Evaluarea ecosistemelor si a serviciilor ecosistemice din Romania

60
Statele membre UE împreună cu DG-ENV, JRC şi EEA au agreeat această tipologie de
clasificare a ecosistemelor la nivel european, putând fi agregate astfel în mod unitar
datele deţinute la nivel local şi naţional, această tipologie unitară reflectând totodată şi
necesităţile celor mai importante politici şi solicitări de raportare la nivel european.
Conform abordării MAES, delimitarea spațială a ecosistemelor se bazează pe identificarea
discontinuităților, cum ar fi arealul unei specii, delimitări hidrogeomorfologice (tipuri de
sol, bazine hidrografice, adâncimi ale apei etc.), relații spațiale (home range-ul unei
specii, coridoare de migrație, fluxuri de materie). Ecosistemele din aceeași categorie
sunt caracterizate de factori similari biologici, climatici și sociali. În mod concret,
similaritățile între categoriile de ecosisteme pot fi grupate în: condiții climatice, condiții
hidrogeomorfologice, tipul de utilizare, acoperirea terenului (tipul de vegetație etc.),
compoziția specifică, managementul resurselor.
Cartografierea ecosistemelor este delimitarea spațială a ecosistemelor ca urmare a
unei tipologii a acestora, agreeata la nivel international, care depinde foarte mult de
scopul cartografierii și de scara aleasă. În abordarea MAES, acest lucru s-a realizat
prin agregarea claselor CORINE Land Cover (CLC) cu tipurile de ecosisteme identificate
pentru atingerea scopului propus de MAES. Această agregare se bazează pe o analiză
detaliată asupra relațiilor între clasele de acoperire a terenului și sistemele de clasificare
a habitatelor și asigurarea coerenței între aceste abordări.
Selectarea tipurilor de habitate sau ecosisteme care pot fi evaluate pentru statutul și
contribuția lor în furnizarea de servicii ecosistemice trebuie realizata cu grijă pentru a
asigura atât o reprezentare echilibrată a ecosistemelor europene importante, precum și
a habitatelor care sunt enumerate în Anexa I a Directivei Habitate.
Ca urmare a direcțiilor stabilite de Strategia UE pentru Biodiversitate 2020, propunerea
MAES de clasificare a ecosistemelor se bazează pe o combinație a claselor CLC pentru
cartografierea explicită a spațiului relationată cu tipurile de habitate EUNIS.
Propunerea pentru nivelul de clasificare 2 din MAES corespunde cu clasificarea
EUNIS nivelul 1. Această abordare este considerată relevantă pentru politicile UE și
este compatibilă cu clasificările ecosistemelor la nivel global. Este tipologică (permite
compararea între diferitele zone ale Europei), păstrează o scară pan-europeana și ia în
considerare aspectele actuale de cartografiere (aplicarea datelor CLC pentru delimitarea
spațială).
Aceste clase principale stabilite pentru tipurile de ecosisteme, ar trebui să permită
evaluări consistente ale stării și serviciilor ecosistemice la nivel local, național și european.
Informațiile provenite de la o clasificare locală mai detaliată și având o rezoluție spațială
mai mare trebuie să fie compatibile cu această clasificare dezvoltată la nivel european
și agregate într-un mod coerent, unitar.
Metodologia specifică MAES a fost aplicată cu succes în diverse State Membre ale
Uniunii Europene (Austria, Spania, Olanda, Elveția etc.) demonstrând astfel eficacitatea
acesteia și avantajul obținerii unor rezultate unitare la nivel european.
Metodologia MAES prezintă avantajul aplicării sale la nivelul tuturor Statelor Membre ale
Uniunii Europene și se bazează pe abordarea din EU 2010 Biodiversity Baseline (European
Environment Agency, 2010), unde este menționată posibilitatea utilizării claselor CORINE
Land Cover monitorizate în programul Copernicus (European Environment Agency,
2013).
În prezent există la nivel european câteva mii de tipuri de habitate potențiale. Majoritatea
sistemelor de clasificare sunt pur teoretice, bazate pe evaluări ale diferiților experți, dar
nefiind validate în totalitate prin cartări în teren.
Nivelul de detaliere a habitatelor utilizat este foarte diferit de la un sistem de clasificare
la altul. De exemplu, tipul de habitat „9110 Luzulo-Fagetum beech forests - Păduri de fag
cu Luzula”, din Directiva Habitate, include atât pădurile pure de fag, cât şi amestecurile
de fag cu brad, de fag cu brad şi molid care au acelaşi tip de floră ierboasă acidofilă
(Luzula luzuloides, Deschampsia flexuosa, Calamagrostis villosa, Vaccinium myrtillus,
etc.). Spre exemplu, în clasificarea PALAEARCTIC, tipului de habitat menţionat mai sus
îi corespund 18 tipuri de habitate.