BULETINUL POMPIERILOR Nr. 1/2012 - IGSU

stare de teamă. De ce? Publicul ar trebui să fie precaut, vigilent, dispus să-şi ofere ajutorul,participarea sau să se pregătească. În situaţii de urgenţă recente toate aceste elemente alerăspunsului public s-au dovedit a fi insuficiente.Teama, chiar la un nivel ridicat, este cea care oferă un cadru eficient pentru comunicare.PanicaÎn situaţii de urgenţă şi risc panica este un factor care complică eforturile de comunicare şieficienţa mesajelor este evaluată măsurând nivelul panicii. Prevenirea panicii este unul dintrescopurile principale ale managementului urgenţelor, datorită în primul rând faptului că aceasta e ostare puternic contagioasă şi distructivă. Pe de altă parte, prevenirea panicii este un scop secundaratunci când publicul devine preocupat de urgenţă şi nu panicat. De regulă, tendinţa celor care deţininformaţia cu privire la riscuri este reţinerea acesteia de la publicare sub imperiul fricii de a nuprovoca panică, pe când de fapt însăşi absenţa informaţiei pentru public este cea mai importantăcauză pentru panică.De regulă, în faţa ameninţărilor sunt destui cei care se mobilizează şi devin responsabili.Publicul alege propria protecţie ca măsură de răspuns dincolo de ceea ce se oferă în mod organizatde către autorităţi. Este posibil ca această atitudine a publicului să fie recepţionată ca fiind panică,dar în realitate nu este.Pregătirea pentru a răspunde panicii sau pentru a trata panica incipientă, este similară cupregătirea pentru oricare alt scenariu de pericol. Atunci când panica reprezintă o posibilitate reală,prevenirea panicii nu justifică intenţia de a reasigura continuu publicul că situaţia este sub control.De fapt, această reasigurare este cea care precipită panica mai mult decât orice altceva. Publicul estecel mai mult panicat atunci când percepe că este într-o situaţie de risc urgentă şi iminentă şi nupoate fi sigur de aceasta, sau atunci când primeşte recomandări că nu are de ce să se teamă cu toatecă există mai mult decât un motiv pentru a fi îngrijorat şi înspăimântat. Dacă există temeri cu privirela panică, cel mai simplu lucru de făcut este prezentarea situaţiei reale, onest şi clar, acceptareastării de teamă şi recomandări în acest sens.RefuzulÎn realitate, dincolo de panică, refuzul este ceea ce preocupă comunicatorii în situaţii deurgenţă şi risc. De multe ori refuzul este considerat a fi o alternativă la panică sau ca un mijloc deapărare împotriva panicii, precum şi un răspuns extrem comparativ cu panica. Atitudinea de refuzdin partea publicului este mult mai răspândită decât panica şi în anumite împrejurări poate fiignorată deoarece este confundată cu apatia. Ca şi apatia, într-o stare de refuz publicul evită săacorde atenţie riscului; dacă este forţat să o facă, răspunsul este unul haotic şi fără continuitate. Darde fapt, refuzul este exact opusul apatiei, respectiv autoreprimarea stărilor emoţionale şi dorinţei departicipare.Diferenţa între apatie şi refuz devine foarte clară atunci când se încearcă atenţionarea saualarmarea publicului, mobilizarea acestuia în interes şi acţiune. Publicul apatic nu afişează iniţial uninteres ridicat, dar odată stimulat acest interes publicul poate deveni preocupat şi cooperant. Într-ostare de refuz publicul oferă un răspuns diferit: cu cât mai mult încearcă mesajele transmise săsperie publicul cu atât acesta poate fi împins mai adânc în starea de refuz.Este necesar ca publicului aflat pe o poziţie de refuz sau în pericol de a ajunge aici să i seaducă asigurări sau reasigurări asupra a ceea ce se întâmplă în jur?Răspunsul este da şi nu. Într-o stare de refuz nu este necesară înspăimântarea publicului maimult decât acesta este deja. Refuzul este un răspuns defensiv care forţează publicul către paranoia.Acesta se minte pe sine şi trăieşte într-o suspiciune generalizată, astfel că falsa reasigurare poateeşua la fel de rău ca alarmarea excesivă.Care ar fi totuşi strategia-cheie de tratare a refuzului în cazul comunicării în situaţii deurgenţă şi risc?– Acceptarea stării de teamă ca reacţie legitimă. Modelarea acesteia în termeni de toleranţă.– Furnizarea de oportunităţi pentru acţiune. Publicul poate coopera dacă i se oferă şanse.Eficienţa este un antidot pentru refuz.104