Referenţi ştiinţifici - Muzeul Judeţean Satu Mare

Satu Mare – Studii şi Comunicări Ştiinţele Naturale -– Vol. VI (2005)
membre, cu peste un procent mai mari decît cu un
deceniu înainte, iar tendinţa de creştere se menţine [
10].
Pe de altă parte, speranţa de viaţă este mai mare astăzi
decât oricând, în aproape oricare ţară de pe glob,
pentru toate grupele de vârstă (de la nou născuţi la
vârstnici) [4, 8].
Aşa cum se poate observa din tabelul următor,
conform unui raport din 1999 al Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, speranţa de viaţă a unui nou
născut este mai mare (pentru ambele sexe) în cazul
Japoniei, care este însă urmată îndeaproape de o serie
de ţări europene [4]:
Tab. 1. Speranţa de viaţă pentru copiii născuţi în anul
1999 [4]
Speranţa de viaţă pentru copiii născuţi în anul 1999
(Date colectate din 191 ţări de căre O.M.S. în anul
2000)
#1 Japonia 74,5 ani
#2 Australia 73,2 ani
#3 Franţa 73,2 ani
#4 Suedia 73,0 ani
#5 Spania 72,8 ani
#6 Italia 72,7 ani
#7 Grecia 72,5 ani
#8 Elveţia 72,5 ani
… … …
#12 Canada 72,0 ani
… … …
#24 USA 70,0 ani
… … …
#176 Namibia 35.6 ani
… … …
#191 Sierra Leone 25.9 ani
Rata de creştere a speranţei de viaţă în majoritatea
acestor ţări dezvoltate nu pare să dea semne de declin.
Direct asociată acestei creşteri a speranţei de viaţă
este, evident, creşterea ponderii populaţiei cu vârsta
de peste 65 de ani. La nivelul anului 1999, proporţia
relativă a acestei grupe de vârstă atingea valori
cuprinse între 14-17% din totalul populaţiei, în
contextul în care anumite ţări europene (ţările
nordice) au cel mai ridicat procentaj de persoane
vârstnice din lume. De asemenea, experţii se aşteaptă
la o creştere a acestui procent la valori cuprinse între
20-24% în următorii 25-30 de ani [6].
O îmbunătăţire a calităţii vieţii, inclusiv prin
intermediul unei diete adecvate şi adaptate cerinţelor
fiecărei persoane, trebuie să însoţească creşterea
speranţei de viaţă, respectiv procentul crescut de
persoane vârstnice din totalul populaţiei, dacă se
doreşte un control şi/sau un management mai bun al
costurilor legate de îngrijirea sănătăţii.
III. De la noile concepte în domeniul nutriţiei la
“alimente funcţionale” (eng. functional
foods/alicaments)
Multitudinea de alimente şi produse alimentare
disponibile astăzi consumatorilor individuali le oferă
acestora accesul la o mare varietate de componente
complexe, atât nutritive cât şi non-nutritive, existente
în hrană.
208
Unele dintre aceste componente pot avea potenţiale
efecte benefice asupra sănătăţii şi/sau “stării de bine” a
indivizilor, respectiv pot reduce riscul sau întârzia apariţia
unor boli, cum sunt bolile cardiovasculare, cancerul sau
osteoporoza [6, 11].
Progresele înregistrate în ştiinţa şi tehnologia nutriţiei
furnizează acum industriilor de profil noi metode, tot mai
sofisticate, de control şi modificare a structurii fizice sau
compoziţiei chimice a produselor alimentare cu scopul de
a induce o serie de efecte benefice asupra sănătăţii. Astfel
s-a născut, nu întâmplător în Japonia, la mijlocul anilor
‘80 conceptul de “alimente funcţionale” - alimente menite să
aibă tocmai astfel de potenţiale efecte benefice asupra
sănătăţii. [5].
IV. Scurt istoric al evoluţiei domeniului “alimente
funcţionale” pe plan mondial
Evoluţia noilor concepte în domeniul nutriţiei descrise
mai sus, au determinat, încă din anii ’80, o serie de
autorităţi naţionale din domeniul sanitar ale mai multor
ţări dezvoltate (Japonia, USA, Canada, mai nou UE) să
încurajeze cercetările în domeniul efectelor fiziologice ale
produselor şi ingredientelor alimentare, simultan cu
încercările de reglementare legislativă ale acestui domeniu
[1].
În Japonia, cercetările în domeniul alimentelor
funcţionale au început încă din primii ani ai deceniului
1980-1990, când au fost iniţiate şi finanţate de guvern 86
de programe intitulate “Systematic analysis and
development of food functions”. Câţiva ani mai târziu,
Ministerul Educaţiei din Japonia a finanţat o serie de alte
programe şi studii intitulate “Analysis of physiological
regulation function of food”, respectiv “Analysis of
functional foods and molecular design”.
Aceste studii şi cercetări au dus la formularea conceptului
de “alimente cu utilizare specifică în domeniul sănătăţii”
(în engleză Foods for Specified Health Use –FOSHU ).
Aceste tipuri de alimente au fost incluse ca fiind una
dintre cele patru categorii de alimente reglementate de
“Legea de îmbunatăţire a nutriţiei”, sub numele de
“alimente cu utilizare în cazul unor diete speciale” (de
exemplu alimente care ajută la îmbunătăţirea stării de
sănătate şi pentru care este permisă afişarea pe eticheta
produsului a anumitor efecte benefice). Pentru a putea
acorda un statut oficial afirmaţiilor legate de efectele
benefice asupra sănătăţii, firma producătoare trebuie să
prezinte autorităţilor competente (ce funcţionează sub
patronajul Ministerului Sănătăţii din Japonia), o serie de
dovezi ştiinţifice care să demonstreze existenţa efectelor
respective [1].
Odată obţinute acele aprobări, pe eticheta produsului este
afişat un simbol special, ce indică consumatorului că
afirmaţiile prezentate pe ambalajul/eticheta produsului au
aprobarea autorităţilor guvernamentale competente.
La începutul anilor ’90 o serie de reglementări specifice
pentru domeniul alimentelor funcţionale au fost adoptate
şi în Statele Unite, respectiv în Canada [1, 2].
În USA, afirmaţii de tipul „reduce riscul apariţiei
anumitor boli” au fost acceptate pe etichetele anumitor
produse alimentare începând cu anul 1993. Aceste
alimente conţineau o serie de componente/compuşi