Evaluarea ecosistemelor si a serviciilor ecosistemice din Romania

relaționale pun accentul pe relațiile dintre oameni și dintre oameni și natură. Valorile
relaționale se aplică în mod tipic pentru serviciile ecosistemice culturale (Chan, 2016).
În această secțiune, sunt discutate metodele de evaluare monetară mai în detaliu,
abordând cu precădere valorile de utilizare sau valorile instrumentale conform cadrelor
TEV și respectiv IPBES. La fel ca în discuția teoretică de mai sus, în această parte vom
căuta să avem o abordare accesibilă pentru cei care nu au neapărat pregătire economică,
dar în același timp suficient de exactă. Ghidurile tehnice pentru diferitele metode de
evaluare monetară există deja și sunt accesibile (vezi spre exemplu Bateman, 1999).
În lumina discuției de mai sus, trebuie avut în vedere faptul că multe dintre tehnicile de
evaluare monetară provin din tradiția economică neoclasică. Implicațiile acesteia vor fi
discutate în secțiunile care urmează.
Vom începe cu modelele bazate pe beneficii, incluzând măsurile legate de preferințele
specificate sau de preferințele revelate și vom continua cu metodele bazate pe costuri,
de exemplu costuri de oportunitate, costuri de evitare și costuri de deteriorare și in final
vom acoperi metoda transferului de beneficii.
154
Metode bazate pe beneficii
În modelele bazate pe beneficii, evaluăm fie preferințele specificate, fie preferințele
revelate. Abordarea privind preferințele revelate poate fi la rândul ei împărțită în metode
directe și indirecte, unde metodele directe includ utilizarea prețurilor de piață pentru a
evalua câștigurile sau pierderile de productivitate. Un exemplu ar putea fi o creștere
a productivității pădurilor ca urmare a unei reducerii a emisiilor de poluanți cum ar fi
dioxidul de sulf și oxizii de azot. În acest caz, o valoare monetară a emisiilor reduse
poate fi obținută prin simpla înmulțire a schimbărilor fizice din păduri (ex. creșterea
productivității de lemn din pădure) cu prețul de piață observat. Această abordare nu face
corecția în cazul modificărilor de comportament sau preț, însemnând totuși că valoarea
este corectă numai dacă consumatorii au o adaptabilitate limitată, iar modificările de
productivitate sunt suficient de mici pentru a nu afecta semnificativ prețurile. Metoda
poate fi utilă, însă trebuie să fim conștienți că presupunerile pot fi eronate în unele
cazuri. În lumina discuției de mai sus, metoda este aplicabilă dacă există deja un preț
de piață; în acest context evaluarea monetară poate fi acceptată social.
Metoda costurilor de călătorie (TC) a fost larg utilizată pentru măsurarea valorii economice
a activităților recreative. Metoda se bazează pe disponibilitatea consumatorilor de a
plăti costurile aferente transportului sau timpului alocat. În cel mai simplu caz, timpul
poate fi evaluat în funcție de salariile medii, iar costurile de transport pot fi estimate
în funcție de costurile medii pe baza informațiilor disponibile privind distanța până la
orașe, transportul public, costul combustibilului și așa mai departe. În general, metoda
costurilor de călătorie presupune că cererea de deplasări către un loc specific depinde de
costurile deplasării, venituri, caracteristicile locului și de prețul substitutelor etc. Curbele
cererii pot fi derivate pe baza acestor aspecte. Metoda ar putea eșua dacă deplasarea
nu este percepută drept cost (de ex. poate fi considerată ca parte a călătoriei), dacă
oamenii combină mai multe scopuri într-o călătorie (vizitarea unui parc natural deoarece
este aproape de familie) sau dacă oamenilor le place locul atât de mult încât aleg să
se mute aproape de el. Totuși aceste provocări pot fi depășite dacă efectuăm sondaje
detaliate, lucru care ar majora costul de aplicare a metodei. În plus, valoarea rezultată
este o valoare de utilizare și nu captează alte valori, de exemplu, valoarea intrinsecă
a naturii. Dacă valorile de neutilizare sunt importante, metoda va subestima astfel
valoarea adevărată.
Metoda prețurilor hedonice (HPM) se bazează pe ideea discutată mai sus, aceea că prețurile
oferă informații simplificate. În multe cazuri, bunurile din piață sunt tranzacționate la
prețuri în care atracțiile naturale sunt incluse sau, altfel spus, internalizate. Un exemplu
clasic este cel al proprietății: prețul unei case sau al unei case de vacanță într-un cadru
natural este probabil să fie mai ridicat decât cel al unei proprietăți similare care nu
dispune de același cadru natural. Sau invers: o casă situată în apropierea autostrăzii