BULETINUL POMPIERILOR Nr. 1/2012 - IGSU

– Dacă este cazul, focalizarea şi pe factori negativicare amplifică starea de refuz. Cu cât aceştiaescaleadează situaţia mai puţin sau nu suntîn afara controlului, cu atât publiculexperimentează dorinţa de participare.– Sinceritate – dar sinceritate transmisă înmomente-cheie.2. Vigilenţa, hipervigilenţa şi paranoiaFără a fi încadrată strict în răspunsul emoţional însituaţii de urgenţă şi risc, vigilenţa este, în esenţă, oteamăpoziţie de acceptare a riscului. Când se doreşte ca publiculsă ia în consideraţie riscul, acestuia i se transmite să fievigilent: „Atenţie!”.HipervigilenţapreocupareÎntr-o situaţie de urgenţă sau în faţa unei posibileurgenţe vigilenţa publicului poate escalada înhipervigilenţă. Atenţia crescută pentru pericole depăşeşte,interesde regulă, rutina vieţii cotidiene şi hipervigilenţa ecaracteristică momentelor în care pericolul devineiminent. În împrejurări în care hipervigilenţa nu s-aapatiejustificat este destul de dificilă suprimarea acesteia. Înschimbul atenuării hipervigilenţei, eficient ar fi să seprofite de pe urma acesteia prin transmiterea de informaţii detaliate cu privire la acţiunile care estenecesar a fi întreprinse. Când hipervigilenţa e acceptată şi concentrată nu dispersată, aceasta poatereveni mult mai rapid la vigilenţa obişnuită, tolerabilă şi de rutină. Desigur, nivelul vigilenţei lafinalul unei situaţii de urgenţă e mult mai ridicat decât înainte de aceasta, ca răspuns la pericoleleviitoare.ParanoiaHipervigilenţa nu este în sine o problemă. Aspectul care îngrijorează este că hipervigilenţaadesea interferează cu paranoia. Aceasta se întâmplă, de regulă, în situaţiile de urgenţă şi riscprovocate intenţionat, aşa cum e terorismul. De asemenea, un nivel ridicat de paranoia estecaracteristic situaţiilor de criză în care factorul de risc este perceput a fi o persoană, organizaţie sauacţiunile acestora. E dificil de spus care este cea mai bună strategie de comunicare când publiculreclamă vehement: „Iată vinovatul!”Din punct de vedere psihologic se poate adăuga că paranoia nu înseamnă numai exagerareasensului că cineva sau ceva încearcă să te afecteze, ci şi dorinţa de a răspunde în aceeaşi manieră, dea întoarce acţiunea către factorul de risc. Apare în diverse împrejurări tendinţa de răzbunare, faptcare îngreunează şi pune sub semnul incertitudinii siguranţa procesului de comunicare.Comportamentul uman influenţat de paranoia e greu de stăpânit uzând numai de tehnici decomunicare socială sau instituţională.Hipervigilenţa este o stare relaţională folositoare în majoritatea situaţiilor de urgenţă şi risc,atâta timp cât nu reprezintă decât vigilenţă la un nivel mai ridicat decât anterior. Paranoia e unrăspuns iraţional şi care nu foloseşte nimănui şi niciunde. Singura modalitate, poate, de a atenuaparanoia este acceptarea şi susţinerea hipervigilenţei. Dacă se consideră că vigilenţa sporită este oacţiune inoportună, că nu există altceva de făcut, altă cale de a preîntâmpina pericolul, de a asigurapropria protecţie, atunci paranoia poate deveni realitate.3. Empatie şi depresieCând se întâmplă ceva rău cu alţii, solidaritatea este o reacţie normală, binevenită. Neimaginăm ce ar putea fi făcut pentru aceştia, cum ar fi dacă noi am fi în locul acestora şi suntempreocupaţi de acest lucru. Această stare nu este numai normală; este funcţională. Empatia nemotivează ajutorul pe care dorim să-l oferim în situaţii de urgenţă.105Figura 1Reacţii ale publicului într-o situaţie de crizărefuzteroarepanică