dispensare, cuprinzând peste 6000
de unităţi. Acestea aparţineau Ministerului Sănătăţii şi
erau administrate de spitalul local, pe raza teritorială a
căruia sa găseau.
Dispensarele de aceste tip furnizau servicii de îngrijiri
primare de sănătate populaţiei dintr-un anumit
teritoriu arondat (copii până la 5 ani, pensionari,
şomeri, femei casnice).
La aceste dispensare locale se adăugau şi cele şcolare
ce ofereau asistenţă primară elevilor şi personalului
din învăţământ, precum şi cele de întreprindere, care
furnizau servicii de îngrijire pentru sănătatea
angajaţilor uneia sau mai multor unităţi economice.
Pacienţilor nu li se permitea să aleagă dispensarul sau
medicul de familie, ei fiind arondaţi la aceste unităţi în
funcţie de locul de muncă şi domiciliu.
Reforma sistemului de sănătate, demarată în anul
1998, a adus o serie de modificări ale organizării şi
furnizării asistenţei medicale primare în România.
Astfel s-a clarificat statutul medicului de familie,
acesta devenind din salariat de stat un profesionist
independent, cu practică privată. Pacienţilor li s-a
acordat dreptul de a-şi alege şi/sau schimba medicul
de familie.
Medicii au început să fie plătiţi diferenţiat, atât în
funcţie de numărul de pacienţi înscrişi pe listă, cât şi
de numărul şi tipul de servicii de îngrijire pentru
sănătate furnizate acestora pe baza contractelor
încheiate cu casele de asigurări sociale.
Ţinând cont de apariţia şi dezvoltarea sectorului
privat în domeniul asistenţei medicale primare, noua
legislaţie a sănătăţii a reglementat şi modul de
organizare al cabinetelor de asistenţă medicală, atât
publice cât şi particulare, acestea putând fi înfiinţate în
una din următoarele variante:
- cabinete medicale individuale, în care un singur
doctor furnizează toate serviciile de îngrijire
pentru sănătate şi răspunde legal de activităţile
cabinetului;
- cabinete grupate, unde mai mulţi medici folosesc
în comun acelaşi spaţiu şi echipamente, având
însă activităţi medicale separate, de care sunt
legal răspunzători;
352