Referenţi ştiinţifici - Muzeul Judeţean Satu Mare

Satu Mare – Studii şi Comunicări Ştiinţele Naturale -– Vol. VI (2005)
1. principiul diviziunii muncii, potrivit căruia, cu
cât gradul de specializare în execuţia muncii
este mai mare, cu atât va fi mai mare eficienţa;
2. principiul autorităţii şi responsabilităţii :
autoritatea managerilor decurge din dreptul lor
de a da ordine şi trebuie însoţită întotdeauna
de responsabilitate;
3. principiul disciplinei, care explicitează că
regulile şi normele ce guvernează viaţa
organizaţiei trebuie respectate;
4. principiul salarizării, potrivit căruia
compensarea pentru munca prestată trebuie să
mulţumească atât angajatul cât şi organizaţia;
5. principiul unităţii de comandă, adică, fiecare
angajat trebuie să primească ordine de la un
singur şef; încălcarea acestui principiu
generează „dualitatea” comenzii şi conduce la
disensiuni, neîncredere, confuzie etc.
6. principiul subordonării interesului individual
celui de grup;
7. principiul centralizare- descentralizare. Potrivit
acestui principiu, trebuie realizat un echilibru
sensibil între cele două, astfel încât să se
acorde subordonaţilor suficientă autoritate
pentru desfăşurarea muncii lor;
8. principiul existenţei unui singur conducător de
nivel superior;
9. principiul ordinii – oamenii şi ceilalţi factori de
producţie trebuie să se afle la locul potrivit şi
la momentul potrivit;
10. principiul echităţii : echitatea este cea care
trebuie să guverneze relaţiile dintre şef şi
subordonat;
11. principiul stabilităţii forţei de muncă – ca o
condiţie a eficienţei ridicate;
12. principiul unităţii de sens a organizării prin
formarea spiritului de echipă;
13. principiul iniţiativei – managerii au rolul de a
încuraja iniţiativa membrilor organizaţiei;
14. principiul ierarhiei, potrivit căruia autoritatea
scade de-a lungul traseului dintre managerul
de vârf şi nivelele de jos ale organizaţiei;
Managementul birocratic
Are la bază lucrarea lui Max Weber “Teoria
organizaţiilor economice şi sociale” . Principalele
caracteristici ale acestui curent managerial sunt
următoarele:
- se bazează pe un întreg set de reguli şi
reglementări care permit managementului de
nivel superior să coordoneze activitatea celor
de nivel mediu şi prin aceasta activitatea
nemijlocită a muncitorilor;
- evaluarea obiectivă a activităţii lucrătorilor pe
baza performanţelor şi experienţei şi nu pe
baze subiective, emoţionale, personale;
- existenţa diviziunii muncii foarte clar
reglementată, fiecare individ îndeplinindu-şi
sarcinile potrivit specializării şi experienţei;
- structura ierarhică piramidală în care puterea şi
autoritatea cresc cu fiecare nivel al ierarhiei;
- autoritatea diferiţilor manageri decurge din
legi, reglementări, care impun un anumit
comportament din partea lor şi a
subordonaţilor;
- continuitatea raporturilor dintre organizaţie şi
membri ei pe durata activă a vieţii acestora
atâta timp cât le corespunde calificarea;
- raţionalizarea utilizării resurselor pentru
realizarea obiectivelor organizatorice.
Gradul de birocratizare a unei organizaţii depinde de
intensitatea aplicării caracteristicilor de mai sus fiind
prezentă la multe organizaţii din zilele noastre.
Între cele trei tipuri de şcoli de management
tradiţional sunt deosebiri şi asemănări:
Deosebiri
Dacă Taylor pune accentul pe muncitori ca o anexă a
maşinii, Werber pune accentul pe reguli şi
reglementări, pe legi şi respectarea instrucţiunilor, iar
Fayol e convins că managerii sunt actorii principali în
organizaţie.
Asemănări
Aspectele formale (oficiale) ale organizaţiei sunt
accentuate în egală măsură de cele trei curente de
opinii: diviziunea muncii, organizarea ierarhică,
accentul pe performanţă, neglijarea relaţiilor informale
sau sociale din cadrul organizaţiei sau a aspectelor
psihologice ale muncii, evidenţierea rolului puternic,
autoritar al managerilor.
Managementul comportamental (behaviorist)
Începuturile schimbării concepţiilor tradiţionale ale
managementului organizaţiei se leagă de cercetările
întreprinse de un grup de specialişti de la
Universitatea Harvard, sub conducerea lui Elton
Mayo.
În 1920 s-a început un experiment care urmărea să
descopere efectele iluminatului asupra productivităţii
muncii, experiment efectuat la atelierele Howthorne
aparţinând de Western Electric. Primele rezultate au
fost cel puţin „curioase” întrucât grupul cercetat şi
grupul „martor” au obţinut creşterea productivităţii
muncii pe măsura creşterii intensităţii luminii. Însă,
productivitatea muncii a continuat să crească şi când
intensitatea luminii a scăzut până la nivelul la care nu
se mai putea lucra.
Concluzia a fost că nu mediul fizic al muncii, în speţă
iluminatul, este factorul determinant al creşterii
productivităţii muncii.
O nouă etapă de cercetare a fost efectuată între anii
1927 – 1932, împreună cu F. Roethlisberger, prin care
Mayo, constituind din nou două grupuri de
muncitoare ce lucrau în camere separate şi în condiţii
diferite, a încercat să găsească răspuns la întrebări de
genul:
- sunt necesare pauzele de odihnă?
- salariaţii evită oboseala?
- este necesară scurtarea zilei de muncă?
- care este atitudinea muncitorilor faţă de muncă
şi faţă de companie?
- de ce scade producţia după amiază?
332