Evaluarea ecosistemelor si a serviciilor ecosistemice din Romania

se încearcă identificarea tipurilor de habitate în teren, selectarea siturilor, evaluarea
listelor naționale pentru siturile propuse și monitorizarea acestora. Unele dintre aceste
probleme apar din definirea lacunară, câteodată suprapusă, a tipurilor de habitate.
Acest lucru a condus la diferențe de interpretare între diferite țări și regiuni.
Clasificarea din Anexa 1 a Directivei Habitate nu definește ecosistemele, această
tipologie lucrând în continuare cu termenul de habitat, adresându-se, în special,
habitatelor naturale și seminaturale care necesită identificarea unui regim de protecție
și conservare.
În 1995 Agenția Europeană de Mediu a început elaborarea clasificarii EUNIS, obiectivul
fiind dezvoltarea unei clasificări ierarhice a habitatelor terestre, de apă dulce și marine
pentru întreaga Europă și a insulelor și mărilor aferente. Clasificarea EUNIS (European
Nature Information System) a fost dezvoltată de ETC/NPB (European Topic Centre for
Nature Protection and Biodiversity) pentru Agenția Europeană de Mediu și EIONET
(European Environmental Information Observation Network) fiind considerată în
momentul actual o schemă de clasificare comună și consolidată la nivel european.
În accepțiunea și conform scopului clasificării EUNIS, termenul de habitat este definit ca
,,spațiul în care conviețuiesc specii de plante și animale, caracterizat în primul rând de
condițiile abiotice – topografie, sol, climă, hidrografie etc., dar și de speciile de plante și
animale care trăiesc în acel spaţiu” (EUNIS Habitat Classification Revised 2004).
Un aspect important al acestei tipologii este elaborarea de criterii sub forma unor chei
de discretizare pentru primele trei niveluri de clasificare (patru pentru habitate marine)
fiind realizate totodată și primele relaționări cu celelalte clasificari existente, inclusiv
clasificările naționale și regionale.
Clasificarea EUNIS este un sistem pan-european dezvoltat pentru a facilita descrierea
armonizată a habitatelor și colectarea de date la nivelul întregii Europe prin utilizarea
unor criterii de identificare a habitatelor. Atuul acestei clasificări este reprezentat de
faptul că aceasta cuprinde toate tipurile de habitate de la naturale la cele artificiale, de
la terestru la apă dulce și marine, identificând 5282 de tipuri de habitate ierarhizate.
Sistemul de clasificare EUNIS este, de asemenea, dezvoltat în corespondență cu sistemul
de clasificare CORINE și cu sistemul de clasificare Natura 2000 (Anexa I Directiva
Habitate). Dezvoltarea corespondențelor între diferitele clasificări existente au permis
utilizatorilor relaționarea sistemelor naționale cu cele utilizate la nivel internațional, în
special cu Anexa I din Directiva Habitate a UE.
Clasificarea EUNIS a redefinit clasificarea PALEARCTIC, care extinsese acoperirea
geografică a programului CORINE, program care a stat totodată la baza dezvoltării
sistemului de clasificare definit de Anexa I a Directivei Habitate.
În timp ce clasificările fitosociologice (bazate pe identificarea asociaţiilor vegetale) sunt
relativ bine înțelese de către o parte din ecologiștii din multe părți ale Europei, ele sunt
în continuare greu accesibile pentru marea majoritate a biologilor și conservaționiștilor.
Cu toate acestea, multe habitate nu sunt acoperite de vegetație, în special în mediul
marin, astfel încât o enumerare completă a habitatelor nu se poate baza doar pe criteriul
vegetație.
Cu ajutorul sistemului EUNIS, tipurile de habitate sunt caracterizate folosind diferiti
parametri specifici, biotici şi abiotici, foarte utili în identificarea discontinuităţilor
la nivelul diferitelor landscape-uri (ex. tipul de substrat, forma de viață dominanta,
umiditate, adâncime, utilizare umană și impact, zone biogeografice etc). Clasificarea
EUNIS, care este strict ierarhică, are la bază criterii eficiente dezvoltate utilizând acești
parametri specifici, formând chei de identificare a habitatelor, comparativ cu cheile
pentru identificarea speciilor.
Şi în România, problema identificării habi tatelor s-a pus încă din anul 1991, când s-a
început colaborarea în cadrul Progra mului Internaţional CORINE, prilej cu care au fost
prezentate peste 240 de tipuri de habitate. În cursul anilor, a crescut numărul habitatelor
identificate şi descrise sumar, ajungându-se în 1995 la un număr de 986 de intrări
Evaluarea ecosistemelor și a serviciilor ecosistemice din România
57
Granturile SEE 2009-2014