Evaluarea ecosistemelor si a serviciilor ecosistemice din Romania

2005), cum ar fi drepturile speciilor de a exista și drepturile generațiilor viitoare de a
se bucura de natură și de a o folosi. În probleme ca aceasta, multe voci vor obiecta cu
privire la utilizarea prețurilor ca măsură relevantă a valorii. Pluralismul valorii versus
monismul valorii a reprezentat o dimensiune centrală a controverselor din jurul evaluării
economice, în special a evaluării monetare, și au existat voci care au pretins că această
dimensiune este reflectată, de asemenea, în distincția dintre economia mediului și
economia ecologică: Pluralitatea valorilor este recunoscută drept unul dintre principiile
fundamentale ale economiei ecologice (Martínez-Alier et al, 1998). Pe de altă parte, au
existat voci care au susținut că economia mediului recunoaște în mare parte monismul
valorilor (O’Neill et al, 2008), deoarece starea mediului poate fi adesea evaluată cu
ajutorul unor indicatori individuali (de ex. concentrația de azot în apă, concentrația de
CO 2
în atmosferă, capacitatea de sechestrare a CO 2
).
150
Valorile individuale și societale
Valorile morale pot părea mai puțin importante într-un cadru care se axează foarte
mult pe individ. Îndepărtarea de economia neoclasică face ca preferințele, obiceiurile
de gândire și normele individuale să fie influențate de societate sau de grupuri (vezi
spre exemplu Daly, 1992; Vatn, 2005). Acest lucru implică posibilitatea existenței unor
moduri diferite de rațiune. Rațiunea din punct de vedere a ceea ce este cel mai bine
pentru individ și rațiunea din punct de vedere a ceea ce este cel mai bine pentru grup.
Acest set de presupuneri este necesar pentru a înțelege un concept care a fost discutat
frecvent în literatura de specialitate cu privire la evaluare, și anume sistemele de
evaluare a valorii (VAI) (Jacobs, 1993; Vatn, 2005). Accepțiunea de instituție în cadrul
conceptului de sisteme de articulare a valorii (VAI) este una mai largă, și nu include
doar instituțiile formale, ci și comportamente obișnuite în cadrul grupurilor de oameni,
cum ar fi existența în multe culturi a salutului formal prin strângerea de mână. În acest
sens larg, instituțiile pot forma sau activa preferințele și modul în care găsim de cuviință
să le exprimăm. În descrierea făcută de Vatn (2005, pp.301-302), VAI definește un set
de reguli legate de procesul de evaluare. Regulile de participare (cine poate participa,
pe ce premise și cum), regulile cu privire la ce contează ca date (prețuri, ponderi,
argumente etc.) și regulile privind manevrarea datelor. Atunci în contextul VAI regula
de participare a indivizilor potrivit economiei neoclasice este prin intermediul piețelor,
iar problemele de mediu cauzate de decizii individuale sunt percepute drept eșecuri ale
pieței. Mai mult, prețurile reprezintă date importante. Această descriere este evident
una simplificată. Cu toate acestea, un aspect important este acela că o metodă de
evaluare cu rădăcini în paradigma neoclasică care face apel la disponibilitatea de a plăti
oferă un cadru unde răspunsul adecvat este exprimat din punctul de vedere al prețurilor.
Chiar dacă respondentul consideră că ar fi mai bun un răspuns din punctul de vedere
al societății, metoda constrânge la evaluarea valorii în funcție de raționamentul fiecărui
individ. În acest sens, o metodă de evaluare este VAI (Vatn, 2005).
În schimb, metodele de evaluare de tipul juriilor formate din cetățeni și al metodelor
deliberative ne invită să privim lucrurile din punctul de vedere al raționamentului de
grup și din punctul de vedere al datelor sub formă de argumente în loc de prețuri.
Prin urmare, alegerea metodei va determina în mare parte tipul de valori cuprinse în
evaluare. Astfel, prin creșterea importanței metodelor de evaluare bazate pe piață va
predomina raționamentul individual în detrimentul normelor comune. Efectul net în
cazul conservării naturii, spre exemplu, va depinde așadar de importanța relativă a
interesului propriu comparativ cu normele sociale atunci când sunt analizate interacțiunile
om-natură. Unele studii empirice susțin această ipoteză (de ex. Frey, 1997, Frey și
Jegen, 2001). Observațiile istorice indică, de asemenea, o variație a ceea ce o societate
găsește acceptabil să tranzacționeze pe piețe, sugerând faptul că normele pot avea o
natură dinamică. S-a evidențiat faptul că un raționament individual erodează bunuri
morale și civice importante pentru societate (Sandel, 2012). Pe de altă parte, Kenneth
Arrow, teoretician neoclasic, evidențiază faptul că „nu vrem să utilizăm în mod neglijent
resursele limitate din motive altruiste” (Arrow, 1972, pp.354-355). Dusă până la extrem,