BULETINUL POMPIERILOR Nr. 1/2012 - IGSU

) greşelile, care sunt acţiuni neintenţionate ale organizaţiei pe care un agent extern încearcăsă le transforme într-o criză (ambiguităţi, manipulări, ezitări); spre exemplu, declaraţiile neatenteale liderilor politici sau neglijenţele din instituţiile spitaliceşti, militare, universitare etc.;c) transgresiunile, care sunt acţiuni intenţionate, comise de organizaţii care în mod conştientîncalcă reguli de comportament anterior asumate (ascunderea unor informaţii de interes public,distribuirea de produse periculoase, eludarea legilor); spre exemplu, scandalurile SAFI şi FNI saucel al diplomelor false;d) terorismul, care se referă la acţiuni intenţionate, realizate de actori externi, cu scopul de aafecta în mod direct o anumită organizaţie (prin afectarea angajaţilor sau a clienţilor) sau în modindirect (prin reducerea vânzărilor, tulburarea procesului de producţie); spre exemplu, asasinarealiderului sindical de la Tepro Iaşi. 15Programele de răspuns la criză, gândite şi aplicate de departamentul de relaţii publice, trebuiesă se bazeze pe diferite strategii de comunicare, în măsură să influenţeze publicul şi să schimbe modulîn care acesta interpretează acea criză. În consecinţă, pentru specialiştii în relaţii publice, crizareprezintă un teren predilect pentru conceptualizarea şi aplicarea unor strategii de comunicare vizândlimitarea sau stoparea daunelor.Amploarea evenimentului sau problemei poate fi atât de mare sau de importantă încâteclipsează toate celelalte activităţi ale organizaţiei pe timpul perioadei în discuţie. Într-o criză,încrederea publicului în organizaţie şi controlul factorilor de răspundere asupra fenomenelor înderulare se află la cote foarte reduse. Daunele actuale sau potenţiale asupra organizaţiei suntconsiderabile şi organizaţia nu poate, de una singură, să pună capăt crizei. 16Experienţa a arătat că, în ciuda tuturor precauţiilor luate pentru stoparea sau controlarea uneisituaţii de criză, de obicei aceasta scapă de sub control şi ia amploare. În aceste condiţii ea poate aduceprejudicii grave organizaţiei, dacă nu este gestionată corect din punct de vedere al comunicării. Altfelspus, o bună comunicare în timpul crizei poate să atenueze şi chiar să împiedice reacţiile negative alepublicului.Gestionarea eficientă a crizei va fi efectuată secvenţial. Principala preocupare într-o crizătrebuie să fie siguranţa publică. Un eşec la adresa siguranţei publice intensifică daunele unei crize.Reputaţia şi grija financiară sunt luate în considerare după ce siguranţa publică a fost restabilită.Gestionarea crizelor este un proces conceput pentru a preveni sau a diminua pagubele pecare o criză le poate produce între o organizaţie şi părţile afectate. Ca proces, gestionarea crizei, nuînseamnă doar un singur lucru. Gestionarea crizelor poate fi împărţită în trei etape:1) de precriză;2) răspunsul la criză;3) postcriză.Faza de precriză este preocupată de prevenire şi pregătire.Răspunsul la criză este atunci când managementul trebuie să răspundă la o criză.Faza postcriză caută modalităţi de a se pregăti mai bine pentru următoarea criză şiîndeplineşte angajamentele asumate în timpul crizei, inclusiv transmiterea de indicaţii. Aceste treifaze de gestionare a crizelor servesc drept cadru de organizare pentru început. 17Cu anumite nuanţări, majoritatea opiniilor care se referă la definirea etapelor evoluţieicrizelor, evidenţiază în general trei etape şi anume: antecriza (etapa preliminară crizei), crizaefectivă (etapa critică) şi postcriza (etapa de refacere).Fazele caracteristice ale unei crize generate de un dezastru sunt: faza pre-dezastru şi fazapostdezastru. Faza predezastru cuprinde următoarele etape:– dezvoltare – procesul de dezvoltare socio-economic al ţării pe baza planurilor deamenajare a teritoriului, în care s-a ţinut cont de efectele probabile ale hazardurilor caracteristicezonelor de risc la dezastre;15 Cristina, Coman (2001), p. 41.16 Chiciudean, I., Ţoneş, V. (2008), p. 39.17 Timothy W., Coombs, (2007), p. 3.29