Evaluarea ecosistemelor si a serviciilor ecosistemice din Romania

modificări ale calității apei. Dat fiind faptul că apa curată necesită mai puțină contribuție
din punct de vedere al filtrării sau al tratării, o valoare pentru apa curată este, de
asemenea, o intrare.
Principalii limitatori ai metodei Productivității sunt în primul rând faptul că aceasta este
relevantă numai pentru resursele care pot fi considerate în mod rezonabil drept intrări în
sistemele de producție, și în al doilea rând faptul că necesită multe informații științifice
privind relația dintre calitatea/cantitatea de resurse și rezultate (Åström et al. 2015).
Acest lucru va fi foarte dificil de realizat atunci când resursa naturală pe care o evaluăm
sprijină producerea a mai mult de un produs. Funcția de producție trebuie să fie atent
construită pentru a evita problemele legate de dubla contabilizare sau pentru a ține
cont de posibilele rapoarte între câștiguri și pierderi (tradeoffs) ale produselor finite
(Barbier, 1998). În general, funcția de producție nu va include toate relațiile funcționale
din cadrul ecosistemelor, oferind astfel doar o parte a valorii economice. În funcție de
modul în care se aplică, poate să nu fie întotdeauna evidentă relația dintre produsul
finit (rezultatul) și ”intrările acestuia”. În exemplul legat de apa potabilă, știm deja că
apa tratată chimic și apa naturală de izvor nu sunt substitute perfecte deoarece există
o piață și un preț premium pentru cea din urmă. Cerințele legate de date includ și
costurile intrărilor relevante și/sau prețurile pieței pentru produsul finit.
156
Metode bazate pe cost
În cazul metodelor bazate pe costuri, costurile atribuite serviciilor ecosistemice creează
artificial o valoare a acestora. Spre exemplu, costurile filtrării artificiale a apei sunt
utilizate pentru a stabili valoarea procesului natural de filtrare a apei. Deoarece anumite
condiții optime nu sunt atinse, aceasta metodă este considerată a fi a doua cea mai
bună . Distincția dintre prima și a doua cea mai bună metodă își menține logica în cadrul
ipotezelor economiei neoclasice. Însă într-un cadru de incertitudine ridicată această logică
pare să fie mai puțin relevantă. În orice caz, această logică este considerată conform
ghidurilor TEEB adecvată în contextul serviciilor de reglare(TEEB, 2015). Metodele bazate
pe cost au fost împărțite în diferite sub-categorii de către autori diferiți, aceste categorii
suprapunându-se însă în mare parte. Spre exemplu, costul infrastructurilor ”artificiale”
de control împotriva inundațiilor (de ex. baraje, diguri) ar putea fi utilizat ca valoare
a soluțiilor nonstructurale cum ar fi prezența pădurilor în bazinele hidrografice. Dacă
este cunoscut riscul de inundații dintr-o anumită zonă, oamenii pot alege să se mute
din zona respectivă, iar aceste costuri de evitare pot fi considerate ca parte a valorii
controlului natural împotriva inundațiilor. Costurile daunelor ar putea fi de exemplu
valoarea asigurărilor la inundații. O altă metodă importantă bazată pe costuri este aceea
a costurilor de oportunitate. Costurile de oportunitate reprezintă venitul sau beneficiul
net nerealizat prin faptul că nu au fost folosite alte opțiuni. Spre exemplu, dacă o
pădure este protejată și exclusă de la utilizare, costul de oportunitate al conservării este
reprezentat de beneficiile rezultate nerealizate din exploatarea pădurii. Astfel, această
valoare comercială a pădurii este în acest caz costul de oportunitate al conservării.
Metoda prețului umbră
Metoda prețului umbră pornește de la teoria matematică a optimizării cu constrângeri.
În termeni intuitivi ideea de bază este aceea că există cel puțin o valoare implicită atunci
când societatea impune un set de reglementări (de mediu). Dacă, spre exemplu, este
impusă o regulă privind cotele maxime pentru o anumită specie de pești acest lucru
va duce la scăderea profitului in optimum al pescăriei respective. Aceasta este poate
metoda cel mai greu de prezentat pe scurt, dar fiind totuși o metodă destul de des
folosită, vom menționa câteva aspecte importante:
Să luăm în calcul decizia unui consumator cu doar două alternative de consum, x și y.
Acest consumator dorește să optimizeze utilitatea U a acestor două bunuri de consum,
însă se confruntă și cu o constrângere bugetară: cantitățile celor două bunuri înmulțite