BULETINUL POMPIERILOR Nr. 1/2012 - IGSU

1.2 Definiţii şi tipologiiÎn zilele noastre, criza (economiei, a culturii, a valorilor, a conştiinţei, a întreprinderilor etc.)a devenit o stare cotidiană, iar cuvântul a intrat în vocabularul curent al conducătorilor de instituţii,al jurnaliştilor şi al publicului larg. Prezenţa aproape continuă a crizelor, plasate la cele mai diferiteniveluri, a făcut ca tot mai mulţi lideri politici, conducători de întreprinderi, specialişti înmanagement şi practicieni ai relaţiilor publice să vorbească despre „gestiunea crizelor”, despre„managementul crizelor”, despre „comunicarea de criză” etc.; totuşi, experienţa de zi cu zi ne aratăcă mult mai puţini sunt cei care deţin competenţele, experienţa şi logistica necesare preîntâmpinăriişi controlării eficiente a unei crize.Orice organizaţie se poate confrunta cu o situaţie de criză, în măsură să pună în pericolfuncţionarea ei normală şi reputaţia de care se bucură într-o anumită comunitate. Unele crize suntprevizibile şi pot fi prevenite, altele nu pot fi bănuite sau nu pot fi anticipate în mod corect.Experienţa a arătat că, în ciuda tuturor precauţiilor (de ordin tehnic, economic, financiar,educativ etc.) luate pentru stoparea sau controlarea unei situaţii de criză, de obicei ea scapă de subcontrol şi ia amploare; în aceste condiţii, ea poate aduce prejudicii grave organizaţiei, dacă nu estegestionată corect din punctul de vedere al comunicării. Altfel spus, o bună comunicare în timpulcrizei poate să atenueze şi chiar să împiedice reacţiile negative ale publicului. 5Cuvântul „criză” vine din medicina hipocratică: aici, el desemna acel moment al unei boli încare aceasta stă în cumpănă, putând să se îndrepte fie spre un deznodământ fatal, fie spreînsănătoşire. „Krisis” însemna separare, diferenţă, judecată; era momentul în care doctorul trebuiasă discearnă simptomele şi să ia o decizie privind tratamentul.Valoarea acordată de Hipocrate crizei este legată de concepţia lui asupra bolii cadezechilibru, rezultat al unei lupte duse de corp împotriva influenţelor exterioare nocive. Boala nueste, în acest caz, o suferinţă suportată, ci un efort de însănătoşire. Numeroase simptome, prin carefebra şi ,,crizele’’, sunt expresia unui travaliu, înscris în timp, prin care corpul obţine vindecarea. 6Termenul a fost ulterior preluat de Aristotel, care îl foloseşte în Poetica, pentru a desemnapunctul de paroxism al unei tragedii, atunci când eroul trebuie să ia o decizie esenţială pentrudestinul său. 7Barry McLonglin defineşte criza ca fiind: ,,un eveniment, dezvăluire, acuzaţie sau set deprobleme interne şi externe care ameninţă integritatea, reputaţia sau existenţa unui individ sauorganizaţie.” 8După David W. Wragg, criza este un eveniment care afectează în mod grav operaţiile uneiorganizaţii, eveniment considerat ca nedorit de către membrii organizaţiei. 9Pentru Patrick d’Humiers, criza poate fi definită ca o situaţie neaşteptată, care pune îndiscuţie responsabilitatea întreprinderii în faţa marelui public şi care ameninţă capacitatea ei de a-şicontinua în mod normal activitatea. 10Din perspectiva acestor autori, criza apare ca o ruptură, o situaţie nedorită, care întrerupefuncţionarea obişnuită a unei organizaţii şi care afectează imaginea ei la nivelul publicului. Deaceea, este necesar să existe o strategie globală de întâmpinare a crizei (gestionarea crizei), un grupde specialişti foarte bine antrenaţi (celula de criză) şi o politică de comunicare adecvată(comunicarea de criză).Din punctul de vedere al explicitărilor de termeni, concepte şi noţiuni adoptate de O.N.U. –O.C.H.A. (Biroul de Coordonare a Ajutorului Umanitar al Naţiunilor Unite), se detaliază noţiuneade criză (cuvânt provenit din terminologia greacă – kreinein – a decide) ca fiind o,,disfuncţionalitate majoră apărută în structurile sociale vitale sau o ameninţare a valorilor şistandardelor fundamentale ale societăţii”.5 Cristina, Coman (2000), p. 115.6 Barus-Michel, J., Giust-Desprairies, F., Ridel, L. (1998), p. 24.7 Sicard, Marie Noelle (1998), pp. 15-16.8 Barry, McLonglin (1996), p.10.9 David W., Wragg (1992), p. 26.10 Patrick, D’Humieres (1994), p. 44.27