BULETINUL POMPIERILOR Nr. 1/2012 - IGSU

DINCOLO DE PREVENIREA PANICII: RĂSPUNSULEMOŢIONAL ŞI COMUNICAREA ÎN SITUAŢIIDE URGENŢĂ ŞI RISCIng. Marin BÎLDEACentrul Zonal de Pregătire de Protecţie Civilă CraiovaÎn majoritatea situaţiilor de urgenţă şi risc, reacţia cel mai des întâlnită este apatia – poziţiade indiferenţă faţă de eveniment. Preocupările în sensul reducerii apatiei – publicul să recunoascăexistenţa riscului, să fie preocupat de acesta şi să acţioneze în consecinţă – constituie, în general,misiunea specialiştilor în domeniul comunicării riscului. Este, de asemenea, misiunea educatorilorşi comunicatorilor în domeniul riscului în funcţie de categoria acestuia.Sunt destule împrejurări în care publicul chiar recunoaşte existenţa riscurilor, devinepreocupat de acestea, uneori îngrozit, precum şi revoltat. Riscurile care generază un asemenearăspuns emoţional au câteva caracteristici comune considerate a fi factori care „deranjează” publiculşi creează un disconfort în rândurile acestuia. Astfel, riscurile cu un grad ridicat al interesului dinpartea publciului sunt, de regulă, mai coercitive decât voluntare, mai de temut decât superficiale,controlate independent de voinţa publicului, gestionate de organizaţii mai puţin de încredere.Preocuparea publicului pentru riscurile care induc o asemenea percepţie este independentă denivelul efectiv, tehnic al riscului.Unul dintre factorii de disconfort pentru public este distincţia între riscurile cronice,repetate, cotidiene şi cele catastrofice. În general, acelaşi nivel tehnic al riscului generează mult maimultă vulnerabilitate dacă este concentrat în spaţiu şi timp decât dacă este răspândit şi lent. Înmajoritatea situaţiilor de urgenţă, care au la origine aceste riscuri, publicul experimentează diferiteforme ale răspunsului emoţional dincolo de reacţii normale. O posibilă formă a acestui „extrem dedincolo de extrem” este panica. O formă comună – datorită faptului că panica e mai rară ca apariţie– este refuzul. Comunicatorii în domeniul riscului uzual nu este necesar să fie preocupaţi prea multde manifestarea panicii sau refuzului; apatia şi disconfortul sunt adversari mai de temut. Cu toateacestea, urgenţele actuale impun planificarea comunicării în sensul diminuării efectelor panicii saurefuzului ca posibilităţi adiţionale de comunicare.1. Frica, panica şi refuzulPrimul răspuns emoţional în faţa unui risc este frica. Teama – în special teama pentrupropria persoană şi pentru cei din jur. Stările emoţionale din familia „teamă” pot fi prezentate cadomeniul: apatie, preocupare, frică, teroare, panică, refuz.Comunicarea obişnuită în domeniul riscului nu trece aproape niciodată de primele trei reacţiidin listă. Astfel, dacă publicul este prea apatic se încearcă ridicarea gradului de preocupare – uzândîn anumite situaţii chiar de teamă sau, în altele, de alte stări emoţionale. Şi dacă publicul este preaînspăimântat se încearcă diminuarea gradului de preocupare al acestuia, eventual prin inducereaunei stări de apatie. De remarcat că aceste activităţi depind de două aspecte: cât de preocupat estepublicul (sau cât se estimează că ar putea fi preocupat) şi care este nivelul dorit de preocupare.Diferite puncte de vedere cu privire la aceste două aspecte implică diferite strategii de comunicare ariscului.În situaţii de urgenţă şi risc atunci când este ameninţată viaţa sau sănătatea publicului, apatianu este, de regulă, un scop al comunicării. În faza preeveniment – atunci când mesajele se referă înspecial la o posibilă urgenţă în viitorul apropiat – comunicatorii doresc, de regulă, un interes maimare pentru situaţia creată. De fapt, ceea ce se doreşte este un interes mai ridicat, eventual chiar o103