Evaluarea ecosistemelor si a serviciilor ecosistemice din Romania

Conform oricărui manual introductiv în finanțe publice, prima teorie a bunăstării
spune că dacă indivizii se comportă în direcția optimizării utilității individuale (în sens
matematic, incluzând unele cerințe tehnice matematice), iar costul informației este zero
pe piețele perfect competitive, rezultatul este eficient în sensul că nici un alt rezultat
nu ar putea favoriza un individ fără a-l defavoriza pe altul. Acest lucru include soluția în
care un individ deține toate bunurile din economie (acest individ ar fi într-o poziție mai
dezavantajoasă dacă s-ar încerca o distribuire mai echitabilă). Dacă societatea preferă
o distribuire diferită a bunurilor, cea de-a doua teoremă a bunăstării prevede faptul că
guvernele pot obține orice distribuție doresc printr-un transfer unic, ceea ce înseamnă
o modificare a alocării inițiale a bunurilor. Apoi, potrivit acestei perspective, procesul de
tranzacționare pe piețe va duce la un rezultat eficient. Astfel, teoria neoclasică tinde să
accentueze rolul soluțiilor de piață. Potrivit acestui set specific de presupuneri, singurele
informații de care au nevoie consumatorii pentru a face alegeri raționale sunt preturile.
Totuși, putem presupune că în locul informațiilor gratuite din teoria neoclasică a economiei,
cunoștințele pot exista la nivel local, iar abilitatea de procesare a acestor informații nu e
întotdeauna perfectă – multe exemple existând în acest sens (vezi de exemplu lucrarea
lui Kahneman, 2011). Utilizând jargonul economic, presupunem acum că informațiile au
un cost pozitiv. Astfel se poate explica cum, conform economiei neoclasice, constatări
aparent contradictorii privind soluțiile bazate pe piață (market based solutions) par să
aibă succes din punctul de vedere al creșterii economice – în sensul limitat al PIB-ului
și într-un anume context temporal (Maddison, 2007), deși ipotezele comportamentale
fundamentale sunt cu siguranță false dacă sunt interpretate ad litteram (Kahneman,
2011). Potrivit ipotezei legate de costurile pozitive ale informației, prețurile pot acoperi
problema informațiilor pentru consumatori – dacă prețurile reflectă toate costurile,
inclusiv costurile de mediu. Într-adevăr, pentru cei care cred cu tărie în piețele libere
cum este Hayek (ibid.), fixarea prețului este modalitatea superioară de furnizare a
informațiilor. Totuși, după cum a subliniat Bromley (1990), ceea ce face ca piețele să
funcționeze cu succes, de exemplu descentralizarea deciziilor și a cunoștințelor, crește
costurile de coordonare atunci când efectele adverse ale acestui sistem economic
se acumulează sub forma impactului negativ asupra mediului. Astfel, în acest caz,
contrar așteptărilor, recomandarea de politici privind relaxarea reglementărilor poate
conduce la o nevoie crescută de reglementare. Pentru acele costuri aferente efectelor
secundare care pot fi evaluate imediat, costul informației poate fi adăugat prețului de
piață, făcând astfel ca prețul să asigure din nou simplificarea relevantă a informațiilor.
Totuși ar trebui menționate două obiecții generale împotriva acestei abordări. În primul
rând, prețurile reflectă numai situația din prezent, nereprezentând o valoare pentru
deciziile viitoare, (Vatn, 2012), de exemplu, generațiile viitoare nu au o influență asupra
prețurilor actuale. În plus, prețurile actuale reflectă cererea și oferta din prezent, unde
cererea poate fi o utilizare nesustenabilă a sistemului care afectează în mod negativ
cererea viitoare. Să luăm drept exemplu exploatarea nesustenabilă/supraexploatarea
pescăriilor. Conform teoriei economice, prețurile vor fi mai ridicate dacă oferta este
mai mică decât cererea. Astfel, dacă utilizăm prețul de piață actual ca valoare într-un
sistem de utilizare nesustenabilă, vom vedea valoarea într-un mod mai puțin favorabil
decât în economia sustenabilă la care vrem să ajungem (Kallis și Norgaard, 2009). Cea
de-a doua obiecție se referă la faptul că deși prețurile simplifică informația, prețurile în
sine nu sunt neapărat simplificarea relevantă. Acest lucru este valabil în special pentru
caracteristicile funcționale ale ecosistemelor. Cel mai important lucru este că resursele
naturale sunt interconectate în procese. Sistemele naturale vii sunt și ele caracterizate
de discontinuități, de exemplu putem avea praguri cu schimbări abrupte când pragurile
respective sunt depășite (Perrings, 1997). Astfel, există cerere ca prețurile să informeze
în mod exact despre funcționarea continuă a sistemelor. Din nou, efectele secundare
ale structurii descentralizate a pieței se pot acumula și pot crește, în schimb, nevoia de
intervenții pe piață.
Potențialul prețurilor de a asigura simplificarea relevantă a informațiilor este diminuat
și mai mult dacă luăm în considerare cea de-a treia dimensiune menționată în această
secțiune: monismul valorii comparat cu pluralismul valorii. Cererea de pluralism
al valorii în cazul aspectelor de mediu este legată adesea de valorile morale (Vatn,
Evaluarea ecosistemelor și a serviciilor ecosistemice din România
149
Granturile SEE 2009-2014