Evaluarea ecosistemelor si a serviciilor ecosistemice din Romania

Date fiind cunoștințele actuale privind starea ecosistemelor din România disponibile din
rezumatul Raportului național pentru perioada 2007-2012 conform Art.17 din Directiva
Habitate și din Raportul național privind starea mediului (SOER) din 2013 și/sau 2014, a
fost făcută următoarea prioritizare: zone umede, terenuri arabile, păduri, mediu marin
și costier, ape dulci, pășuni. Zonele umede merită o atenție semnificativă, deoarece
habitatele din turbării, mlaștini și bălți au o stare de conservare proastă. În ceea ce
privește terenurile arabile, este foarte importantă obținerea mai multor cunoștințe
despre sol, care reprezintă baza majorității serviciilor ecosistemice, și reprezintă un
ecosistem prioritar în contextul intensificării agriculturii, conversiei și abandonării
terenurilor. Ecosistemele de apă dulce merită atenție, râurile au o stare ecologică bună
și moderată, 92% dintre lacurile naturale au încă o stare ecologică moderată, însă starea
de conservare a speciilor de pești s-a înrăutățit. Și pădurile merită atenție, deoarece
pe de-o parte, conform Art.17 din Directiva Habitate, 14% dintre păduri au o stare
de conservare proastă, nefavorabilă, iar 41% au o stare de conservare nefavorabilă,
inadecvată; pe de altă parte, SOER 2014 prezintă o imagine pozitivă a pădurilor cu o
ușoară creștere a zonelor împădurite (0,1%) comparativ cu 2013, iar zonele de pădure
pe cap de locuitor au crescut de la 0,30 ha/pe cap de locuitor în 2010 la 0,32 ha/pe
cap de locuitor în 2014. Nu există informații specifice disponibile privind ecosistemele
urbane, tufarișuri și stâncăriile.
În urma discuției cu Grupul Științific în cadrul proiectului N4D, starea și prioritizare
ecosistemelor pentru procesul MAES din România a fost convenită astfel: pășuni,
confruntate cu o înrăutățire a stării, cu reducerea suprafețelor, producției, calității
nutrețului și a biodiversității; păduri urmate de zone umede, ambele confruntate cu
o înrăutățire a stării și cu nevoia unei mai bune gestionări a furnizării funcțiilor de
control al inundațiilor și reglarea drenării; ecosisteme marine și costiere cu o stare
staționară; ecosisteme urbane, terenuri arabile, ape dulci, tufișuri și stâncării cu o
stare îmbunătățită. Luând în considerare disponibilitatea datelor, ecosistemele selectate
pentru o evaluare aprofundată (cantitativă) până la sfârșitul proiectului N4D în aprilie
2017 sunt ecosistemele forestiere, ecosistemele de apă dulce, ecosistemele
agricole și ecosistemele urbane.
În ceea ce privește elaborarea politicilor, dat fiind faptul că principalele presiuni
și amenințări cu frecvență mai ridicată asupra habitatelor sunt practicarea agriculturii
intensive, modificarea sistemelor naturale, procese naturale biotice și abiotice (cu
excepția catastrofelor), exploatarea minieră a materialelor și producerea de energie, iar
asupra speciilor sunt modificarea sistemelor naturale, practicarea agriculturii intensive,
silvicultura și urbanizarea, sectoarele prioritare de politici publice care vor fi
monitorizate sunt agricultura, energia, silvicultura, exploatarea minieră, transportul
și dezvoltarea urbană. Mai mult, o comparație între nivelul de integrare a conceptului
de abordare ecosistemică în politicile sectoriale din România și starea ecosistemelor
românești indică faptul că politicile sectoriale cum ar fi cele pentru biodiversitate, apă,
pescuit și acvacultură, agricultură și dezvoltare rurală și silvicultură nu sunt pe deplin
eficiente în ceea ce privește protejarea capitalului natural printr-un management integrat
sustenabil care caracterizează Buna Guvernare a Ecosistemelor. Integrarea implicită și
cuprinzătoare a abordării ecosistemice la nivel conceptual și operațional a politicii privind
apa dulce explică contradicția dintre starea bună a râurilor și lacurilor și starea proastă a
speciilor de pești, acordându-se puțină atenție caracteristicilor funcționale ale corpurilor
de apă. De asemenea, aceasta explică starea proastă de conservare a zonelor umede.
Integrarea explicită și comprehensivă a abordării ecosistemice la nivel conceptual și
integrarea implicită și comprehensivă la nivel operațional explică de ce 67% dintre specii
au o stare de conservare nefavorabilă - inadecvată în timp ce tendința privind starea
habitatelor este nefavorabilă stabilă, pentru 64% dintre specii starea este nefavorabilă
în declin, pentru 23% nefavorabilă, iar pentru 11%, necunoscută. Integrarea explicită,
dar incomprehensivă a abordării ecosistemice la nivel conceptual și operațional explică
starea proastă a speciilor de pești. În mod similar, prin nivelul de integrare a abordării
ecosistemice se poate explica și starea moderată a terenurilor arabile și înrăutățirea
stării pășunilor așa cum este raportată de Grupul Științific în cadrul proiectului N4D. De
asemenea, explică diferențele de raportare în ceea ce privește ecosistemele forestiere.
Surpinzător, ecosistemele marine au în medie o stare bună, deși există o integrare
Evaluarea ecosistemelor și a serviciilor ecosistemice din România
49
Granturile SEE 2009-2014