Evaluarea ecosistemelor si a serviciilor ecosistemice din Romania

ecosistemelor și a serviciilor ecosistemice pentru a urgenta intervenția
necesară, și a le selecta pe cele care vor fi evaluate la sfârșitul proiectului
N4D în aprilie 2017. Prioritizarea este necesară din cauza constrângerilor de
timp cauzate de durata proiectului, iar finalizarea evaluării ecosistemelor la nivel
național (NEA) este recomandată pentru a realiza Buna Guvernanță a Ecosistemelor prin
îmbunătățirea proceselor de luare a deciziilor și elaborare a politicilor. De asemenea,
starea ecosistemelor din România cunoscută în prezent și evidențiată în această
analiză de politici este menită să furnizeze o bază necesară pentru îmbunătățirea
ulterioară a politicilor sectoriale. Procesul MAES urmează să confirme sau să ofere
informații mai exacte despre starea ecosistemelor din România.
Alte obligații de raportare ale Românie către UE legate de mediu nu au fost luate în
considerare în evaluarea stării de bază a ecosistemelor, deoarece informațiile furnizate
sunt deja utilizate în Raportul național privind starea mediului.
Utilizarea codului de culori ilustrat în Tabelul nr.10 (ajustat pe baza Directivei Habitate)
pentru interpretarea informațiilor din Art. 17 și raportarea stării mediului la
nivel național ne permite să vedem care ecosisteme sunt în stare proastă sau
aproape proastă, adică necesită intervenții serioase de management și astfel o
îmbunătățire a obiectivelor și măsurilor din politici. Unele politici stipulează clar
că este nevoie de informații mai exacte despre funcțiile și valorile ecosistemelor; acest
lucru este valabil pentru biodiversitate și energie.
Tabelul 10. Codul de culori pentru interpretarea stării ecosistemelor pe baza
informațiilor raportate oficial privind biodiversitatea și mediul înconjurător
Evaluarea ecosistemelor și a serviciilor ecosistemice din România
Starea de
conservare 19
Tendințele de conservare
Codul de culori pentru interpretarea stării ecosistemelor
pe baza informațiilor raportate oficial privind
biodiversitatea și mediul înconjurător
FV = Favorabilă Us = Nefavorabilă stabilă Stare favorabilă
U1 = Nefavorabilă,
Inadecvată
Ud = Nefavorabilă în
declin
Stare aproape favorabilă
Stare inadecvată
U2 = Nefavorabilă,
Proastă
Uu = Nefavorabilă,
Necunoscută
Stare aproape proastă
Stare proastă
18
primite de alte instituții pentru domeniul lor de competență.
18 Starea de conservare favorabilă (SCF) este obiectivul global de atins de către toate tipurile de habitat și
speciile de interes comunitar și este definită în Art. 1 al Directivei Habitate. Ea poate fi descrisă ca o situație în
care un tip de habitat sau specie prosperă (atât din punct de vedere al calității, cât și al mărimii populației) și are
perspective bune de a își menține starea și în viitor. Faptul că un habitat sau o specie nu sunt amenințate (de
ex. nu sunt confruntate cu nici un risc direct de extincție) nu înseamnă că acestea sunt în SCF. Potrivit Directivei
Habitate, SCF trebuie să fie definită, atinsă și menținută; presupune, așadar, mai mult decât evitarea extincției.
SCF este evaluată pentru întreg teritoriul național (sau pe regiune biogeografică sau marina din cadrul unei țări
unde există două sau mai multe regiuni) și ar trebui să ia în considerare habitatul sau speciile atât din cadrul
rețelei Natura 2000, cât și pe o arie mai extinsă de habitat terestru sau marin. Pentru habitate, SCF este
definită astfel (Articolul 1e): arealul său natural și zonele acoperite de acesta sunt stabile sau în creștere;
structura și funcțiile specifice necesare pentru menținerea sa pe termen lung există, iar probabilitatea ca
aceste să existe și în viitor este mare; starea de conservare a speciilor caracteristice habitatului este favorabilă.
Pentru specii, SCF este definita astfel (Articolul 1i): datele privind dinamica populațiilor din speciile
analizate indică faptul că populația este sustenabilă pe termen lung ca și componentă viabilă a habitatelor
naturale; arealul natural al speciilor nu este redus, nici nu este probabil să fie redus în viitorul previzibil; există
și probabil că va continua să existe un habitat suficient de mare pentru a menține populațiile sale pe termen
lung. În raportarea pe Art.17 a fost adoptat un format cu trei clase privind Starea de Conservare:
Favorabilă (FV), Nefavorabilă inadecvată (U1), și Nefavorabilă Proastă (U2): FV descrie situația în care
habitatul sau speciile sunt prospere fără a fi necesară o modificare a managementului sau a politicilor existente;
U1 descrie situația în care o schimbare a managementului sau au politicilor este necesară pentru a aduce
tipul de habitat sau speciile la starea FV, dar totodată nu există riscul ca acestea să devină extincte în viitorul
previzibil; U2 este caracteristic habitatelor sau speciilor amenințate cu extincția (cel puțin, la nivel regional).
Clasa „Necunoscută” poate fi utilizată atunci când informațiile disponibile sunt insuficiente pentru a permite o
evaluare. Evaluarea globală a Stărilor de conservare care sunt nefavorabile ar trebui să fie calificate pentru a
indica dacă starea se îmbunătățește, este stabilă, este în declin sau necunoscută, acest lucru se poate realiza
41
Granturile SEE 2009-2014